Ion Desideriu Sîrbu. Scriitorul român, poate, cu cea mai valoroasă „literatură de sertar” din cultura română

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu Băi

ion-desideriu-sirbu

Ion Desideriu Sîrbu

Ion Desideriu Sîrbu s-a născut în colonia muncitorească Petrila din Valea Jiului, azi oraşul Petrila judeţul Hunedoara, ca fiu al lui Ion şi Ecaterina Sîrbu, la 27 iunie 1919.

Născut în familia unui miner din Valea Jiului, Ion Desideriu Sîrbu, urmează ciclul primar la şcoala românească din Petrila. În 1930, intră la liceul din Petroşani, absolvind gimnaziul în 1934. Între 1934-1935 îl găsim ca ucenic la Atelierele Centrale din Petroşani. În 1935 dă admitere pentru clasa a V-a şi continuă studiile şcolare, urmând ca în 1939 să dea examenul de bacalaureat la Deva, în matematici, secţiunea ştinţifică. Va practica diferite sporturi: fotbal la echipa Jiul Petroşani, planorism, gimnastică, înot, rugbi, călărie. Se va înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie şi la cea de drept în toamna lui 1940, şi, după cum declara el însuşi, a fost primul student la filosofie care provenea dintr-o colonie de mineri cu o tradiţie muncitorească foarte veche.

Va activa în cadrul „Cercului literar” de la Sibiu, alături de Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Ştefan Augustin Doinaş, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruş etc.

Dacă Lucian Blaga i-a fost profesor şi mentor, ulterior I. D. Sîrbu va deveni asistent la catedra profesorului Liviu Rusu. În 1947 devenea cel mai tânăr conferenţiar universitar din ţară. Este însă scos din universitate, epurat de noua orânduire, care îl consideră un filosof cu idei reacţionare. Motivul real, se pare că a fost refuzul unui denunţ abominabil împotriva mentorului său, Lucian Blaga, care în acel moment îi conducea teza de doctorat.

După câţiva ani de profesorat în învăţământul liceal, a fost redactor în Bucureşti la „Revista teatrului”, iar apoi la „Revista de pedagogie”. În urma unui articol critic referitor la o piesă de teatru comunistă şi datorită unei presupuse colaborări cu revoluţionarii maghiari, în perioada revoluţiei maghiare anticomuniste de la Budapesta din 1956, a fost arestat şi condamnat, întâi la un an, dar apoi pedeapsa a crescut la şapte ani.

După eliberarea din închisoare, lucrează câteva luni în mină la Petrila, apoi, scurt timp, ca maşinist la teatrul din Petroşani, după care, din 1964 i se stabileşte domiciliu obligatoriu la Craiova, unde, în cele din urmă, va reuşi să se angajeze la Teatrul Naţional de aici, ca secretar literar.

Rămâne sub supravegherea securităţii locale şi centrale, ofiţer de caz fiind locotenentul (pe atunci) Olimpian Ungherea, care, printr-o ironie a sorţii, va deveni la rândul său scriitor, după demisia din securitate.

Sârbu publică, după o lungă perioadă de interdicţie, piese de teatru, povestiri şi două romane pentru copii, cu ecou de critică foarte redus. După 1989, însă, apare adevărata sa operă valoroasă, cărţile sale provocând o adevărată emoţie în rândul intelectualilor români, constituind adevărate exemple de literatură de sertar.

Un rol semnificativ în promovarea operei sale l-a avut soţia sa, Elisabeta Sîrbu, modelul personajului Limpi din romanul „Adio, Europa!”. Victor Petrini, personajul principal al romanului lui Marin Preda „Cel mai iubit dintre pământeni”, pare a fi modelat în parte după I. D. Sîrbu.

Ion Desideriu Sîrbu a fost un scriitor român, eseist, dramaturg, publicist, filosof și romancier, autor, în special, de literatură de sertar. A încetat din viaţă, trecând la cele veşnice la Craiova, în 17 septembrie 1989, în urma unui cancer al esofagului.

La 29 august 2009 i s-a conferit, post-mortem, titlul de „cetăţean de onoare” al municipiului Petroşani, pentru întreaga activitate culturală. O şcoală din Petrila şi teatrul din Petroşani îi poartă numele, în semn de preţuire. La Petrila se află şi casa memorială, în care s-a născut scriitorul Ion Desideriu Sîrbu.

Piese de teatru publicate de I. D. Sîrbu: „La o piatră de hotar” 1967, „Frunze care ard” 1968, „Arca bunei speranţe” 1970, „Întoarcerea tatălui risipitor” 1972, „A doua faţă a medaliei” 1973. Povestiri: „Şoarecele B. şi alte povestiri”, „Povestiri petrilene”.

Opere apărute postum: „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, „Adio, Europa!” – apărută în 1993, capodopera sa literară, un roman alegoric, în stilul romanului „Maestrul şi Margareta” al scriitorului sovietic de origine ucraineană Mihail Bulgakov –, „De ce plânge mama”, roman pentru copii, „Dansul ursului”, roman pentru copii şi bătrâni, „Lupul şi catedrala”, roman distopic. Corespondenţă: „Iarna bolnavă de cancer”, volum de corespondenţă inedită cu Delia Petroiu, Nina şi Ion Maxim, Delia şi Ovidiu Cotruş. „Traversarea Cortinei”, volum de corespondenţă cu: Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu, Mariana Şora (toţi aflaţi dincolo de „Cortina de fier”), lucrare apărută în 1994.

Cazul lui Ion Desideriu Sîrbu este singular în literatura română. Subiect al unei biografii tragice exemplare, transfigurată târziu în operă, el nu a reuşit să îşi impună valoarea în timpul vieţii. Această singularitate a fost prevăzută de autor atunci când invoca exemplul lui Mihail Bulgakov din literatura sovietică, a cărui capodoperă, „Maestrul şi Margareta”, apare mult după moartea autorului. La jumătate de secol distanţă, prozatorul român lasă şi el sertarele înţesate de manuscrise. Pe lângă similitudinea de destin, este şi refugiul în teatru, la fel ca şi predilecţia pentru stări infernale şi personaje groteşti care întreţin universul comic al operei celor doi scriitori.

Biologic şi ca vârstă literară, I. D. Sîrbu face parte din generaţia războiului, însă din facţiunea ei „sacrificată”. Impactul detenţiei, 1957-1963 îl aruncă în afara generaţiei de creaţie.

După ieşirea din închisoare, va publica piese de teatru cu un succes mai de grabă local, limitat la zona Craiova – Petroşani şi alte teatre provinciale, cu rare ecouri pe scena naţională. Fără să fie o experienţă ratată, dramaturgia nu îi permite să-şi desfăşoare în voie virulenţa satirică şi suculentă, fiindcă era obligat să se limiteze la critica aspectelor sociale minore şi la subiecte admise de cenzura comunistă.

Vocaţia incipientă, nefructificată prompt, din pricina conjuncturii istorice şi politice, a fost, totuşi, aceea de prozator. Un substanţial jurnal clujean din anii ’50, este plin de proiecte epice, unele de-a dreptul urieşeşti. Dar toate acestea, din nefericire, au fost distruse în timpul arestării din 1957. Urmează hiatusul celor două decenii, care întrerupe brutal evoluţia prozatorului cu fibră filosofică, anunţat de povestirea „Compartiment” din 1945, prezentată în „Revista Cercului literar” de la Sibiu.

După călătoria europeană din iarna 1981-1982 (o bursă nesperată D.A.A.D.) care declanşează resorturile creaţiei, I. D. Sîrbu îşi foloseşte rezervele de energie concretizării proiectelor romaneşti. Premoniţia morţii şi simţul datoriei îl determină să emigreze aievea, din viaţă, în literatură. În ultimii şapte ani de existenţă, lucrează efectiv la opera postumă. Una din aceste lucrări este romanul „Adio, Europa!”, care apare în 1993. Acţiunea romanului este plasată în deceniul al optulea, în plină dictatură ceauşistă, caracterizată, cu expresia naratorului, prin „hipernaţionalism oficial al sultanului şi al haremului de eunuci”, prin îndepărtarea treptată de categoriile civic-morale ale Europei şi transplantul asiatic, prin instituirea „religiei fricii”. Se conturează, astfel, o lume terorizată, frustrată până şi de gustul vieţii, din pricina aplicării unui program „ştiinţific” cu caracter coercitiv, „şedinţele, învăţământul politic, anchetele, cozile, cartela etc.” Sîrbu demontează mecanismele acestei pantomime existenţiale, cu un curaj nemaiîntâlnit în proza noastră contemporană. Persoana dictatorului se află permanent sub tirul nimicitor al prozatorului satiric. El este sultanul, unicul, cel care domneşte la „Înalta Poartă”, alături de Sultana Valide, întemeind o monarhie tribală.

Opera care îi asigură lui I. D. Sîrbu un loc de primă mână în literatura română, şi nu numai în cea română, este alcătuită din: „Adio, Europa!”, „Lupul şi catedrala”, „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” şi „Traversarea Cortinei”.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: