File de Jurnal. CORNEL UDREA – prietenul de pe undele radioului clujean

de Ion PODOSU

cornel-udrea

Cornel Udrea

Unde şi când l-am cunoscut pe jovialul şi seriosul, ironicul şi gravul Cornel Udrea nu-mi aduc bine aminte. Au trecut mai bine de 15 ani de când a început seria invitaţiilor la emisiunile lui duminicale, în care, deşi aveau un caracter pronunţat de divertisment, îşi aflau locul şi felurite şi adevărate repere culturale pe care redactorul nu ezita să le pună în circulaţie şi să le promoveze cu un dezinvolt interes faţă de oameni şi faptele lor deosebite.

Dintru început, am resimţit atracţia reciprocă pe orbita culturală care avea să ne propulseze în miezul unor acţiuni şi evenimente menite să facă tot mai cunoscută latura spirituală a nevăzătorilor. Aşa se întâmpla în toiul unei ierni când, de la Bucureşti, au venit regizorul Dan Puican şi redactorul Marina Spalas să sondeze receptarea teatrului radiofonic în rândul ascultătorilor, şi Cornel s-a gândit că unii dintre cei mai fideli ascultători sunt nevăzătorii, fapt pentru care profesori şi elevi de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere au fost invitaţi la întâlnirea ce a avut loc la cafeneaua artiştilor, iar feedback-ul discuţiilor a fost unul de înalt nivel.

Un alt eveniment cultural de excepţie, patronat de prietenul nostru Cornel, l-a constituit dubla lansare de carte din primăvara anului 1997, desfăşurată în sala de spectacole a Cercului Militar din Cluj-Napoca. Atunci, scriitorul îşi lansa o carte unică de proză umoristică, „Clepsidra cu minutare”, unicitatea constând în acea că prima ediţie a cărţii avea o destinaţie expresă, şi anume: pentru nevăzători prin tipărirea ei în alfabetul braille. Tot atunci şi acolo, într-o atmosferă mirifică creată de muzica cuartetului domnului Mugurel Scutăreanu şi de melodiile lui Cătălin Condurache, îmi lansam şi eu primul meu volum, o plachetă de versuri intitulată „Poduri peste ceaţă”. O lansare care nu poate fi uitată! Şi aceasta „din cauza” prietenului Cornel.

Desigur, actul cultural cel mai important pentru lumea deficienţilor de vedere a fost propunerea redactorului Cornel Udrea de a se iniţia o rubrică specială la Radio Cluj, destinată acestei categorii sociale şi prima variantă a avut titlul „Întinde mâna, iat-o pe a mea!”, ca apoi să devină „Cuvântul care înfloreşte”, o metaforă foarte inspirată, care îi aparţine, de astă dată, poetului Cornel Udrea. Deşi nu i s-a acordat statutul de emisiune, noi, realizatorii „Cuvântului care înfloreşte”, o considerăm ca atare şi ne exprimăm, în acest context, mulţumirile pentru această iniţiativă excepţională.

Câte şi mai câte n-am pus la cale cu Cornel! A fost alături de mine la apariţia fiecăreia dintre cărţile mele, iar recomandarea pentru admiterea mea în Uniunea Scriitorilor din România a fost făcută cu neţărmurită dăruire sufletească şi cu aleasă ţinută intelectuală. Mâna lui Cornel stă întinsă spre a mea (cum sugera titlul primei emisiuni radio, pe care o concepeam împreună) şi îmi sprijină mersul – spiritual vorbind – ezitant uneori, cu generozitate şi convingere.

În încheierea acestei schiţe de portret a unui adevărat prieten, aş dori să reproduc două citate dintr-un interviu, pe care mi l-a acordat cu zece ani în urmă, cu opiniile sale atât de generoase şi de judicioase pe care le are despre nevăzători, din care categorie fac şi eu parte.

„I.P.: Când şi cum i-aţi cunoscut pe nevăzători? Si tot în acest context as vrea să ştiu dacă și ei intră în credinţa dv. «în frumuseţea sufletului omenesc (…), în omul acela ca un copac frumos şi roditor», după cum mărturiseaţi într-un recent interviu.

C.U.: Cred că apropierea a fost făcută de Dumnezeu. Sigur, fiecare om trece mai mult sau mai puţin atent, pe lângă un nevăzător, dar nu ştiu câţi se opresc ca, după aceea, să scrie o carte sau să realizeze o emisiune pentru nevăzători. Eu am avut cele două oportunităţi şi s-a născut în mine o obligaţie morală şi spirituală, ambele atribute fiind la fel de acute, pentru a demola imaginea deja «geologică, mineralizată» a nevăzătorului cu bastonul alb trecând strada, a nevăzătorului neputincios aşezat la marginea societăţii. Nimic mai fals!
(…) La începuturile mele, înainte de a deschide uşa către această imensă odaie, plină cu nevăzătorii dornici de a cunoaşte în amănunţime viaţa şi esenţele acesteia, am avut o judecată îngustă, o imagine foarte săracă despre nevăzători. Ea este amintire şi aş putea să povestesc extraordinar de multe şi semnificative, în primul rând, despre ceea ce înseamnă nevăzătorul şi ceea ce înseamnă participarea sa la un act de creaţie artistică.”

Ca şi tine, prietene Cornel Udrea, şi eu „aş putea să povestesc extraordinar de multe şi semnificative” despre prietenia noastră, dar spaţiul tipografic e zgârcit şi cuvintele nu îndeajuns de bogate în sensurile pe care aş vrea să ţi le transmit.

Cornel Udrea, autorul de proză umoristică, dramaturgul, poetul şi publicistul, împlineşte la 27 martie [n.r. 2012] 65 de ani. Cu această ocazie, va scoate o carte cu prietenii, la care am fost invitat să colaborez şi eu. Mulţumesc, Cornel dragă.

„Litera noastră”, anul XLV, nr. 163, 2012, p. 23-24.
(Ion Podosu, Mozaic, Cluj-Napoca, Limes, 2016, p. 15-17.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: