Călători grăbiţi în trenul Noului An

calatori_grabiti_in_trenul_noului_an

de Octavian LUPU

Anul 2017 se apropie grăbit, asemenea unui tren de mare viteză, spulberând clipele ce îi mai stau în cale. Îi privesc lungul şir de vagoane, cam 365 la număr, care îi compun garnitura ce aleargă zăngănind pe şine. Nenumărate sunt impresiile ce le poartă către un viitor ce va deveni prezent în curând. Roţile sale de fier scrâşnesc pe calea ferată a destinului pe drumul către oceanul nemărginirii.

Mă aşez pe o bancă aflată pe peronul gării şi îi urmăresc cu interes apropierea. Mereu am fost fascinat de acest moment al trecerii Noului An însoţit fiind de urale pline de bucurie. O mare mulţime îl aşteaptă voios ca să îl întâmpine şi să se îmbarce în generoasele sale compartimente.

Va fi un an mai bun! şopteşte cineva lângă mine.
De ce crezi aceasta? îl întreb din curiozitate.
Fiindcă aşa trebuie să fie un an nou, altfel de ce ar mai veni? zise fără să îmi mai acorde atenţie şi se topi între ceilalţi.

Am zâmbit. Îmi place să întâlnesc oameni debordând de optimism în ciuda logicii precare a argumentelor. Speranţa reprezintă un capital preţios al sufletului. Dacă dispare, ce poate să o mai înlocuiască? Simt căldura acestui gând şi îmi aduc aminte de ocazii similare, când m-am întrebat asupra rostului sentimentelor pozitive.

— Bucură-te şi tu! De ce stai posac? îmi spuse un alt glas.
De ce crezi că sunt apatic? i-am răspuns interesat.
Fiindcă stai pe bancă şi nu te alături mulţumii! îmi răspunse şi dispăru fără urmă.

Mda, aici cred că există un sâmbure de adevăr. Din anii copilăriei am simţit nevoia să stau departe de ceilalţi. Nu îmi dau seama de cauză. Mă văd în anii de şcoală venind singur către casă. Spre deosebire de cei de vârsta mea, mă bucuram de clipele de singurătate ca fiind cele mai plăcute din viaţa mea.

Trezeşte-te din reverie! îmi trase un ghiont vecinul de bancă. Imediat trebuie să sosească trenul! La ce te gândeşti?
— La nimic
, i-am răspuns neutru. Stau şi privesc, nimic mai mult.
— Doar atât? Aceasta-i pierdere de vreme, îmi spuse fără să mă privească şi uită de mine.

Poate cuget prea mult la rostul lumii. Probabil, există o distorsiune de percepţie în adâncul sufletului ce mă determină să visez cu ochii deschişi ignorând realitatea din jur. Ce anume mă îndeamnă către contemplare? De unde provine această sete de cunoaştere a infinitului ce mă determină să merg pe calea mea, indiferent de aprobarea sau respingerea celor din jur?

Hei, ce mai faci? răsări în faţa mea o persoană cunoscută. Nu ne-am mai văzut de mulţi ani!
— Ai dreptate
, am recunoscut cu părere de rău. Doream să te revăd, dar nu ştiam cum se va întâmpla acest lucru. Mă bucur să te întâlnesc din nou!
Şi eu la fel! îmi spuse şi mă abandonă imediat.

Chipuri stranii treceau prin faţa mea în imaginaţie. Distingeam cu precizie trăsăturile fiecărei persoane în parte. Prieteni, colegi, cunoştinţe şi străini se perindau fără să se oprească. Unele figuri se reluau, dar la alte vârste, însă altele dispăreau fără urmă. Unde s-au dus toţi aceşti oameni?

Trage-ţi picioarele mai aproape fiindcă mă împiedic de tine! mi se adresă răstit un trecător grăbit.
Vă rog să mă scuzaţi… încerc eu să spun.
Nicio scuză! Nu mă interesează persoana ta, doar fă-mi loc să trec! îmi spuse brutal, dând cu mâna a dezgust, şi trecu pe lângă mine.

Peronul deveni arhiplin. Zgomotul de motor al locomotivei deja se auzea răsunând puternic. Lumina proiectoarelor sfâşia bucăţi de întuneric aruncându-le înapoi pe distanţe de sute de metri. Şuieratul sirenei sfredelea tăcerea nopţii, anunţând marele eveniment al sosirii trenului îndelung aşteptat. Urale izbucniră din mulţime. Strigăte de veselie se auziră peste tot. Artificii inundară cerul străbătând bolta înstelată cu mesajul unui nou început.

Ridică-te! Nu mai sta! îmi rosti şuierat cineva din spate.
Dar trenul nu a sosit, i-am răspuns. Când va veni, mă voi ridica să îl văd!
Vei pierde momentul! Nu vezi câtă lume este în faţa ta? îmi replică nervos şi se înghesui aproape de şine.

În competiţiile vieţii, de regulă, am obţinut rezultate bune. Performanţele au fost de multe ori de excepţie. Însă nu înţelegeam cursele grăbite, în care competitorii se călcau în picioare şi cei mai slabi erau abandonaţi în urmă. De ce ne luptăm unii cu alţii când ar fi loc pentru toţi? Sistemul de învăţământ ridica ştachete greu de atins. Profesori rigizi şi lipsiţi de viaţă încercau să ne predea cunoştinţe ofilite. Educatori brutali ne striveau personalitatea sub şenilele abuzului verbal. Prietenii ne trădau pentru interese de moment.

A venit, a venit trenul mult aşteptat! mă întrerupse un strigăt voios de copil. Ce mult mă bucur că a sosit trenul!
— De ce te bucuri, micuţule?
l-am întrebat încântat.
Fiindcă viaţa este frumoasă, luminoasă şi bună! îmi răspunse şi mă privi cu o faţă plină de strălucirea dimineţii.
De unde vii? Cine eşti tu? l-am întrebat cu interes.
Vin de la început şi merg la nesfârşit, mi-a răspuns cu seriozitate.
— Cine eşti tu? De unde ai învăţat să vorbeşti astfel? am continuat.
Sunt veşnicul copil şi am deprins arta vorbirii de la părinţi mei, mi-a răspuns râzând cu tot chipul.
Şi cine sunt părinţii tăi? nu m-am putut stăpâni să întreb.
Îi cunoşti de multă vreme, spuse el enigmatic şi începu să ţopăie de fericire.
Cum să îi ştiu? I-am întâlnit vreodată? am întrebat nedumerit.
Bineînţeles că da! Ne-am cunoscut cu toţii pe vremea când erai mic! îmi mai spuse şi dispăru fără urmă.

Am rămas tăcut şi mut de uimire. Cine să fi fost acest Copil? Nu îmi dădeam seama. Să fi fost vreun coleg de joacă sau de clasă? Mi-aş fi adus aminte! Nu, în mod sigur, era o greşeală undeva. Şi părinţii lui? Cine să fie? Mda, greu de răspuns. Însă peste câteva clipe i-am revăzut pe toţi trei venind în faţa mea.

Ne bucurăm să te reîntâlnim peste atât de mulţi ani, îmi spuse unul dintre ei. Au trecut cam patruzeci, aşa este?
— Da, este adevărat! Dar ne-am mai întâlnit?

Cum să nu? De fiecare dată când te-ai jucat cu cineva, copilul nostru a fost cu tine.
— Posibil, dar pe voi, de unde vă ştiu?
— Pe noi? Simplu! Când erai întristat, veneam să te mângâiem. Când erai singur, îţi şopteam gânduri frumoase. Când erai bolnav, te ţineam de mână. Când alţii te loveau, noi te susţineam.
— Dar nu îmi aduc aminte de prezenţa cuiva când am trecut prin astfel de situaţii neplăcute.
— Dacă vei privi cu atenţie la acele amintiri, vei vedea cum de fiecare dată noi am fost cu tine prin toţi aceia care ţi-au venit în ajutor!
— Deci al vostru era glasul care mă îndemna să nu mă pierd cu firea, mă încuraja şi mă motiva să merg înainte?
— Bineînţeles că da!
râseră ei cu bucurie.

Trenul intră în staţie, se opri la peron şi mulţimea de oameni începu să se îmbarce îmbulzindu-se care să fie primul. Toţi doreau să devină mai vârstnici şi să lase în urmă trecutul. Copiii visau să devină adulţi. Cei mari se gândeau cum să se realizeze în viaţă. Doar cei în vârstă oftau cu tristeţe, neştiind ce să mai aştepte, dar se îmbarcau şi ei în Noul An.

Vii şi tu? mă întrebară Cei Trei. Haide, să nu rămâi pe peron!
— Dar voi veţi veni cu mine?
— Cum să nu? Doar pentru ce am ajuns aici, dacă nu pentru tine?
— Dar există vreo condiţie ca să rămâneţi cu mine şi pe mai departe!

Cei Trei mă priviră cu duioşie şi îmi răspunseră la unison:

— Da, există o singură condiţie şi anume, să rămâi copil în inima ta, indiferent de trecerea vremii!

Şi trenul se puse în mişcare cu zgomot către destinaţia necunoscută a Noului An. În urmă rămase gara golită de oameni afundându-se în întunericul trecutului. Dar eu priveam pe geamul compartimentului în care mă aflam cum munţii se profilau luminos la orizont, având compania plăcută a Celor Trei, care stăteau alături de mine. Zâmbind cu bucurie, m-am întors să îi văd mai bine, şi, cu surprindere, am constat că feţele lor semănau în totul cu propriul meu chip! Fericirea îmi inundă sufletul şi atunci am înţeles pe deplin că niciodată nu am fost singur, ci mereu Cei Trei au mers alături de mine, indiferent de timp sau loc!

Bucureşti
30 decembrie 2016

One Response to Călători grăbiţi în trenul Noului An

  1. munteanioan spune:

    A republicat asta pe Cronopedia.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: