Pledoarie pentru o meserie frumoasă

de Ion PODOSU

ion-podosu_coperta_mozaicDupă cum se ştie, împletiturile au fost şi continuă să fie o meserie accesibilă nevăzătorilor, punându-le în valoare iscusinţa şi tenacitatea, dar şi dorinţa firească de afirmare şi integrare în societate. Această meserie corespunde nevoii de înfrumuseţare a ambianţei în care trăim şi muncim, realizându-se astfel acel constant ideal al oamenilor de a îmbina frumosul cu utilul. Tot atât de bine cunoscut este şi faptul că, în ultima vreme, această meserie este practicată de tot mai puţini nevăzători, fie din cauza tratării ei superficiale în procesul instructiv-educativ din şcoli, fie datorită pierderii tot mai accentuate a caracterului prioritar pe care ar trebui să îl aibă anumite meserii specifice handicapaţilor vizuali şi poate, nu în ultimul rând, scăderii drastice a rentabilităţii împletiturilor, în cooperativele meşteşugăreşti.

Toate cele spuse mai sus ne-au condus la această caldă pledoarie pentru reabilitarea unei activităţi pe cale de dispariţie, avându-l ca exemplu pe admirabilul împletitor Deac Carol, pe care l-am vizitat (împreună cu colegul Ioan Paşcalău), în atelierul său de pe strada Făcliei, numărul 1, din centrul Clujului, protagonistul aflându-se în mijlocul unei impresionante diversităţi de obiecte, uimindu-ne şi încântându-ne deopotrivă, totul caracterizându-se printr-o frumuseţe simplă şi aproape deconcertantă, prin fragilitate şi supleţe, fără însă ca aceste calităţi să dăuneze în vreun fel solidităţii şi trăiniciei lor. Provocându-l la un dialog, Deac Carol, care practică meseria de exact 30 de ani, ne-a vorbit cu căldură, cu pasiune chiar, despre frumuseţea şi satisfacţiile muncii, neomiţând însă şi unele dificultăţi inerente, care, odată depăşite, îţi sporesc încrederea în posibilităţile proprii.

Originar de pe meleagurile someşene, viitorul iscusit împletitor îşi pierde parţial vederea pe la 17-18 ani, ulterior dispărându-i complet, ceea ce îl determină să-şi îndrepte paşii, pentru învăţarea unei meserii, spre Grupul şcolar din Bucureşti, pe care îl frecventează între 1955-1959. Aici, sub îndrumarea priceputului maistru Ion Nedescu, îşi însuşeşte meşteşugul împletitului, la absolvire obţinând calificarea în alte trei meserii: perii, mături şi telefoane. Tot în această perioadă, în 1958, dobândeşte primul şi semnificativul succes în meseria ale cărei taine de-abia începe să le desluşească, prin trimiterea unei împletituri pentru o damigeană, la o expoziţie a nevăzătorilor din R. P. Chineză, recunoscându-i-se de pe acum îndemânarea şi măiestria ce aveau să-i caracterizeze munca.

După terminarea şcolii, se încadrează la Cooperativa „Munca invalizilor” din Cluj, desfăşurându-şi activitatea în secţiile de perii, mături şi împletituri, această meserie rămânând pentru totdeauna dragă inimii şi sufletului, pe care o va practica în timpul liber, până la pensionare, în 1985, când reuşeşte să obţină autorizaţia pentru deschiderea unui atelier propriu. Trebuie remarcat faptul că acest om nu este nicidecum mulţumit cu ceea ce şi-a însuşit în şcoală (păstrează şi acum caietele de notiţe de la împletituri şi perii), continuând să se autoperfecţioneze, chiar şi în prezent, când faima priceperii şi măiestriei sale a depăşit graniţele ţării, năzuind totodată şi spre afirmarea în alte domenii, ceea ce îl determină să urmeze cursurile de muzică ale Şcolii Populare de Artă. De asemenea, în diferite ramuri sportive (şah, popice, atletism), obţine rezultate frumoase, toate acestea conturând profilul unui om deopotrivă de activ şi în cadrul asociaţiei noastre.

Vorbind despre profesia sa, Deac Carol relevă un lucru extrem de important care, aparent, nu are de-a face cu o muncă manuală, fizică, şi anume că, în afară de o îndemânare deosebită şi de o preocupare intensă pentru a te perfecţiona, este necesară, am putea spune, o vocaţie pentru această activitate. Apoi, la toate acestea trebuie adăugată pasiunea ce însufleţeşte orice creator. Ar putea părea paradoxal să afirmăm că Deac Carol este într-adevăr un creator, dar pe lângă frumuseţea autentică a obiectelor sale, ne sprijinim în argumentarea faptului pe ideea interlocutorului nostru, care susţine că pentru a realiza ceva deosebit, cel ce lucrează în acest domeniu trebuie să aibă şi o imaginaţie vie şi fertilă, deci disponibilităţile unui spirit creator. Ca o ilustrare a celor afirmate mai sus este şi faptul că, dacă în atelierul unei cooperative se execută o gamă restrânsă de împletituri (3-4 tipuri), în atelierul său, acest neîntrecut meseriaş realizează o multitudine de obiecte, începând cu cele mai variate tipuri de coşuri (pentru pâine şi flori, pentru copii şi animale mici, pentru rufe, pescuit etc.), fructiere şi abajururi, felurite mese şi măsuţe (pentru telefon), taburete şi fotolii, scaune pentru biciclete, pătuţuri pentru copii, suporturi pentru ziare, până la mobilier de hol, care poate cuprinde: canapea, fotolii, dulap, cuier, peretare, şi toate acestea într-o uluitoare diversitate de dimensiuni şi modele, adesea la comanda clientului, ce vine şi cu modele din reviste străine, pe care împletitorul le studiază şi apoi le execută întocmai.

Este remarcabil şi că Deac Carol, cu ajutorul fraţilor, efectuează toate operaţiile de pregătire a materiei prime: tăierea, curăţirea şi fierberea răchitei, dar în urma restrângerii posibilităţilor de a-şi procura şi de a-şi prepara acest material, el sugerează asociaţiei să faciliteze cumpărarea materiei prime nu numai pentru el, ci pentru toţi cei ce practică această meserie.

În oraşul de pe Someş, împletitorul Deac Carol a devenit cunoscut şi recunoscut, produsele sale ajungând, prin intermediul studenţilor străini, în diferite ţări: R.D.G., R.F.G., Belgia, Polonia, Ungaria, S.U.A., Grecia, Liban şi altele, fiind admirate şi desfătând ochii. Consacrarea şi renumele său au crescut şi prin participarea (cu obiectele sale) la diverse expoziţii naţionale şi internaţionale, ele obţinând aprecieri unanime şi elocvente premii.

Răbdarea şi perseverenţa, munca susţinută şi dăruirea, spiritul iscoditor şi inventiv, gândirea riguroasă, dar şi creatoare, sunt atributele acestui artizan al împletiturilor, transferabile şi acelora ce instruiesc actuala generaţie de elevi, pentru a-i face să nu uite că aceasta este o meserie frumoasă şi chiar rentabilă, dacă este practicată în condiţii corespunzătoare de către oameni care dovedesc calităţi precum cele ale lui Deac Carol.

„Viață nouă”, an. 19, nr. 3 (67), 1987, p. 7, 9.
(Ion Podosu, Mozaic, Cluj-Napoca, Limes, 2016, p. 66-69.)
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: