La poveşti cu bădia Vasile pădurarul

Gabriela Gentiana Grozade Gabriela Genţiana GROZA

Lumea variată şi plină de mişcare a pădurii fascinează prin întâmplările, uneori de-a dreptul năstruşnice, din operele scriitorilor. Din copilărie am aflat despre urs, vulpe, mistreţ, bursuc, arici, dar şi despre păsările care populează crângul. Ne-au rămas în minte însuşiri care au fost atribuite acestora, de cele mai multe ori legate de lupta pentru supravieţuirea speciei din care face parte fiecare vieţuitoare. Vulpea e şireată şi îl poate păcăli pe urs, cât e el de masiv… Lupul e rău, rapace, atacă tot ce îi iese în cale…

coperta_aurel-buzgau_articol_gentianaÎn poveştile bădiei Vasile pădurarul, care a văzut multe în viaţa lui, unele dintre vieţuitoare sunt prietenoase, harnice şi se înţeleg de minune între ele. În volumul Copiii pădurii (poveşti de citit şi de colorat), apărut în 2016 la editura clujeană Napoca Star, puii animalelor pădurii se comportă ca nişte copii de grădiniţă sau elevi de şcoală. În carte aflăm situaţii amuzante puse în pagină de cunoscutul epigramist Aurel Buzgău, într-o formă uşor accesibilă, cu efect benefic asupra educaţiei copiilor. Din cuprins se desprind poveştile: Mircea, Iepurilă şi Fărâmiţa, Argintiul, Noi prieteni, Doi pui de urs, Grădiniţa din pădure, Puf, Dihania roşcată. Chiar din primele rânduri ale cărţii, autorul ne surprinde cu prezentarea puiului de veveriţă al cărui nume este… Mircea. „Drept să vă spun, nu ştiu ce mi-a venit să-i zic tocmai Mircea, se apucă de povestit pădurarul. Dacă stau şi mă gândesc bine, s-ar putea să-mi fi venit atunci în minte prietenul meu din copilărie, care tot roşcovan şi neastâmpărat era şi pe care îl chema, aţi ghicit? Mircea. Numele însă i l-am potrivit de minune, şi de asta sunt mândru, pentru că astăzi toată pădurea îi spune Mircea. Acum, s-ar putea să se întrebe mulţi cum de eu, un om în toată firea, m-am făcut prieten cu un pui de veveriţă? Vedeţi numai că Mircea nu-i el chiar, chiar ca ceilalţi.”

Cartea frumos ilustrată, cu poveşti interesante, are desene de colorat şi aşteaptă să bucure mintea şi sufletul copiilor.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: