Cuviosul Paisie de la Neamț

– 15 noiembrie –

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

sf-cuv-paisie-de-la-neamtCuviosul Paisie de la Neamt s-a născut în Ucraina pe 21 decembrie 1722, fiind al unsprezecelea din cei doisprezece copii ai unui preot. La 4 ani îi moare tatăl, iar la 12 ani este trimis să înveţe teologie la Academia Movileană din Kiev. La 17 ani, atras de viaţa monahală, părăseşte şcoala şi familia.

La mânăstirea Medvedeschi, fiind făcut rasofor, i se dă numele de Platon. Stă puţin în Lavra Pecersca, apoi, în 1745, pleacă în Moldova. Stă un timp la schitul Trestieni, unde cunoaşte greutăţile tinerilor începători în viaţa de obşte. S-a întâmplat că „a fost rânduit de egumen la bucătărie. Dar el nefiind învăţat a face mâncare şi firav cu trupul, într-o zi n-a fiert bucatele îndeajuns; iar când să dea vasele jos de pe foc, a vărsat din greşeală toată mâncarea şi a plâns mult, cerându-şi iertare. În altă zi a fost rânduit să facă pâine la brutărie. Însă şi aici a pătimit aceeaşi ispită. Căci, neştiind cum să prepare aluatul şi neavând putere să-l frământe cât trebuie, aluatul n-a mai dospit. Apoi, venindu-i un frate în ajutor, l-a frământat din nou. Dar în cuptor, neştiind să potrivească focul, toată pâinea a ars pe vatră” (Vieţile sfinţilor pe noiembrie).

Peste mulţi ani, când avea să devină stareţ, amintindu-şi acestea, Cuviosul Paisie îi îndemna pe călugări să aibă răbdare cu cei începători. După un timp, Cuviosul Paisie s-a mutat la mânăstirea Cornu, apoi a plecat la Sfântul Munte Athos, unde a trăit patru ani în pustie. Aici a fost călugărit primind numele de Paisie, apoi a primit preoţia şi a fost numit stareţ la Schitul Sfântul Ilie.

În 1763 Cuviosul Paisie se mută împreună cu soborul său la Mânăstirea Dragomirna, unde stabileşte regulile acestei mânăstiri. Printre altele se spune despre dânsul că „dacă vreunul din călugări, din lucrarea vrăjmaşului, nu voia să-l ierte pe fratele său până seara, stareţul îl îndepărta din sobor, îl oprea să zică Tatăl nostru şi nu-l lăsa nici pe pragul bisericii să păşească, până nu se smerea şi-şi cerea iertare” (Vieţile sfinţilor pe noiembrie). Prin grija cuviosului Paisie, mânăstirea Dragomirna a ajutat mulţi oameni năpăstuiţi de război, dându-le mâncare şi loc de dormit.

În 1778, nordul Moldovei, inclusiv Mânăstirea Dragomirna, sunt luate de imperiul austriac, şi Cuviosul Paisie se vede nevoit să plece la Mânăstirea Secu, iar în 1779 este numit stareţ la Mânăstirea Neamţ. Ca stareţ al Mânăstirii Neamţ, Cuviosul Paisie s-a îngrijit nu doar de viaţa spirituală a călugărilor din mânăstire, ci şi de nevoile spirituale ale mirenilor ce veneau să se roage. S-a ocupat de ajutorarea săracilor şi îngrijirea bolnavilor, nu doar a călugărilor, ci şi a mirenilor. Petrecea mult timp la capul muribunzilor, rugându-se pentru ei şi încurajându-i. El a pregătit traducători şi a organizat traducerea multor cărţi de religie care au fost trimise chiar şi în alte ţări. „Prin scrierile şi traducerile sale filocalice, prin numeroşii săi ucenici răspândiţi în toate ţările ortodoxe şi prin frumoasa rânduială monahală de la mânăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ, Cuviosul Paisie devine unul din cei mai iscusiţi dascăli ai rugăciunii şi povăţuitori de suflete din ultimele secole” (Vieţile sfinţilor pe noiembrie).

Sfântul Paisie de la Neamţ a trecut la Domnul pe 15 noiembrie 1794. El a fost canonizat ca sfânt în 1988 şi este sărbătorit pe 15 noiembrie în fiecare an.

Întrebări pentru părinţi:
  1. Oare nu am râs vreodată de familiile cu mulţi copii? Oare nu i-am numit pe părinţii cu mulţi copii „nebuni, inconştienţi, demodaţi” şi nu am râs de copiii lor pentru că nu au haine la fel de scumpe ca ale copiilor noştri? Ce s-ar fi întâmplat dacă părinţii Cuviosului Paisie de la Neamţ ar fi oprit naşterea celui de-al unsprezecelea copil pe motiv că „avem deja destui copii”? Dar, oare, câţi potenţiali oameni de ştiinţă, preoţi, doctori au fost ucişi în zilele noastre, înainte de a se naşte, pentru că părinţii vor să fie „moderni”? Nu cumva printre copiii omorâţi în pântec de societatea modernă se află şi cei ce ar fi trebuit să devină vindecătorii de cancer?
  2. După moartea soţului, mama Cuviosului Paisie de la Neamţ a rămas singură să-şi crească mulţii copii. Şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, copiii, fiind crescuţi cu iubire, evlavie şi ascultare de Dumnezeu, au crescut copii buni, cum ne-am dori cu toţii. Oare avem noi încredere totală în Dumnezeu şi ştim că dacă ne rugăm Lui să ne povăţuiască şi să ne ajute în creşterea copiilor vom primi ajutorul cerut? Dar ştim noi că pentru a primi acest ajutor trebuie să muncim şi noi şi să facem tot ce putem să ne creştem copiii în spiritul credinţei creştine? Cum să creadă copilul în Dumnezeu dacă nimeni nu-i vorbeşte de El, nimeni nu-l duce la biserică, nimeni nu-l învaţă să se roage, niciunul din părinţi nu-şi practică religia, iar bunicii „nu vor să se bage”?
  3. Cuviosul Paisie de la Neamţ cerea nu doar citirea Bibliei, ci şi aplicarea în practică a celor citite. În Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 5, versetele 23 şi 24, citim: „Deci dacă-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi şi te împacă cu fratele tău şi numai după aceea întoarce-te şi adu-ţi darul”. Oare nu ni s-a întâmplat şi nouă să mergem la biserică fiind certaţi cu cineva? Înainte de a merge la Sfânta Împărtăşanie am încercat să ne împăcăm cu toţi vrăjmaşii noştri sau, măcar la spovedanie, i-am spus preotului dacă suntem certați cu cineva pentru ca dânsul să ne sfătuiască ce este de făcut?
    Mama, Dumnezeu să o ierte, ne învăţase pe noi, copiii, ca întotdeauna înainte de a merge la împărtăşanie să ne cerem iertare de la toţi ai casei. Şi, ceea ce ne uimea pe noi, copiii, este că până şi părinţii noştri, mama şi tata, înainte de a merge la împărtăşanie, îşi cereau iertare unul de la celalalt, apoi îşi cereau iertare de la noi, copiii, de la fiecare în parte, spunând „iartă-mă, poate ţi-am greşit cu ceva”. Eram cea mai mică, mama era pentru mine simbolul perfecţiunii, nici nu-mi imaginam că mi-ar fi putut greşi cu ceva, dar faptul că îşi cerea iertare de la mine mă lega şi mai mult de dânsa şi îmi dădea curajul să-mi cer şi eu iertare de la fraţii mai mari cu care în mod sigur mă mai certam şi aveam în gând o răzbunare la care astfel renunţam.
  4. E tare greu să fii parinte, dar e greu să fii şi copil. Şi cum să înveţi să ierţi dacă nimeni nu te învață? Pe vremea noastră, conflictele între copii se rezolvau cu câțiva pumni sau o piedică, dar știți cât de violente au devenit bătăile din ziua de azi? Ne-am învățat copiii să evite conflictele și în primul rând să nu provoace ei pe alții? Știu copiii noștri că a râde de alți copii pentru că au un handicap, pentru că au haine mai ieftine, pentru că nu-s prea isteți nu numai că nu este creștinește, dar poate duce la un conflict uneori chiar mortal? Știu copiii noștri că există unii oameni care, dacă îi necăjești prea mult, la un moment dat nu se mai pot controla și este mai bine să-i lase în pace sau să treacă cu vederea lucrurile mai mici pentru a evita un conflict din care nimeni nu are de câștigat? Știu copiii noștri că omul deștept nu e cel care știe să se bată, ci cel care știe să evite bătaia?
    Dar știm noi ce se întâmplă în viața din afara familiei (la școală, cu prietenii) a copiilor noștri? Încercăm să stăm de vorbă cu ei? Copiii noștri știu că îi iubim și au încredere în noi să ne spună adevărul? Să ne rugăm lui Dumnezeu să întărească legătura dintre noi și copiii noștri.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: