Ce-amicul Platon nu știa

pr. Dumitru Ichim_Florica Batu Ichim

de Dumitru ICHIM,
Kitchener, Ontario

Cred că iubirii noastre,
întregul ei arcuș,
din îndelunga mângâiere
a strunii
să-l rostească,
i-ar trebui mai multe trupuri,
și, de ce nu?,
chiar timpuri
ne-nveșnicite încă prin altoi.

Dimineața –
un trup de ape să alerg spre tine.
La amiază –
un trup de tei.
Din umbră și mireasma lui
să afli ce-ai dori,
numai pe vârf de șoaptă să-ți îngân.
În pragul serii,
tu, cu-obrazul tău
pe-obrazul meu,
din trupu-mi de vioară,
ecouri de prin început de lumi
vei destrăma din cântecul amar
al florilor
pelerinând agale
aleanului spre rod.
Iar noaptea,
în loc de lampă vom aprinde-un Platon.
O, cum vor râde până-n miez de lacrimi,
și miez de flăcări și chiar miez  de noapte
prin trupurile noastre Ideile căzând,
ca îngerii căzând…
Setoase-or fi ca noi de patima sorbirii
din nepermisul șipot
al Luminii,
prin luturile noastre
ca îngerii căzând…
Ce Platon nu știa,
doar numai tu și eu,
că nu-n Idee,
ci-n lut de om îndrăgostit
e drumul cel mai scurt spre Dumnezeu.

Anunțuri

3 Responses to Ce-amicul Platon nu știa

  1. Monica Marcus spune:

    Da, ce frumos si adevarat spus!

    • Romulus Iulian Olariu spune:

      MIRACOL

      Prin taina androgină
      din suflete pereche,
      întrezărim în licăr,
      iubirea absolută;
      când Dumnezeu surâde,
      chiar veșnicia-i scurtă.

      R.I.Olariu

  2. Monica Marcus spune:

    Miracol la schimbarea anului! Frumoase versuri. Multumiri autorului!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: