In memoriam Vasile Dobra

vasile-dobra

Vasile Dobra (1943-2007)

de Gelu DRAGOŞ

Dacă ar fi trăit, poetul Vasile Dobra din Săsar ar fi împlinit azi, 22 decembrie, vârsta de 73 de ani! O vârstă pe care o putea atinge cu uşurinţă, dacă ne luăm după ultimele statistici privind longevitatea la români. Numai că destinul i-a fost altul.

Mă leagă multe amintiri de acest om tobă de carte. M-a promovat în ziarul „Glasul Maramureşului”, pagina de cultură (pe care o îngrijea cu obiectivitate, profesionalism şi o anumită sfinţenie), cu primele mele încercări poetice. Asemeni lui Ion Burnar sau Augustin Cozmuţa, mă încuraja să scriu, fiindcă spunea cu mândrie vorbele marelui Eugen Ionesco: „Poeţii sunt inima umanităţii”.

Ne este dor de Domnia sa, iar faptul că alături de familie ne gândim la el este o dovadă că nu l-am uitat şi i-am apreciat opera! Atât cât a putut să scrie, să publice ori să tipărească.

Nu te voi uita niciodată, Poetule din Săsar!

Vă propun un poem din volumul „Femei care m-ar fi putut iubi”,  Baia Mare, Editura Omega, 1998.

FEMEI CARE M-AR FI PUTUT IUBI

De ce stai iubito cu ochii
în lacrimi?
când eu sunt vultur
gata de pradă
Cinstit ar fi să-mi scrii,
să-mi scrii cu bobul de nisip
pe tâmpla orei care trece
Armata mea de gânduri
spre tine o-ntărât
te va împresura cu totul
eu asta am hotărât
Doar sunt comandantul dragostei
în Karacum
şi nisipul de-acuma pare  viu
iar lacrimile mele
pentru tine să înflorească
garoafele în pustiu.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: