Cuviosul Serafim de la Sarov

– 2 ianuarie –

cuviosul-serafim-de-sarov_foto-delia-florea

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

Cuviosul Serafim de la Sarov s-a născut pe 19 iulie 1759 în oraşul Kursk din Rusia, primind în copilărie o puternică educaţie religioasă. Fiind copil, s-a îmbolnăvit grav, dar a fost vindecat printr-o minune a Maicii Domnului. La 17 ani intră în mânăstirea Sarov, unde impresionează pe cei din jur cu intensitatea trăirii sale spirituale. Din nou se îmbolnăveşte grav, dar refuză ajutorul medicilor, cerând doar sfânta împărtăşanie. Crezându-se că va muri, i se aduce sfânta împărtăşanie şi „Preasfânta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătându-l pe tânărul novice, ea le spuse: Acesta este din neamul nostru! Puţin după aceea s-a însănătoşit şi a construit o bolniţă pe locul acelei apariţii minunate” (Vieţile sfinţilor pe ianuarie).

După opt ani de la intrarea în mânăstire, este tuns monah, apoi cu aprobarea egumenului se retrage în singurătate, construindu-şi o colibă mică în pădure, unde suportă iernile aspre şi verile dificile. Trece prin toate încercările călugărilor retraşi în pustie, iar când războiul gândurilor devine prea greu, se suie pe o stâncă şi, când în genunchi, când în picioare, stă acolo 1.000 de zile, repetând rugăciunea „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”; astfel a ieşit învingător din acest război.

După un timp, nişte hoţi s-au dus să-l fure, dar negăsind nimic de furat s-au supărat rău şi l-au bătut cumplit, iar sfântul nu a vrut să lovească înapoi pentru a se apăra. Plin de sânge şi cu oasele rupte, Serafim a reuşit să ajungă la mânăstire, unde a fost îngrijit, apoi, printr-o altă minune a Maicii Domnului, a fost vindecat, rămânând, totuşi, cocoşat. După vindecare s-a întors iarăşi la viaţa de pustnic luând, în plus, tăcerea asupra sa. Timp de trei ani nu a mai vorbit cu nimeni; dacă întâmplător se întâlnea cu cineva, îşi arăta respectul faţă de persoana cealaltă înclinându-se în semn de salut, dar nu vorbea. Fiind chemat să se întoarcă în mânăstire, intră într-o chilie mică, în care se închide (recluziune) şi continuă să păstreze tăcerea.

În 1826, Maica Domnului îl anunţă că e timpul să vorbească şi să-i înveţe pe oameni. El era de acum un „[…] bătrân mic de statură, înveşmântat în alb, înconvoiat pe toiagul său […], plin de har şi de lumina Sfântului Duh” (Vieţile sfinţilor pe ianuarie). Prin harul primit de la Dumnezeu, prin bunătatea lui, prin dragostea cu care îi primea şi îi asculta pe necăjiţi, cuviosul Serafim a întors la Dumnezeu pe mulţi păcătoşi, a vindecat suflete şi trupuri, fiind iubit şi căutat de mulţime de credincioşi.

Un om bogat (Motovilov) l-a întrebat odată: „Care este scopul vieţii creştine?” Părintele Serafim i-a răspuns: „Dobândirea Sfântului Duh, pe care-L primim dacă îndeplinim faptele de sfinţenie cerute de Biserică şi mai ales prin rugăciune” (Vieţile sfinţilor pe ianuarie). Apoi, printr-o minune, l-a făcut pe acesta să simtă pacea, căldura, bucuria şi mireasma Sfântului Duh. Sfatul său era: „Câştigi duhul păcii, şi mii de inimi se vor mântui în preajma ta”.

Cuviosul Serafim a trecut la Domnul la 1 ianuarie 1833. Chiar după moarte, el a făcut multe minuni. A fost canonizat pe 19 iulie 1903, la acest eveniment venind sute de mii de credincioşi. În 1925, moaştele sale au fost luate de comunişti şi nimeni nu a mai ştiut ce s-a întâmplat cu ele, până în 1991, când au fost găsite în Muzeul Ateismului din Sankt Petersburg! Acum, moaştele Cuviosului Serafim de Sarov se află la Mânăstirea Diveevo de lângă Sarov.

Sfântul Serafim de la Sarov se sărbătoreşte în fiecare an pe 2 ianuarie.

Întrebări pentru părinţi:
1. Sfântul Serafim a trecut prin multe încercări, din care cea mai grea luptă a fost războiul gândurilor. Oare ne-am gândit noi, în mod serios, cât de periculoase sunt pentru sufletele noastre gândurile rele pe care le avem? E normal să ne vină tot felul de gânduri, dar ştim noi că avem datoria să luptăm cu gândurile rele şi să le gonim din mintea noastră? Un gând rău e ca o sămânţă rea care, dacă nu este smulsă la timp, încolţeşte, creşte, umbreşte şi poate chiar distruge plantele bune din jurul ei. Gândurile rele sunt începutul faptelor rele. Întâi ne obişnuim cu gândul, apoi, de la gând, la faptă drumul e foarte scurt.
Am întrebat un tânăr: „Ce părere ai de războiul cu gândurile?” „Războiul cu gândurile?”, s-a mirat el. „Războiul cu gândurile nu există! Avem libertatea să gândim ce vrem!” Sărmanul tânăr! Oare ce fel de gânduri are când vede filme cu crime, filme indecente etc.? Nici nu îşi dă seama cum gândurile lui sunt manipulate pentru că manipularea gândirii oamenilor este la modă în ziua de azi şi nu există film sau ziar care, într-un fel sau altul, să nu încerce să manipuleze gândirea mulţimilor. Am încercat să-i pregătim pe copiii noştri pentru lupta cu gândurile, care, pentru noi, oamenii obişnuiţi, durează o viaţă întreagă?
2. Sfântul Serafim vorbea despre „duhul păcii”. Cred că duhul păcii e cel mai greu lucru de obţinut în ziua de azi.
Atât de abuzat a fost cuvântul „pace” (inclusiv expresia „luptăm pentru pace”) şi atât de folosit de cei ce numai pace nu aveau în minţile şi intenţiile lor, încât pentru mulţi din ziua de azi cuvântul şi-a pierdut adevăratul înţeles. Dar să ne imaginăm că trăim într-o lume în care „da” este „da” şi „nu” este „nu”; cât de frumos ar suna cuvântul „pace” în adevăratul lui înţeles! Nu e vorba de un cuvânt politic, ci de pace, acea pace pe care îngerii o vestesc în noaptea Naşterii Domnului: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni: bunăvoire” (Luca 2, 14).
Le-am vorbit noi copiilor noştri despre acest „duh al păcii”? E adevărat, copiii se mai hârjonesc între ei, îşi mai spun vorbe urâte, dar de obicei nu poartă ură; acum se bat, acum sunt cei mai buni prieteni. Oare copiii noştri nu ar rămâne mult mai curaţi sufleteşte dacă noi nu i-am învăţa gelozia (Johnny are note mai bune decât tine; Mike patinează mai bine etc.), dacă nu i-am învăţa mândria (o să-ţi cumpăr o rochie mai frumoasă ca a vecinei; tu ai haine mai scumpe etc.), dacă noi nu i-am învăţa să se răzbune (cum, el ţi-a spus o vorbă urâtă şi tu ai tăcut, în loc să-i zici alte zece vorbe urâte înapoi?; cum, el ţi-a dat un pumn şi apoi v-aţi împăcat, fără să-i dai şi tu câteva lovituri bune?), dacă nu i-am învăţa să bârfească (ai văzut ce rochie scurtă avea Coana Maria?; ai auzit ce fals cânta bărbatul ăla de la cor?)? Oare nu ar trebui să ne gândim un pic mai mult şi, discutând cu copiii noştri, să încercăm să găsim soluţii de a deveni iubitori de pace şi chiar făcători de pace? Oare nu ar trebui, când ne spunem rugăciunea, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să căpătăm duhul păcii? Dar, oare, pentru a obţine această pace, nu trebuie să începem prin a aduce pace în gândurile noastre? Şi cum putem obţine această pace a gândurilor, dacă nu ne rugăm? Haideţi să începem prin a ne ruga puţin mai mult, şi Dumnezeu o să ne ajute!
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: