Sfântul Ignatie Teoforul

– 20 decembrie –

sf-ignatie-teoforul

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

Sfântul Ignatie a trăit pe vremea împăratului Vespasian și a împăratului Traian. Nu se știe prea mult despre copilăria sa. Numele Teofor se poate traduce în două feluri. O traducere ar fi „purtatul de Dumnezeu” și se explică prin faptul că pe vremea când era copil a fost luat în brațe de către Domnul nostru Iisus Hristos: „Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat vă zic vouă: de nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este mai mare în împărăția cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește. Iar dacă va sminti cineva pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării” (Matei 18, 2-6). Altă traducere ar fi că L-a purtat pe Dumnezeu în suflet.

Se știe că Sfântul Ignatie Teoforul i-a cunoscut pe sfinții apostoli. El a fost episcop al Antiohiei. Ignatie e cel care a introdus cântarea polifonică a psalmilor în biserică.

Împăratul Traian, fiind înștiințat că aceia care sunt creștini nu vor să aducă jertfe zeilor, a ordonat arestarea și pedepsirea creștinilor. În timpul unui val de persecuții, episcopul Ignatie Teoforul a fost arestat împreună cu alți creștini și dus la judecată. Stând ferm pe poziția sa de creștin, Ignatie a fost condamnat la moarte. Pentru ca martirajul sfântului să nu întărească mai mult pe creștinii din Antiohia și în același timp cu intenția de a da mai multă coloratură festivităţilor din Roma, s-a hotărât ca Ignatie Teoforul să fie dat mâncare fiarelor în amfiteatrul din Roma, în timpul serbărilor ce urmau să se facă în cinstea victoriei împăratului Traian asupra dacilor. În lungul său drum spre Roma, dus în lanțuri și păzit de ostași aspri, Sfântul Ignatie a fost întâmpinat de reprezentanţi ai multor biserici creștine, discutând cu aceștia problemele bisericilor din vremea aceea și trimițând prin ei scrisori către biserici. Aceste scrisori, de o importantă valoare spirituală, purtau sfaturi pentru îmbunătățirea vieții spirituale și arătau dorința Sfântului Ignatie de a muri ca martir pentru Hristos, prin aceasta dobândind viața veșnică. Nici pic de frică de moarte nu se găsește în scrisori, ci o enormă dragoste pentru Dumnezeu. În scrisoarea sa către Romani, Ignatie a cerut creștinilor să nu intervină pentru iertarea sa. „La nimic nu-mi vor folosi desfătările lumii, nici împărăția veacului acestuia. Mai bine-mi este să mor în Hristos Iisus decât să împărăţesc marginile pământului. Pe Acela Îl caut Care a murit pentru noi; pe Acela Îl vreau, Care a înviat pentru noi. Nașterea mea mi-i aproape. Iertați-mă, fraților! Să nu mă împiedicați să trăiesc, să nu voiți să mor! Nu-l dați lumii pe cel care voiește să fie al lui Dumnezeu, nici nu-l amăgiți cu materia! Lăsați-mă să primesc lumina curată! Ajungând acolo voi fi om! Îngăduiți-mi să fiu următor al patimilor Dumnezeului meu! Dacă-L are cineva în el, să se gândească ce vrea și să aibă milă de mine, pentru că știe cel care mă apără” (Iganatie către Romani, Capitolul VI, Din scrierile Părinților Apostolici, București, 1979).

Sfântul Ignatie Teoforul a fost mâncat de animale în amifiteatrul din Roma, rămânându-i doar oasele mari și inima. Deoarece Sfântul Ignatie se numea Teofor, adică „purtătorul de Dumnezeu” (a doua posibilitate de traducere a numelui), și pentru că tot timpul afirma că Îl poartă pe Iisus Hristos în inima sa, după martiraj „i s-a tăiat inima în bucăți și fiecare bucată purta, scris cu litere de aur, numele lui Hristos” (Scrierile Părinților Apostolici, București, 1979). Moaștele sfântului au fost luate de creștini și duse într-o biserică din afara cetății, iar apoi, din ordinul împăratului Teodosie II, au fost duse în Antiohia.

Sfântul Ignatie Teoforul se sărbătorește pe 20 decembrie în fiecare an.

Întrebări pentru părinţi:
  1. În Evanghelia după Matei, scrie: „Şi chemând la Sine un prunc” (Matei, 18, 2). Deci Iisus Hristos l-a chemat la Sine pe prunc (adică pe copilul Ignatie), iar acest prunc L-a ascultat pe Iisus Hristos și a venit la El. Oare nu cumva Iisus Hristos îi cheamă și pe copiii noștri, iar ei refuză să se ducă? Oare nu cumva și noi suntem chemați de Iisus Hristos și ne facem că nu auzim, refuzăm să răspundem sau zicem: „Lasă, întâi să-mi trăiesc viața și voi veni mai târziu când voi îmbătrâni”? Nu cumva ar trebui să fim mai atenți și noi, și copiii noștri, să auzim când suntem chemați și să-I deschidem lui Iisus Hristos când bate la ușa inimii noastre?
  2. Copilul Ignatie a fost chemat de către Iisus Hristos pentru că se afla în proprierea Lui. Dar cine l-a dus pe acest copil în apropierea lui Iisus Hristos? Nu cumva părinții lui? Poate părinții, poate o bunică, în orice caz, copilul a fost dus de cineva care avea grijă de el. Ne-am făcut noi datoria de a duce copiii în apropierea lui Iisus Hristos? Cum să audă copilul chemarea dacă este ținut departe de Dumnezeu?
    De câte ori l-am dus la biserică, cât de mult l-am învățat despre religia noastră, cât de des ne-am rugat ca familie, cât de mult știe să se roage? Pe de altă parte, cât de mult se uită la televizor, cât de mult trăiește în lumea internetului, câtă literatură anticreștină a citit? Cum poate un copil să reziste singur într-o lume care interpune atâtea tentații și atâtea blasfemii între el și Dumnezeu? Oare am luptat noi din toate puterile, absolut din toate puterile, pentru a ne salva copiii? Viața nu este ușoară și lupta e pe viață și pe moarte, dar nu e vorba de viața biologică, stricăcioasă, ci de viața eternă sau de moartea eternă a sufletului. E impresionantă seninătatea cu care primea Sfântul Ignatie Teoforul sentința de moarte biologică, martirică, știind că după aceasta îl aștepta fericirea vieții veșnice în Iisus Hristos.
  3. Pe Sfântul Ignatie Teoforul, „Când era adus spre mâncare fiarelor și avea neîncetat în gură numele lui Iisus Hristos, l-au întrebat păgânii pentru ce pomenește neîncetat cu gura sa acel nume. Sfântul a răspuns cum că are în inima sa scris numele lui Iisus Hristos; deci cu buzele mărturisește pe acela pe Care de-a pururi Îl poartă în inimă” (Viețile sfinților pe decembrie).
    Sfântul Ignatie Teoforul a avut într-adevăr numele lui Hristos înscris în inima sa. Dar oare ce purtăm noi în inimile noastre? Măcar simbolic Îl avem noi pe Domnul nostru Iisus Hristos în inimile noastre, în gândurile noastre, pe buzele noastre? Hai să vedem: în gânduri, avem grija pentru plata ratelor la împrumuturile făcute, ultimele știri de la televizor și răspunsurile pe care trebuie să le trimitem prin e-mail; în inimile noastre avem gelozia pentru vecinul care și-a cumpărat o casă mai scumpă, ura pentru rudele noastre și nefericirea că nu avem niciodată destul; pe buzele noastre avem bârfa, înjurăturile, blasfemiile. Ne putem schimba? Da. Istoria creștinismului ne dă multe exemple de suflete pe cale de a fi fost pierdute, care s-au întors la Dumnezeu. Vrem să ne schimbăm? La aceasta doar noi putem da un răspuns. Iisus Hristos ne cheamă: noi trebuie doar să-I răspundem.
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: