Eroii Revoluţiei din 1989 au fost comemoraţi în Baia Mare

prefectura_comemorare-eroi-revolutie-1989_9

COMUNICAT DE PRESĂ
22 decembrie 2016

Persoană de contact: Anca Goja,
purtător de cuvânt
TEL.: 0740-192451

Joi, 22 decembrie, în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare, a avut loc ceremonia militară şi religioasă prilejuită de Comemorarea Zilei Eroilor Revoluţiei din 22 decembrie 1989. Evenimentul a început cu darea onorului, salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a detaşamentului de onoare, urmate de intonarea Imnului Naţional al României. Preasfinţia Sa Iustin Sigheteanul, Episcop numit al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, în fruntea unui sobor de preoţi, a oficiat serviciul religios şi sfinţirea coroanelor de flori. În continuare, au rostit alocuţiuni Adiel Florian, preşedintele Asociaţiei 22 Decembrie Baia Mare, subprefectul judeţului Maramureş, Gavriş Ardelean, primarul interimar al municipiului Baia Mare, Marinel Rob, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Ioan Dăncuş.

Subprefectul Gavriş Ardelean a afirmat:

„Ne amintim cu respect de cei care au avut curajul, în acele zile fierbinţi, să cânte «Deşteaptă-te române!», în Bucureşti, în Timişoara sau în orice altă localitate a României. Dan Miţiţi, Pavel Pricop, Victor Motica, Daniel Horea şi Tiberiu Florian sunt maramureşenii care şi-au dat viata în Revoluţia din 1989. Alături de ceilalţi eroi, ei au pus idealul de libertate mai presus de propria tinereţe, de propria viaţă.
Astăzi, după 27 de ani, încă ne întrebăm cine i-a ucis pe acei tineri, cine au fost aşa-zişii terorişti, cine a manipulat şi cine a înşelat voinţa poporului, fără să fie tras la răspundere pentru asta. Pentru rudele eroilor, rămase în viaţă, pentru cei care au ieşit în stradă la Revoluţie, pentru toţi cei care şi-au pus speranţa într-o Românie liberă şi prosperă, este important ca adevărul să iasă la iveală, măcar acum, în ceasul al 12-lea. De abia atunci, când vom identifica vinovaţii, poate că 22 Decembrie nu va mai fi o zi tristă, ci una în care vom celebra noul parcurs al unei Românii europene, o zi în care ne vom bucura de victoria asupra minciunii şi nedreptăţii, în care vom putea fi cu adevărat mândri de identitatea noastră.”

În finalul luării de cuvânt, subprefectul le-a urat celor prezenţi să aibă parte de sărbători liniştite şi pline de bucurie, alături de familie.

prefectura_comemorare-eroi-revolutie-1989_107

Au fost depuse coroane de flori la Troiţa ridicată în memoria eroilor martiri ai Revoluţiei din decembrie 1989. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Detaşamentului de Onoare.

Subprefectul Gavriş Ardelean, alături de reprezentanţi ai Garnizoanei Baia Mare – Batalionul 612 Artilerie Antitanc, ai Centrului Militar Judeţean Maramureş şi ai Primăriei Municipiului Baia Mare, s-au deplasat apoi în cimitirele La Nuci şi Horea I, unde, la mormintele eroilor băimăreni ai Revoluţiei, s-au depus jerbe de flori, a avut loc un parastas şi, în final, s-a intonat semnalul Stingerea. Au fost prezente şi familiile tinerilor ucişi la Revoluţie, a căror durere este vie şi astăzi.

Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: