În seri triste şi reci,
Beau câte-o votcă
Şi-mi plâng nopţile.
Cât timp a trecut de când seară de seară
Îmi adormeai cu capul pe umăr
Şi eu credeam că eşti numai a mea?
Cât nisip s-a scurs în clepsidră până ieri,
Când am înţeles că nu mai eşti cu mine?…
Tu nu mai eşti,
Dar tristeţea ce mă-nconjoară,
E semn că eu încă mai curg,
Torent nestăvilit,
Spre tine.
Când culegeam din tine
Toate înfiorările iubirii pătimaşe,
Doream, aşa îmbrăţişaţi, să ne găsească sfârşitul.
This entry was posted on Sâmbătă, 5 noiembrie 2016 at 7:44 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 