Sfântul și Dreptul Filaret cel Milostiv

– 1 Decembrie –

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

sf-filaretSfântul Filaret era din Galatia, născut din părinţi creştini. A fost căsătorit cu o fată de neam bun şi au avut trei copii. Ajungând Filaret foarte bogat, s-a gândit că ar fi bine să-i ajute şi pe săraci. Şi atât de mult ajuta, încât nu era om care să meargă la el să-i ceară ajutor şi să nu primească ceva. Şi s-a dus vestea de bunătatea lui Filaret. Dar iată că, precum în cazul lui Iov, diavolul s-a dus la Dumnezeu şi i-a spus că Filaret este milostiv pentru că e bogat, dar dacă-şi va pierde bogăţiile se va schimba şi el. Iar Dumnezeu, care ştia sufletul lui Filaret, i-a dat voie diavolului să-l încerce. Şi iată că ţinutul acela a fost atacat de un popor străin şi „i-au răpit fericitului Filaret toate turmele de oi, de boi, de cai şi de asini, făcând încă şi mulţi robi. Atunci acest bărbat milostiv a ajuns în atâta sărăcie, încât nu îi rămăsese decât numai o pereche de boi şi o vacă, un cal, un rob şi o roabă […]. Şi nu i-a rămas lui mai mult decât casa în care locuia şi o holdă” (Vieţile sfinţilor pe decembrie).

Într-o zi, când se dusese la arat cu boii, un vecin a venit să se plângă: unul din boii cu care ara i-a murit, şi boul era împrumutat. Lui Filaret i s-a făcut milă de el şi i-a dat unul din boii lui. După câteva zile şi acest bou a murit; atunci Filaret i-a dat şi ultimul bou care îi rămăsese. Apoi unui tânăr care trebuia să plece la oaste i-a murit calul şi dacă se ducea fără cal ar fi fost bătut rău. S-a dus şi l-a rugat pe Filaret să-l ajute, iar Filaret i-a dat calul său. Un alt om a cerut de la Filaret milostenie şi Filaret i-a dat viţelul. Soţia lui l-a mustrat că a despărţit vaca de viţel sperând că Filaret se va răzgândi, dar acesta, dându-i dreptate, l-a chemat pe om înapoi şi i-a dat şi vaca. Soţia se întrista când Filaret dădea puţinele lucruri pe care le aveau, dar Filaret îi spunea să aibă răbdare. Venind o foamete mare, Filaret s-a dus şi a luat grâu cu împrumut pentru a-şi hrăni familia, dar un sărac venind şi cerşind grâu, Filaret i-a dat jumătate din grâul împrumutat, iar soţia lui s-a supărat iarăşi. Apoi iarăşi s-a terminat grâul şi soţia lui „mergând la un vecin, a cerut împrumut o jumătate de pâine şi, adunând lobodă sălbatecă, a fiert-o şi a dat-o copiilor flămânzi” (Vieţile sfinţilor).

Un prieten, auzind cât e de sărac, i-a trimis 40 de saci de grâu, promiţând că-i va mai trimite. Atunci soţia lui i-a propus să-i dea ei şi copiilor partea ce li se cuvine, iar cu partea lui, Filaret să facă ce vrea. Aşa au făcut şi numai peste câteva zile Filaret şi-a dat partea lui la săraci, iar el s-a rugat de nevastă şi copii să-l lase să mănânce cu ei.

Filaret era deja bătrân când împărăteasa Irina împreună cu fiul ei, Constantin, au trimis în împărăţie să se caute fată frumoasă şi bună pentru a deveni soţia lui Constantin. Trimişii împăratuiui au tras la casa lui Filaret. Vecinii i-au adus, pe ascuns, lui Filaret toate cele necesare pentru hrana oaspeţilor, iar aceştia au fost adânc impresionaţi de familia aceasta atât de bună. Pentru „evlavia, blândeţea, smerita cugetare şi frica de Dumnezeu”, Maria, nepoata mai mare a lui Filaret, a fost aleasă să se căsătorească cu Constantin, devenind împărăteasă. Familia lui Filaret a primit averi multe. Filaret şi-a vândut partea sa familiei, iar banii i-a dat unei slugi credincioase să-i împartă la cei ce vor veni să ceară. Înainte de a muri, le-a dat sfaturi copiilor şi nepoţilor spunându-le să nu strângă averi pe pământ şi „iubirea de străini să nu o uitaţi, pe văduve să le sprijiniţi, sărmanilor să le ajutaţi, pe cei bolnavi să-i cercetaţi şi pe cei închişi în temniţă să nu-i treceţi cu vederea; pravila bisericească să nu o lăsaţi, cele străine să nu le răpiţi, la nimeni să nu faceţi strâmbătate, nici să gândiţi de rău pe cineva; să nu vă bucuraţi de nenorocirile ce se întâmplă prietenilor sau vrăjmaşilor voştri, pe cei morţi să-i îngropaţi şi să faceţi pentru dânşii pomenire în sfintele biserici”.

După ce i-a binecuvântat pe nepoţi şi le-a proorocit ce viaţă vor avea, şi-a dat sufletul, fiind înmormântat la Mânăstirea Rodolfia din Constantinopol. Sfântul Filaret se sărbătoreşte în fiecare an pe 1 decembrie.

Întrebări pentru părinţi:
  1. Au auzit copiii noştri de Sfântul Filaret? În Bucureşti cel mai mare spital TBC era Spitalul Filaret, dar prea puţini dintre cei ce mergeau acolo auziseră despre Sfântul Filaret şi viaţa lui. Oare nu ar fi bine să le povestim copiilor viaţa acestui sfânt şi să discutăm împreună despre ea? Ce discutăm noi la masă? Vorbim de vecinul ăla care a cumpărat nu ştiu ce tip de maşină, vorbim despre vecina cutare care se îmbracă nu ştiu cum, vorbim despre cântăreţi şi sportivi sau pur şi simplu ne certăm între noi. Dar cât timp din viaţa de familie vorbim despre sfântul zilei, despre importanţa unei sărbători religioase sau despre probleme de morală creştină?
    Religia nu se învaţă ca o lecţie de chimie pe care azi ai învăţat-o, mâine ai uitat-o. Religia se trăieşte zi de zi şi trebuie să-i includem pe copii în acest ciclu: te-ai sculat, îţi faci rugăciunea; înainte de masă spui rugăciunea sau măcar îţi faci semnul crucii; ai terminat de mâncat, spui rugăciunea sau măcar îţi faci semnul crucii; pleci de acasă, îţi faci semnul crucii, înainte de culcare îţi spui rugăciunea. Între timp, mai citeşti din Biblie sau mai citeşti câteva pagini dintr-o carte religioasă, mai vorbeşti despre sfântul zilei sau sărbătorile care se apropie sau discuţi cu familia întrebările spirituale care te frământă. În acest ciclu spiritual intră şi mersul la Biserică, posturile, spovedania, împărtăşania, respectarea sărbătorilor.
    Ne-am orientat noi viaţa de familie după această axă spirituală? Sfântul Filaret şi-a pierdut avuţiile, dar nu şi-a pierdut răbdarea, încrederea în Dumnezeu şi bunătatea.
  2. Câţi din noi avem răbdare când vin necazurile? Dacă ceva nu ne merge bine, ne tânguim şi ne jelim. Şi aţi observat că, cu cât ne plângem mai mult, cu atât devenim mai trişti? Mai sunt şi unii care sunt „nefericiţi de meserie”, adică oricât de bine le-ar merge, tot găsesc ceva să nu le placă.
  3. Oare ar fi atât de greu ca, înainte de toate, să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru ce avem şi abia după aceea să vedem ce ne lipseşte şi dacă chiar nu putem trăi fără lucrul care ne lipseşte? Oare e atât de greu să ne uităm în jur şi să vedem o mulţime de oameni care sunt mult mai nefericiţi decât noi? Ne-am gândit că atitudinea noastră de a ne plânge tot timpul va fi moştenită de copiii noştri şi ce vor face, sărmanii, când vor creşte mari, pentru că nimeni în lumea asta nu are tot ce vrea?
  4. Oare nu ar fi bine să-i învăţăm pe copii răbdarea? Oare nu ar fi bine să-i învăţăm încrederea în Dumnezeu, să ştie că Dumnezeu nu îi va lăsa şi chiar dacă vin zile mai grele sau întâmplări mai neplăcute, acestea o să treacă şi Dumnezeu o să aibă grijă de ei? Mulţi dintre copiii de pe continentul american trăiesc o viaţă ireală, crezând că lor li se cuvine totul. Crescând, se lovesc de realitate şi atunci vine căderea cea mare, depresiile, drogurile, încercările de sinucidere.
    I-am pregătit noi pe copii pentru viaţă, le-am arătat oamenii săraci şi i-am învăţat să aibă milă de ei, i-am învăţat, prin exemplul personal, răbdarea şi mai ales încrederea totală în Dumnezeu? Dacă nu am făcut-o încă, să o facem până nu va fi prea târziu.
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: