Mitosofia poiesis. Căile multiple ale textului. Viorel Şerban, poetul nevăzător

viorel-serban

Viorel Şerban

versuri de Viorel ȘERBAN cu comentarii de Eugen EVU

(paradiziacul cosmofloral, în evocare ca un preludiu nupțial)

Te-aştept mereu

An după an
Salcâmii ning floarea pe pajişti.
Valuri de dor Florar risipeşte,
Petale de crin,
Lacrimi pe puntea visării.
Aşteptarea arde neuronii.

E atâta beţie în floarea de măr
Şi-atâta-amintire în floarea de tei.
În marea de miresme şi uitare,
Regina nopţii sub lungi priviri de stele,
Iubeşte şi oftează.
Te-aştept fără martori,
La mine-n odaie să vii…

(slava, splendoareea, starea de spleen, afrodiziacă…)

In vino veritas

Din struna ta, lăutare,
Picuri în suflet otrava.
E veacul prea trist,
Poetul nebun,
Şi toate în jur se duc întru slavă.

Scriu fără rost versuri pe feţe.
Feţe de-abia înmugurind,
Feţe în desfrunzire;
Dar mai ales pe feţe
Cu dorul pe buze,
Nectar seducător.

(ochiul compus al beatitudinii…)

Mii de ochi!

Ochii tăi ce mă urmăresc pretutindeni.
E goală iar cupa!
Ce gol e-mprejur
Şi lăutarul cântă de jale…
Pe struna lui,
Dor şi patimă,
Torent nestăvilit
Amintirile curg.

(panta rhei şi amnezis…)

Viaţa curge


Şi într-o zi,
Tot ce a fost,
Tot ce-am dorit,

Tot ce-am simţit,
Nu va mai fi!…

(lăcustele şi neuronii sub azimutul memoriei lungi)

Soborul singurătăţilor

Parcă aş fi la marginea lumii,
O umbră, un semn fără nume,
Strângând la piept silueta unei amintiri,
Pierdută-n zvonul altui veac,
În ape de-oglinzi incerte.
Ce departe suntem!
Ce departe te-ai dus!
Nu mai e nimic de făcut…
În inima-ngheţată,
S-adună soborul singurătăţilor…

(zăpezile de altădată…)

Zăpada mea albastră

Zăpada mea albastră ninsă zi după zi,
Clipă de clipă-n valea de dor a inimii,
Bolnavă de arşiţa depărtării.
Exilat în Tomisul existenţei mele,
Închipuirea scrie neverosimile scenarii de-amor.

Roua amintirii sărută dulce urmele paşilor tăi,
Pierdute-n colbul altui veac.
Te urmăresc mereu aceleaşi gânduri,
Cu zborul lor spre nicăieri,
Desfrunzind dureros ramurile sufletului.
Sărutul se descrie-n doi;
O carte cu multiple înţelesuri…

(Dincolo infinitul mare, dincoace infinitul mic, cel absurd)

Dincolo de cuvinte

Cât de mult iubesc respiraţia ta aproape,
Deşi tot mai adâncă-i depărtarea
Ce se aşterne între noi.
Punţi tot mai firave întindem peste prăpăstii.

Cât de aproape am fost
Şi n-am găsit cărarea ce duce la noi!…
Trupul tău se desena mirific şi ferbinte,
Dincolo de atingerea mâinii mele.

Ţi-am simţit pulsul fremătând.
Înnebunit, pulsul meu dădea târcoale prăzii,
Trăind deja beţia ospăţului.

„Priveşte-mă, şi nu mă atinge!”
Mi-ai spus atunci, în noaptea adâncă.
„Să nu trăim apoi ascunşi în două
prea triste lacrimi…”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: