Ziua Naţională a României, sărbătorită în Baia Mare

Prefectura MM_logo

COMUNICAT DE PRESĂ

Instituţia Prefectului – judeţul Maramureş, Primăria Municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare organizează ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, care se va desfăşura joi, 1 Decembrie 2016, în municipiul Baia Mare. Ceremonia va avea  loc de la ora 10.00, la Monumentul Ostaşului Român din Baia Mare.

Sunt invitaţi să participe personalităţi civile şi militare ale judeţului Maramureş, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai partidelor politice, instituţiilor culturale, ştiinţifice şi religioase, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor cadrelor militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, elevii, studenţii, reprezentanţii mass-media, toţi cetăţenii judeţului Maramureş şi ai municipiului Baia Mare.

Ceremonia va începe cu onorul acordat prefectului judeţului Maramureş, salutarea drapelului de luptă al Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureş, prezentarea oficialităţilor, intonarea imnului naţional şi oficierea serviciului religios.

Se vor depune coroane şi jerbe de flori la Cimitirul Comemorativ şi la Monumentul Ostaşului Român, iar la finalul ceremoniei, detaşamentul de onoare va prezenta onorul tuturor participanţilor la acest eveniment.

Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: