Inginer Petre Lucaciu

_Andreia Roxana Botis

Autorul dedică aceste modeste rânduri despre ing. Petre Lucaciu
preotului stavrofor Radu Botiş din Ulmeni Maramureşului,
distins om de cultură şi patriot de excepție,
precum şi fiicei sale Andreia,
care prezintă cu talent şi har Balada lui Vasile Lucaciu.

de prof. dr. Constantin DOBRESCU

Acesta s-a născut la 15 ianuarie 1866, la Baia Mare, ca fiu al preotului institutor Mihail Lucaciu. Era fratele mai mic al lui Vasile Lucaciu (1852-1922), supranumit „Leul din Siseşti”, om politic şi luptător pentru drepturile românilor din Transilvania. Pe frontispiciul bisericii din Siseşti, unde acesta a păstorit, era scris în latineşte: PRO UNIONE OMNIUM ROMANORUM.

Petre Lucaciu a urmat şcoala primară şi liceul în oraşul natal, luându-şi în anul 1882 diploma de bacalaureat cu menţiunea „magna cum laude”.

Studiile superioare le-a urmat la Academia de Mine din Schemnitz, pe care a absolvit-o în anul 1885. Imediat după absolvire, a fost angajat în serviciul statului maghiar, ca elev inginer, iar în perioada 1886-1888 a fost secretarul Societăţii de Mine de Aur „Concordia” din Abrud.

La sfârşitul anului 1888, Petre Lucaciu vine în vechiul Regat, iar la 1 ianuarie 1889 până la 31 martie 1890 îl găsim angajat ca şef de exploatare la Bahna Vârciorova (Mehedinţi), după care se angajează la Regia Monopolurilor Statului, unde rămâne timp de aproape 30 de ani, până la 1 aprilie 1921, când se pensionează. În aceşti ani, cât a fost în serviciul RMS, Petre Lucaciu a trecut prin toate gradele profesionale specifice corpului tehnic, ajungând până la acela de inginer-inspector general.

Cât a fost în serviciul RMS, Petre Lucaciu a funcţionat ca director al Salinelor Ocnele Mari, apoi ca director al salinelor Târgu Ocna şi apoi timp de 20 de ani ca director al Salinelor Slănic Prahova.

Cu ocazia retragerii administraţiei şi armatei române în Moldova, Petre Lucaciu funcţionează în cadrul RMS din Iaşi.

După înfăptuirea unităţii naţionale, acesta a fost trimis în Tansilvania ca director al RMS Cluj.

În anul 1919, Petre Lucaciu a luat parte activă la înfiinţarea societăţii „Creditul minier” care era „creaţiunea lui, fiul prea iubit al inteligenţei şi al muncii sale”. La această societate a fost administrator şi delegat, precum şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie.

În perioada cât a fost director la Salina din Slănic „a adus această salină în starea înfloritoare” pe care o cunoscuse, făcând din ea „cea mai importantă salină din România, atât prin aşezarea ei geografică favorabilă, cât şi pentru sarea ei pură”.

Iniţiază introducerea iluminatului electric pentru prima dată în exploatarea saline, coordonează efectuarea de noi sondaje pentru amplasarea de noi mine. A colaborat cu L. Mrazek şi I. P. Voiteşti la realizarea primei hărţi cu zăcămintele de sare din zona extracarpatică a României, care a fost prezentată la Paris în 1900.

A fost membru active în Asociaţia Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria Minieră din România.

Petre Lucaciu a participat la primul congres al Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria Minieră din România, care a avut loc la Ploieşti, în zilele de 4-5 iunie 1921, în amfiteatrul Liceului „Sfinţii Petru şi Pavel”, alături de I. Gh. Munteanu Murgoci, ing. I. Ghica etc.

Ca şi fratele său, dr. Vasile Lucaciu, ing. Petre Lucaciu a fost luptător de frunte pentru cauza naţională. A făcut parte din Comitetul Ligii Culturale la nivel central dar şi local. A avut legături apropiate cu prof. I. Lupulescu.

Numele lui Petre Lucaciu străluceşte lângă celelalte mari nume de donatori: Adamachi, Tache Anastasiu, Agarici, prof. N.G. Lăzărescu etc. ce „au adus pe altarul culturii neamului prinosul muncii lor”.

În timpul vieţii şi activităţii sale a agonisit o mare avere evaluată la suma de 15.000.000 lei, constând în efecte şi acţiuni la diferite societăţi şi bănci ca Marmoroş Blank, Prevederea social, fabrica de ipsos Hraby et Nicolau din Slănic etc. Această avere a format suportul financiar al Fundaţiei inginer Petre Lucaciu, pe care a pus-o la dispoziţia Academiei Române, prin testament, cu scopul „de a crea burse pentru studenţii merituoşi, dar lipsiţi de mijloace, care se dedică studiului ingineriei de mine”.

A încetat din viaţă la vârsta de 61 de ani, după o scurtă suferinţă, în ziua de 3 noiembrie 1926, fiind înmormântat în ziua de 6 noiembrie. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Greco-Catolică „Sfântul Vasile” din Bucureşti, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei veniţi să-şi ia rămas-bun de la Petre Lucaciu.

Dintre numeroasele cuvântări ţinute cu această ocazie, amintim pe cele ţinute de: ing. N. P. Ştefănescu, din partea Societăţii „Creditul Minier”, Ion Bianu, din partea Academiei Române, ing. Th. Zernoveanu, din partea funcţionarilor şi lucrătorilor în salina Slănic – Prahova, ing. Traian Metianu, din partea Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, şi ing. I. Ghica, preşedintele Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria Minieră din România.

I-a fost dat lui Petre Lucaciu să vadă realizat visul de aur al românilor.

Se cuvine ca acestei personalităţi, care a lăsat o dâră luminoasă în istoria neamului şi, timp de douăzeci de ani, şi-a legat numele de Salina Slănic, municipalitatea de aici să ia măsuri să-l declare cetăţean de onoare post-mortem.

Bibliografie:
Analele Minelor din România, nr. 11,12/1926
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: