Ce poți face cu bunul-simț

de Alexandru PLEŞEA

alexandru-pleseaNatura lucrurilor este dată de interpretările omului. Principiile noastre, poftele, dorințele, plăcerile, senzațiile, toate au caracter schimbător în funcție de interese.

Bunul-simț este o stare a sufletului, ca și poftele. Trupului îi aparțin senzațiile, iar minții, inteligența. Toate ne sunt date să le observăm.

Lucrurile nu sunt date să atingă sufletul, ele sunt în afara lui și rămăn neclintite, pentru că lucrurile nu au simțăminte. Bunul-simț față de noi înșine trebuie să nu ne tulbure interiorul, pentru că ușor putem observa că lucrurile sunt în exterior și nu în interiorul nostru.

Zâmbetul și recunoștința sunt atributele bunului-simț, iar cu ele putem pleca la orice drum în viață. Ele conduc omul prin toate obstacolele, furtunile, dezamăgirile. Ele sunt ca un extraorgan, pe care noi trebuie să-l purtăm cu noi. Prin ele experimentăm liniștea vieții fără să mai fim tulburați de orice furtună din exterior.

Când vom fi gata de plecare, ne vom aduce aminte de bunul-simț, vom vedea când am fost în stare să avem dreptate, adevăr, fidelitate, mulțumire, atenție, prezență, altruism sau compasiune. Bunul-simț ne lipsește când suntem nemulțumiti. Observăm că toți suntem în căutarea unei case mai mari, a unei mașini mai mari, a unui serviciu mai bine plătit, a banilor mai mulți, și lucrurile exterioare nu se vor sfărși niciodată, doar poftele și dorințele pot ajunge la o liniște plină de modestie și mulțumire.

Bunul-simț este forma prin care omul se depășește pe el însuși, nu către exterior, să fie vrednic în fața altora și să primească faimă sau bani, ci trecând peste condiția nașterii lui, depășind principiile, poftele, mofturile, nemulțumirile, neajunsurile.

Răbdarea este o formă de bun-simț pe care o experimenăm mai mult decât pe altele. Ea susține cauza dragostei pentru ceilalți, oferă timp și ajută la deschiderea inimilor și a minților celor care o experimentează.

Noi, oamenii, existăm unii pentru alții și bunul-simț se observă când îl răbdăm pe cel de aproape, când îl ajutăm, când îi facem dreptate. Toți oamenii fac rău la un moment dat, de multe ori fără voie, răul fiind interpretat de către cei care nu înțeleg situația, iar aici gândește-te un pic, mulți s-au dușmănit, s-au bănuit, s-au înșelat, urât, luptat, și toți și-au găsit sfârșitul, ajungând cenușă, așa că dragii mei cititori, liniștiți-vă un pic și oferiți-vă bunul-simț atât sufletului vostru, cât și sufletelor celor din jur.

Alexandru Plesea_logo

Splaiul Unirii 5
București 030121
ROMÂNIA
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: