Frumusețea tinereții fără bătrânețe

de Ion PODOSU

Ziua de 4 noiembrie 1989 era una din acele splendide zile autumnale, în care stoluri de funigei se alergau pe cerul de cristal, iar blânda strălucire solară îşi desfăşura infinita-i gamă de nuanţe pe faţa, mereu iluminată de un zâmbet, profesorului Sorin Secăşan, înconjurat, în sala de festivităţi a Şcolii generale pentru nevăzători din Cluj, de mai vechii sau mai recenţii foşti elevi, reuniţi pentru a omagia cele şapte decenii de viaţă ale mult iubitului lor dascăl şi coleg. Pentru a câta oară răsuna în această sală atât de grav sărbătorescul „Gaudeamus, igitur…”, marcând succesiunea generaţiilor de elevi, dar şi satisfacţiile uşor nostalgice ale celor ce le-au călăuzit paşii pe treptele cunoaşterii?

Organizată şi animată de un colectiv de foşti elevi ai distinsului profesor, dintre care se remarcă prof. Traian Dragoste, Gheorghe Dicsi, Vică Bardea, manifestarea s-a constituit, prin numeroasele evocări, într-un impresionant memento al vieţii şi activităţii celui ce şi-a consacrat cea mai mare parte din disponibilităţile sale sufleteşti şi pedagogice, atât de fericit contopite în personalitatea sa, pentru creşterea şi educarea a generaţii şi generaţii de elevi.

Caracterizat printr-un profund umanism, în cel mai înalt sens al cuvântului, format la izvoarele clasice ale culturii, căreia i s-a asociat dintotdeauna o jovialitate cumpătată, profesorul Sorin Secăşan a vorbit cu emoţie şi căldură despre viaţa şi activitatea sa, din care cel mai întins şi mai rodnic segment s-a desfăşurat în şcoala noastră: 27 de ani din cei 36 câţi a cunoscut cariera sa didactică.

Născut la 2 noiembrie 1919, într-o familie cu șase copii, în satul Broşteni, judeţul Sibiu, urmează clasele primare în comuna natală, iar cursurile liceale le absolvă în citadela culturii şi învăţământului românesc din Ardeal, care a fost Blajul. Urmând aceeaşi serioasă şi solidă tradiţie de cultură, în anul 1948 obţine diploma de licenţă a Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj, dar activitatea didactică şi-o începe încă din 1945. Profesează la mai multe şcoli din localitate până în 1954, când destinul său se va împleti, până la pensionare (1981), cu cel al şcolii de nevăzători din Cluj. După cum ne mărturisea, activitatea din această şcoală avea să dobândească un caracter circular, emoţionant, căci şi-o începea prin numirea ca diriginte la clasa a IV-a B şi-o sfârşea tot în aceeaşi postură şi cu aceeaşi clasă, chiar în aceeaşi sală.

Intrat în această şcoală, prof. Sorin Secăşan va căuta, pe de o parte să se familiarizeze şi să aprofundeze problemele specifice ale învăţământului pentru deficienţi vizuali, iar, pe de alta, să se integreze, prin întreaga sa capacitate de muncă, activităţii acestei instituţii, găsind un sprijin deosebit la cadrele didactice cu o mai îndelungată experienţă în acest domeniu (amintindu-l în acest context pe prof. Alecu Spiridon), experienţă pe care avea s-o transmită foştilor elevi, deveniţi ulterior colegi de muncă. În această privinţă, sunt revelatoare două dintre multele aspecte ale activităţii sale, ce s-ar putea invoca. În primul rând, din 1965 devine responsabilul întregului inventar de aparatură şi mijloace fitotehnice ale şcolii, responsabilitate menţinută până la pensionare şi pe care a onorat-o nu numai prin păstrarea ireproşabilă a acestora, ci şi prin diversificarea şi îmbogăţirea lor. Şi au devenit aproape proverbiale conştiinciozitatea, responsabilitatea şi chiar un fel de dârzenie jovială cu care acest neobosit dascăl, „acest cerber al podului şcolii noastre”, îşi apăra – şi ne apăra – bunurile atât de necesare unui eficient proces instructiv-educativ. În al doilea rând, preocupările sale pedagogice şi metodice s-au concretizat în elaborarea unui manual de limba română pentru clasa a III-a din şcolile pentru nevăzători, în colaborare cu lect. univ. Walter Roth.

Omul şi profesorul au pus în slujba nobilei misiuni asumate un nemărginit devotament, întreaga bogăţie a spiritului şi a inimii, deoarece nici astăzi, pensionar fiind, nu trece o dată prin faţa şcolii fără a intra să vadă ce mai e nou, ce se mai întâmplă în ea. Oriunde îl întâlneşti (pe stradă ori la şcoală), prof. Sorin Secăşan te întâmpină cu acelaşi spirit vioi şi cu aceeaşi comunicativitate, când cu o maximă din clasicii latini, când cu o epigramă dintr-un cotidian, cu acea bunătate jovială care i-a luminat viaţa, toate acestea alcătuind o personalitate inconfundabilă (şi acum, la împlinirea a 70 de ani), o figură luminoasă şi reprezentativă a învăţământului pentru nevăzători din Cluj.

„Litera noastră”, anul XXII, nr. 1 [76], 1990.

(Ion Podosu, Mozaic, Cluj-Napoca, Limes, 2016, p. 135-136.)