„Delincvența juvenilă”, o abordare multidisciplinară, de Vasile Preda

de Ion PODOSU

prof. univ. dr. Vasile Liviu Preda

După cum se cunoaşte din mass-media, fenomenul delincvenţei juvenile a dobândit, mai ales după 1990, un caracter tot mai amplu şi mai diversificat, acesta răspândindu-se, sub diferite forme, şi în instituţiile de învăţământ. De aceea, am considerat că este util şi necesar să vă fac cunoscută noua lucrare a domnului profesor universitar dr. Vasile Preda „Delincvenţa juvenilă”, apărută la Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 1998.

Structurată în şase capitole, cartea abordează fenomenul delincvenţei juvenile din cele mai noi perspective, autorul fundamentându-şi punctele de vedere şi argumentele pe o vastă şi densă bibliografie de specialitate, precum şi pe date statistice recente de la nivelul judeţului Cluj. Pornindu-se de la definirea delincvenţei juvenile ca formă a comportamentului deviant (capitolul I), domnul Vasile Preda decelează etiologia fenomenului în capitolul al II-lea, prezentându-ne apoi rolul toxicomaniei în contextul comportamentului deviant (capitolul III). În următoarele trei capitole sunt abordate o serie de aspecte referitoare la predicţia şi profilaxia comportamentului delincvenţial (capitolul IV), apoi la dezvoltarea judecăţilor morale ca o condiţie substanţială a reeducării delincvenţilor (capitolul V) şi, în sfârşit, la abordarea interdisciplinară a sistemului de reeducare a delincvenţilor (capitolul VI).

În prezentarea noastră, vom reţine câteva aspecte ale problematicii ce vizează cu predilecţie vârsta adolescenţei. În mod obişnuit, „comportamentul deviant rezidă în formele de conduită aflate în discordanţă cu valorile şi normele unui anumit sistem sociouman”. În continuare, se precizează că delincvenţa formează una din speciile fenomenului de devianţă cu repercusiuni atât pentru individ, cât şi pentru colectivitate, iar actul delincvenţial (infracţiunea) este definit, din perspectivă penală, prin accentuarea caracterului socialmente periculos al faptei şi al vinovăţiei în săvârşirea acesteia. Dar, din perspectivă ştiinţifică, delincvenţa juvenilă – ca formă antisocială a comportamentului deviant – „trebuie făcută de pe poziţiile determinismului probabilist aplicat în psihologie, conform căruia orice fenomen psihic este determinat, în ultimă instanţă, de acţiunea externă, dar orice acţiune externă determină actul psihic (deci şi actele delictuoase) numai mijlocit, refractându-se prin însuşirile, stările şi activitatea psihică a persoanei care este supusă acestei acţiuni”.

Autorul lucrării consideră că în definirea delincvenţei este util să se pornească de la conceptul de maturizare socială, care constă în capacitatea individului de a menţine un echilibru dinamic între interesele sale şi interesele societăţii, între nevoile şi aspiraţiile sale şi cele ale sistemului sociouman. Aşadar, luând în considerare toate acestea, se poate afirma că „delincventul ne apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială şi cu dificultăţi de integrare socială, care intră în conflict cu cerinţele unui anumit sistem valorico-normativ, inclusiv cu normele juridice”. Delincventul minor este caracterizat din unghiul psihopedagogic, aşa cum îl prezintă J. D. Lahman, ca fiind „acel nevârstnic ale cărui necesităţi biologice, afective, intelectuale, educative şi sociale nu au fost făcute la timp şi în mod corespunzător normelor culturale existente”.

Reiese din cele expuse că, în planul devianţei, conceptul de delincvenţă juvenilă poate fi privit sub aspectul tulburării ca atare, în plan social, şi al tulburării psihoindividuale care se repercutează asupra socialului. Alţi cercetători, printre care şi R. Gialombardo, abordează comportamentul delincvenţilor minori în mod diferenţiat, „pornind de la premisa că există mai multe niveluri ale cauzelor şi manifestărilor caracteristice inadaptării sociale şi ale devianţei”.

În ceea ce priveşte etiologia delincvenţei juvenile, domnul V. Preda grupează aceste cauze în două categorii: cauzele de nivel psihosocial şi cele de nivel psihoindividual. După cum afirmă autorul, „Enunţurile predictive din teoria lui Cloward şi Ohlin au o mare forţă explicativă (ele constituindu-se şi în cauze din prima categorie):

1. lipsa accesului la mijloace legitime de realizare a scopurilor, împărtăşite de colectivitate, produce o tendinţă spre comportament deviant;
2. existenţa oportunităţilor ilegitime de acces la scopurile împărtăşite produce o tendinţă spre comportament deviant;
3. cele două cauze produc comportamentul deviant numai în interrelaţie multiplicativă.”

Alte cauze din această categorie sunt: factorii familiali, factorii extrafamiliali (relaţiile dintre inadaptarea sau dezadaptarea şcolară şi delincvenţă, influenţa grupurilor delictogene, influenţele mass-mediei) etc. Între cauzele de nivel psihoindividual se pot aminti:

• structurarea dizarmonică a personalităţii delincventului, care implică următoarele aspecte: toleranţa scăzută la frustrare, autocontrol deficitar, egocentrism, impulsivitate şi agresivitate, subestimarea gravităţii greşelilor şi a actelor disociale şi antisociale comise etc;
• factorii neuropsihici: ereditatea, istoria individului şi altele.

„În perturbarea proceselor de asimilare şi de acomodare – care presupun tulburări ale factorilor psihici şi ale condiţiilor psihosociale – trebuie căutate cauzele inadaptării sociale, în general, deci şi cauzele delincvenţei juvenile.” În comportamentul delincvenţilor se pot distinge cauze predominante, de natură biologică, şi cauze secundare, de esenţă socială.

În capitolul consacrat toxicomaniei ca element favorizant al comportamentului deviant, sunt avute în vedere următoarele aspecte:

• Definirea fenomenului conform O.M.S.;
• Distincţia între toxicomanie şi obişnuinţa de a consuma anumite substanţe considerate droguri;
• Originea şi istoria halucinogenelor;
• Clasificări ale drogurilor;
• Caracteristici ale toxicomaniei;
• Efectele consumului de droguri şi altele.

În capitolul IV sunt prezentate principalele elemente ale predicţiei şi profilaxiei comportamentului delincvenţial şi ale recidivelor, relevându-se că indicatorii predictivi ai delincvenţei pot fi:

• „utilizarea precoce şi frecventă a unui limbaj obscen şi violent;
• atitudine rebelă faţă de autorităţile şcolare şi faţă de reprezentanţii ordinii publice, în general;
• atitudine indiferentă faţă de învăţătură;
• reacţii agresive faţă de diferite situaţii şi persoane;
• preocupări sexuale precoce.”

Pe lângă instrumentele specifice de predicţie, pentru cunoaşterea personalităţii prezumtivului delincvent este necesar să se folosească şi metodele psihodiagnozei, precum şi o analiză aprofundată a etiologiei ce poate determina delincvenţa juvenilă. Un loc aparte în acest capitol îl constituie terapia educaţională complexă care are, printre obiectivele majore, „restructurarea factorilor de modelare, anihilarea factorilor de risc interni şi externi, simultan cu restructurarea şi compensarea personalităţii în condiţiile dezvoltării acesteia”. Terapiei educaţionale integrate îi sunt asociate un ansamblu de acţiuni psihoterapeutice şi socioterapeutice, precum şi programe educaţionale în care să fie cuprinse activităţile de instruire generală şi practică. Nu trebuie neglijate activităţile educative de socializare şi de „training de integrare”, fiind reliefată în acest context şi semnificaţia asocierii psihoterapiei cu ergoterapia (terapia prin muncă).

În dezvoltarea judecăţilor morale sunt prezentate reperele psihogenetice, relevându-se faptul că „înţelegerea sensului real şi trăirea autentică a valorilor şi normelor morale reprezintă mecanismele psihice ale reglementării şi dirijării comportamentului moral”. Este subliniată interrelaţia dintre psihologic şi etic ca suport al actelor şi deciziilor educatorului în educarea morală a copiilor şi tinerilor. Referitor la conceptul de judecăţi morale, autorul conchide:

„Putem considera, deci, că judecăţile morale reprezintă criterii evaluative individuale, dobândite prin educaţie, instruire morală şi, experienţială, prin procesul de socializare în cadrul numeroaselor relaţii interpersonale.”

În subcapitolul „Tehnici cognitive şi comportamentale utilizate pentru dezvoltarea judecăţilor morale”, domnul Preda prezintă, între altele, şi caracteristicile ce îi diferenţiază pe adolescenţii nedelincvenţi, cu o moralitate ce integrează regulile sociale şi familiale, ţinând seama, în deciziile lor şi de părerile altora, în timp ce adolescenţii delincvenţi, caracterizaţi printr-o conduită egocentrică, bazată pe evitarea pedepsei şi mai ales pe satisfacerea trebuinţelor personale, inclusiv pe căi indezirabile social, nu ţin seama de contextul social în care se află.

Între tehnicile educative ce vizează „remedierea deficitelor cognitive şi lărgirea repertoriului comportamental” sunt prezentate:

„- Utilizarea jocului de rol şi a experienţei conflictului cognitiv pentru dezvoltarea judecăţilor morale.

• Program de dezvoltare a maturităţii în relaţiile interpersonale.
• Antrenarea abilităţilor sociale ”

În ultimul capitol, autorul urmăreşte evidenţierea principiilor ce stau la baza procesului de reeducare a tinerilor delincvenţi, subliniindu-se importanţa principiului „intervenţiei precoce pentru depistarea actelor disocíale şi antisociale săvârşite de minori şi tineri şi pentru luarea unor măsuri de reeducare individualizată”.

Aplicarea acestor principii, în cadrul diferitelor acţiuni de reeducare şi resocializare a minorilor şi a tinerilor delincvenţi, are în vedere trei obiective majore:

„a) Decondiţionarea delincvenţilor prin înlăturarea atitudinilor şi obişnuinţelor de conduită disocială sau antisocială.

1. Recondiţionarea prin revalorizarea forţelor eului şi structurarea treptată a unor obişnuinţe de conduită morală.
2. Personalizarea, respectiv, formarea şi dezvoltarea capacităţii individului tânăr de a se automodela în funcţie de exigenţele sociale.”

Un subcapitol este consacrat instituţiilor de protecţie socială, de intervenţie psihopedagogică şi juridică, în care se înscriu centrele de primire a copilului şi centrele de reeducare.

Prin problematica deosebit de complexă pe care o abordează, prin soliditatea argumentaţiei ştiinţifice, ca şi prin modalităţile şi soluţiile pe care le propune în procesul de educare şi reeducare morală a tinerilor delincvenţi, lucrarea domnului profesor Vasile Preda se impune ca una din contribuţiile esenţiale în tratarea acestei teme atât de stringente în societatea noastră.

(Ion Podosu, Mozaic, Cluj-Napoca, Limes, 2016, p. 96-101.)