Prefecţii judeţelor Maramureş şi Satu Mare s-au întâlnit cu ministrul infrastructurii din Ucraina pentru a discuta problema înlesnirii legăturilor între cele două ţări

prefect-bm_intalnire_ucraina1

COMUNICAT DE PRESĂ

Ucraina a demarat un proces de reabilitare a principalelor magistrale rutiere, în contextul în care un procent important de drumuri se află într-o stare avansată de degradare, iar pentru acest an s-a avut în vedere reabilitarea a 6-7% din drumuri şi obiectivele de infrastructură transfrontalieră cu România şi Ungaria.

prefect-bm_intalnire_ucrainaÎn acest context, prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Mihai Lupuţ, împreună cu prefectul judeţului Satu  Mare, Radu Bud şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, s-au întâlnit vineri, 18 noiembrie, în punctul de frontieră Halmeu-Diakovo, cu o delegaţie din Ucraina condusă de ministrul infrastructurii, Vladimir Omelian. Din delegaţia română au făcut parte şi reprezentanţi din conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei şi ai Vămii Halmeu. Delegaţia ucraineană a mai fost compusă din Valeri Lunchenko, deputat al poporului în Rada Supremă a Ucrainei (Parlamentul Ucrainei), guvernatorul Regiunii Transcarpatia, Ghennadi Moskal, membri din conducerea Administraţiei de Stat a Regiunii Transcarpatia, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor fiscale, feroviare şi de frontieră din Ucraina.

prefect-bm_intalnire_ucraina2Prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Mihai Lupuţ, a arătat necesitatea înlesnirii legăturilor cu Ucraina şi a dezvoltării infrastructurii în zona de frontieră prin redeschiderea punctului de trecere a frontierei de la Câmpulung la Tisa (feroviar), prin continuarea demersurilor pentru construirea unui nou pod între Sighetu Marmaţiei şi Biserica Albă (rutier), dar şi prin deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei în apropierea localităţilor Piatra şi Teceu Mic (pe partea română), care să facă legătura cu localitatea Vishkovo din Ucraina. Reprezentantul CFR Infrastructură a dat asigurări că punctele de trecere a frontierei de la Câmpulung la Tisa şi Valea Vişeului ar putea fi operaţionale în cel mai scurt timp.

Totodată, conducerea judeţului Satu Mare îşi propune redeschiderea punctului de trecere a frontierei Tarna Mare – Hija, pentru care partea română a prins în bugetul pentru anul viitor sumele necesare, precum şi analizarea posibilităţii realizării unei conexiuni feroviare de transport călători între Satu Mare şi Ucraina prin Halmeu.

Atât partea română, cât şi partea ucraineană şi-au exprimat bucuria faţă de relaxarea regimului de vize pentru Ucraina, decisă recent de Uniunea Europeană.

Discuţiile au avut drept concluzii constituirea unei comisii de lucru mixte, formate din reprezentanţi ai autorităţilor din Maramureş, Transcarpatia şi Satu Mare şi demararea unui plan comun de acţiuni, care va avea ca scop realizarea proiectelor menţionate.

Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: