Mitosofia poiesis. Căile multiple ale textului. Viorel Şerban, poetul nevăzător

viorel-serban

Viorel Şerban

versuri de Viorel ȘERBAN cu comentarii de Eugen EVU

(paradiziacul cosmofloral, în evocare ca un preludiu nupțial)

Te-aştept mereu

An după an
Salcâmii ning floarea pe pajişti.
Valuri de dor Florar risipeşte,
Petale de crin,
Lacrimi pe puntea visării.
Aşteptarea arde neuronii.

E atâta beţie în floarea de măr
Şi-atâta-amintire în floarea de tei.
În marea de miresme şi uitare,
Regina nopţii sub lungi priviri de stele,
Iubeşte şi oftează.
Te-aştept fără martori,
La mine-n odaie să vii…

(slava, splendoareea, starea de spleen, afrodiziacă…)

In vino veritas

Din struna ta, lăutare,
Picuri în suflet otrava.
E veacul prea trist,
Poetul nebun,
Şi toate în jur se duc întru slavă.

Scriu fără rost versuri pe feţe.
Feţe de-abia înmugurind,
Feţe în desfrunzire;
Dar mai ales pe feţe
Cu dorul pe buze,
Nectar seducător.

(ochiul compus al beatitudinii…)

Mii de ochi!

Ochii tăi ce mă urmăresc pretutindeni.
E goală iar cupa!
Ce gol e-mprejur
Şi lăutarul cântă de jale…
Pe struna lui,
Dor şi patimă,
Torent nestăvilit
Amintirile curg.

(panta rhei şi amnezis…)

Viaţa curge


Şi într-o zi,
Tot ce a fost,
Tot ce-am dorit,

Tot ce-am simţit,
Nu va mai fi!…

(lăcustele şi neuronii sub azimutul memoriei lungi)

Soborul singurătăţilor

Parcă aş fi la marginea lumii,
O umbră, un semn fără nume,
Strângând la piept silueta unei amintiri,
Pierdută-n zvonul altui veac,
În ape de-oglinzi incerte.
Ce departe suntem!
Ce departe te-ai dus!
Nu mai e nimic de făcut…
În inima-ngheţată,
S-adună soborul singurătăţilor…

(zăpezile de altădată…)

Zăpada mea albastră

Zăpada mea albastră ninsă zi după zi,
Clipă de clipă-n valea de dor a inimii,
Bolnavă de arşiţa depărtării.
Exilat în Tomisul existenţei mele,
Închipuirea scrie neverosimile scenarii de-amor.

Roua amintirii sărută dulce urmele paşilor tăi,
Pierdute-n colbul altui veac.
Te urmăresc mereu aceleaşi gânduri,
Cu zborul lor spre nicăieri,
Desfrunzind dureros ramurile sufletului.
Sărutul se descrie-n doi;
O carte cu multiple înţelesuri…

(Dincolo infinitul mare, dincoace infinitul mic, cel absurd)

Dincolo de cuvinte

Cât de mult iubesc respiraţia ta aproape,
Deşi tot mai adâncă-i depărtarea
Ce se aşterne între noi.
Punţi tot mai firave întindem peste prăpăstii.

Cât de aproape am fost
Şi n-am găsit cărarea ce duce la noi!…
Trupul tău se desena mirific şi ferbinte,
Dincolo de atingerea mâinii mele.

Ţi-am simţit pulsul fremătând.
Înnebunit, pulsul meu dădea târcoale prăzii,
Trăind deja beţia ospăţului.

„Priveşte-mă, şi nu mă atinge!”
Mi-ai spus atunci, în noaptea adâncă.
„Să nu trăim apoi ascunşi în două
prea triste lacrimi…”

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: