Alecu Spiridon

de Angela SPIRIDON
(Angela-Monica Jucan)

Tuca_Alecu

Alecu Spiridon

Alecu Spiridon. Bunicul meu patern, căruia îi ziceam (ca celuilalt!) Tuca. Bunicul care mi-a salvat viața când aveam o lună, două, trei… – nu mai știu câte, că am uitat. Bunicul de la care am deprins un anumit grad de înțelegere și limba literară, bunicul de la care am moștenit o mentalitate absolut ortodoxă și capacitatea de a-mi accepta perimetrul.

Venea din mirabilul pământ dunărean-dobrogean, colț cu Moldova, al Măcinului bătut de soare, de vremuri și de vremi. Pornit în lume din duhul șarmantului sfârșit de secol al XIX-lea, hrănit cu dragoste, cu rodii, pește și bunăcuviință, purtând și numele gentilic grecesc al coșulețului de pâine, bunicul meu a rămas o viață cu o inimă ca pâinea și cu lumini în suflet, atâtea, încât a avut întotdeauna și de dat.

Născut (26 octombrie 1896) într-o zi de luni a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, n-a fost botezat cu numele acestuia, dar a avut și el o mucenicie, pe care a trăit-o cu seninătate, iar în relațiile cu alții a investit mult mir sufletesc.

În zorii sâmbetei de 16 februarie 1971, în zi de Cinstire a lanțului Sfântului Apostol Petru, un înger (mă gândesc) i-a scos și lui lanțurile care-l țineau ancorat într-un destin. Cum îmi socotea el mie, în cap și în câteva secunde, numărul zilelor de la naștere, așa zic și eu acum, dar numai după calcul pe hârtie, numărul anilor: 120. Repartizați în două feluri de timp.

După coborârea trupului în lutul cimitirului clujean, din simpatie pentru unul din băieții lui, Aurelian (care e și tatăl meu), scriitorul Radu Sergiu Ruba, elev de liceu atunci, i-a dedicat o poezie-necrolog, pentru care nu voi înceta să-i fiu recunoscătoare și pe care, cu acordul autorului, o reproduc aici:

Profesorului Alecu Spiridon

DESPĂRŢIRE

Sub razele moarte se ascunde-nflorirea
În clipa în care toate aurorele cad
Şi sorb din adâncuri de timp nesfârşirea,
Cu ele cad stele-ntr-al umbrelor vad,
Dar focul lor larg pe Pământ se va stinge,
Când fulger în doliu în viaţă învinge…

La margini de gânduri, la capăt de rază,
În suflet, o lacrimă-ncet se strecoară,
Căci fruntea înfrântă, dar mândră, coboară
Şi preţul iubirii atunci se-ntrupează.

O! Dascăl iubit! Azi te încoronează
Doar flori preasupuse, dar clipa fugară
Trecând, dezveleşte înalta-ţi tiară
Şi-un nume-n zenit de lumină scânteiază.

24 febr. 1971
elev Ruba S. Radu cl. X

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: