Găsiţi în inimile voastre un loc pentru Monica!

monica-radu-1

Interviu cu Monica Radu

consemnat de Liliana MOLDOVAN

Dacă ar fi să o definesc pe Monica Radu printr-un singur cuvânt, primul lucru care îmi vine în minte este acela de luptătoare. Frumoasă, sensibilă, plină de energie, Monica Radu s-a remarcat printr-o voinţă incredibilă, care a ajutat-o să treacă cu demnitate peste încercările vieţii. Tenacitatea şi dragostea ei de viaţă au ieşit la iveală, cu totul excepţional, în urmă cu 20 de ani, când, în urma unui accident, Monica a rămas paralizată.
Din acel moment, viaţa ei s-a schimbat radical, dar în loc să cadă în depresie şi să devină victima unui şir de tragedii, Monica a demonstrat că, indiferent de ceea ce ţi se întâmplă, poţi merge mai departe. Iar Monica a mers mai departe. Şi-a continuat studiile, fiind absolventă a două facultăţi: Facultatea de Ştiinţe Economice (Universitatea „Valahia” – Târgovişte) şi Facultatea de Litere, Secţia română-franceză (Universitatea Bucureşti), şi-a consolidat cariera, şi-a format o familie frumoasă, devenind mama a trei copii, a desfăşurat şi desfăşoară activităţi de voluntariat.
Tânăra Monica Radu şi-a început cariera ca responsabil la arhiva Parohiei Naşterea Maicii Domnului din Câmpina, în perioada 2013-2015 a fost director de distribuţie la S.C. Foton 2000, în prezent este registrator la Sanconfind S.A. Centru Medical – Poiana Câmpina, dar a lucrat şi ca asistent translator la Departamentul de acupunctură.
Deţine un certificat de mediator, este traducător (limba franceză) autorizat al Ministerului de Justiţie, iar în prezent, Monica Radu este masterand la Facultatea de Teologie.
Din perspectiva experienţei de voluntariat, este important să precizăm că, în 2015, a participat la două ediţii ale evenimentului de fashion „Atpic Beauty”, a fost preşedinta Asociaţiei „Stropi de Rouă” (2013-2014), s-a implicat în activităţi de voluntariat în cadrul Căminului Spital pentru Persoane Vârstnice (Mislea – Prahova) şi a fost membru fondator în Fundaţia „Speranţa Seniorilor” (Câmpina – Prahova).
Din nefericire, Monica Radu trece din nou prin momente cumpănă şi are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor, viaţa ei depinde de o operaţie care costă 40.000 de euro, operaţia poate fi făcută în străinătate şi o va ajuta să nu rămână complet paralizată. Viitorul Monicăi şi al familiei ei este legat de succesul campaniei de strângere de fonduri necesare pentru susţinerea financiară a operaţiei.

Haideţi să lăsăm indiferenţa şi o sprijinim pe Monica cu o donaţie. Orice sumă contează.

Donaţii se pot face în conturile ING Bank:
EUR:RO93INGB0000999905246161
RON:RO44INGB0000999904516633

Haideţi să o cunoaştem mai bine pe Monica, citind acest interviu:

În ciuda greutăţilor prin care ai trecut, ai reuşit să îţi depăşeşti limitele, oferind, celor care te cunosc, un model de viaţă exemplar, care poate fi urmat de fiecare din noi indiferent dacă ne confruntăm sau nu cu o problemă de sănătate ori de altă natură. Ce formulă magică ai folosit pentru aţi a asigura supravieţuirea şi succesul atât în carieră, cât şi în viaţa personală?

„Dacă nu poţi face ceea ce-ţi place, să-ţi placă ceea ce ai de făcut!” Orice este posibil cu voia lui Dumnezeu, dar vectorul care determină o orientare pozitivă – sau negativă! – este în exprimarea voinţei fiecăruia.

Ce te-a determinat să urmezi două facultăţi şi cum au reacţionat profesorii şi colegii observând că ai nevoie de un fotoliu rulant pentru a te deplasa?

monica-radu-3Prima facultate am început-o, firesc, după terminarea liceului, înainte de accident. Am avut accidentul puţin înainte de terminarea ultimului an, astfel încât am susţinut câteva examene în fotoliu rulant. Era 1998. Dar chiar şi în 2015 situaţia era aceeaşi: universitatea era impracticabilă pentru studenţi aflaţi în situaţia mea. Liftul era neîncăpător pentru un fotoliu rulant, nu existau rampe, iar uşile înalte, din două părţi înguste, nu puteau fi deschise decât pe o singură parte. Am susţinut ultimele examene din anul IV pe hol… După Facultatea de Litere, am vrut să studiez un domeniu care să mă ajute să înţeleg mai bine resorturile practice ale lumii. Am ales ştiinţe economice şi am avut şansa unui program finanţat din fonduri europene, prin care centrelor candidate li se condiţiona eligibilitatea în funcţie de accesibilitate. universităţile din Sibiu, Galaţi şi Târgovişte au intrat în program, iar eu am terminat contabilitate şi informatică de gestiune la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, acolo unde particip acum la cursurile de master în Teologie. Am întâlnit la Târgovişte profesori excepţionali, oameni cu disponibilitate profesională, dar şi umană, care au răspuns cu bunăvoinţă, bucurie chiar, ori de câte ori materia nu era foarte clară şi solicitam lămuriri. Iar printre colegi am simţit cea mai firească formulă de relaţionare şi am, întotdeauna, motiv să păstrez o amintire minunată oamenilor pe care i-am cunoscut în această perioadă.

Ce reacţie au avut familia şi medicii când au aflat că doreşti să devii mamă?

A fost o mare îndoială. Doctorul cu care făceam tratament de recuperare mi-a spus că nu voi putea duce sarcina mai mult de două luni Aşa încât am stat, de la patru luni, aproape numai în pat. Am citit, am văzut filme, am privit şocată turnurile gemene prăbuşindu-se şi m-am întrebat în ce lume se naşte copilul meu… Petru a fost un bebeluş mare, de 3.800 g, la capătul unei sarcini… fără nicio greaţă. Spre deosebire de frăţiorul lui, Ioan a fost de numai 2.600 g, pentru că de-acum ştiam că nu sunt probleme şi am participat activ la lucrările de amenajare a locuinţei: vopsit uşi, curăţenia de după construcţie, am ajutat efectiv la instalaţia de încălzire… Din acest motiv revenirea după a doua cezariană a fost mai dificilă. Când, după încă patru ani, am anunţat a treia sarcină, tatăl meu a zâmbit şi, de data aceasta, n-a mai spus „până nu văd, nu cred!”… Iar Ilinca a venit ca o minune, împlinind o dorinţă şi luându-şi în primire locul care o aştepta în casă şi în inimă.

Care au fost cele mai grele provocări ale experienţei de mămică? Dar cel mai frumoase momente?

Au fost multe provocări şi enorm de multe momente frumoase! Cel mai greu era de suportat greutatea care crea o presiune la baza craniului atunci când încercam să mă întind; mai târziu, a fost dificilă perioada când copiii abia învăţaseră să meargă şi aveau tot felul de iniţiative de explorare în zone inaccesibile mie. Sau să se caţere în copaci. Sau să se bage sub pat şi să nu reuşească să vină, târâş, înapoi… Dar când băieţii au crescut şi mi-au spus: „Te ajutăm noi, dacă vrei să mergi acolo!” – era vorba de mormântul tatălui meu, care se află la capătul unor trepte –, am simţit o imensă emoţie… Sau când fetiţa mea mă îmbrăţişează şi, deşi acum are 9 ani şi este înăltuţă, mi se cuibăreşte în braţe. Într-o zi mi-a spus că nu ştie dacă să mă deseneze în picioare sau pe scaun, pentru că atunci când se gândeşte la mine uită de scaun…

Ce le-ai recomanda tinerelor cu dizabilităţi care încearcă să îşi împlinească visul de a deveni mame?

Să aibă curaj, dar să evalueze cu realism – nu cu îndoială! – propria situaţie.

Lucrezi cu normă întreagă, eşti soţie şi mamă, cum de mai ai timp să te implici în activităţi de voluntariat?

Acum programul meu este, într-adevăr, unul complex. Dar două-trei ore la sfârşitul săptămânii pot fi disponibile pentru întâlniri cu oameni care au nevoie măcar de un zâmbet, de un prieten care să le asculte tristeţea sau, dimpotrivă bucuria pentru reuşita vreunui nepot… Nu sunt lucruri mari, iar noi n-am învăţat încă să consideram voluntariatul ca pe un beneficiu personal. Eu cred în factorul Bunăvoinţă, care rezolvă probleme mici şi mari, deopotrivă. Cu bunăvoinţă faci loc, din timpul tău, şi nevoilor celorlalţi.

Ce alte activităţi ori hobby-uri ai inclus pe lista preocupărilor tale?

monica-radu-2Să ajung lunar la teatru, filme sau concerte; mă bucur să văd interes în sensul acesta şi la copiii mei, ceea ce mă motivează să urmăresc programele aferente. Îmi place să conduc şi să călătoresc. Şi încerc să-mi creez mici pauze, în care să mai aştern câteva fraze pentru o altă carte.

În acest moment, o mulţime de oameni se află alături de tine. Doreşti să le transmiţi un gând special?

Le mulţumesc pentru gândurile bune pe care le pun pentru mine. Le simt ca pe o zonă de protecţie, care nu lasă nicio teamă să mă copleşească. Şi dacă ceva din ce fac li se pare deosebit, este pentru că fiecare dintre noi putem fi şi putem face mai mult decât ştim! Ceea ce pune aripi proiectelor noastre este voinţa.

Dar acelor persoane care nu s-au decis dacă e bine să se implice în această campanie ai ceva să le spui?

Nici o informaţie nu ne vine întâmplător. Ceva din istoria mea vă transmite o informaţie de care puteţi avea nevoie. Alţii au motiv să mulţumească pentru un bine primit şi găsesc aici un scop care li se potriveşte… Sau ştiu, din propria experienţă, soluţii practice pentru ca suma necesară să se strângă la timp… În orice caz, este util să spuneţi şi altora povestea!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: