1 gândac
și
1 gândac
stau pitiţi într’un rucsac.
2 pisoi trecând pe’aici
şi simţind ceva mişcând,
„şoricei!” ş’au spus în gând
ş’au sărit peste voinici.
„Ga, ga, ga!”
şi „Miau, miau, miau!”
„Câr, câr, câr!”
şi „Au, au, au!”
a ieşit un tărăboi…!
3 căţei, dinspre zăvoi,
pentru pace vin acum,
dar văzând pisici în drum:
„Ham, ham, ham!”
şi „Miau, miau, miau!”
„Ga, ga, ga!”
şi „Au, au, au!”
4 vulpi, şiretele
ce’au furat eretele
au pus ochii pe gânsac…
5 căpriţe cu un sac
intră fuga’n tărăboi…
Au venit şi 6 oi!
… Se lovesc,
se ciondănesc,
se tot ceartă,
se’mbrâncesc…
7 muşte, ce îşi spun?
„Hai şi noi, cu un tăun!”
8 cocoşi
furioşi
se arată’n fuga mare.
9 raţe vin călare
şi, dacă te uiţi mai bine,
s’au ivit 10 albine!
„Vă-o-leu!”
şi „Câr, câr, câr!”
„Cot, cot, cot!”
şi „Mâr, mâr, mâr!”
„Miau, miau, miau!”
şi „Ga, ga, ga!”
Zău, mă crede, draga mea,
a ieşit o tevatură…!
N’ar mai fi tăcut din gură
dacă Mama nu venea
c’o nuia
şi cu’n băţ din ăla maaaare:
„Toată lumea,
la culcare!”
This entry was posted on Joi, 5 ianuarie 2017 at 1:36 am and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.