Cuviosul Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște

– 11 ianuarie –

sf-cuv-teodosie-cel-mare

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

Cuviosul Teodosie s-a născut în Capadochia, din părinţi creştini. Aceştia au avut grijă să-l înveţe citirea Scripturii şi dragostea pentru Dumnezeu. Crescând, a hotărât să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu şi, rugându-se Domnului să-l aibă în grijă, a plecat spre lerusalim. În drum, a trecut pe la Cuviosul Simeon Stâlpnicul, care l-a primit cu multă dragoste.

Ajuns la Ierusalim, şi-a început viaţa de monah pe lângă stareţul Longhin, de la care a învăţat ce trebuie să facă şi cum trebuie să vorbească un călugăr care vrea să progreseze în viaţa spirituală. Apoi i s-a cerut să se mute lângă o biserică nouă, pentru a ajuta acolo. După un timp, oamenii, aflând de acest monah atât de bun, veneau în număr foarte mare la el. Iar el, voind să se ferească de slava lumească, a fugit într-o peşteră din munte, „peşteră în care până astăzi se află sfintele lui moaşte, şi unde, precum se povesteşte de cei vechi, s-au odihnit pe cale şi au dormit cei trei magi care au mers la Hristos, în Betleem, cu daruri, şi s-au întors pe altă cale la ţara lor” (Vieţile sfinţilor pe ianuarie). Aici, Cuviosul Teodosie a dus o viaţă călugărească foarte aspră: „Rugăciunea lui era neîncetată, privegherea de toată noaptea, lacrimile din ochi totdeauna curgeau ca nişte izvoare; apoi ţinea post fără măsură, pentru că 30 de ani n-a gustat nici pâine, căci mânca numai fructe de finic, sau linte, sau ierburi şi rădăcini de pustie, şi de acelea foarte puţine, numai să nu moară de foame. Când nu se găsea acea hrană în pustie, hrana lui erau sâmburi de curmale muiaţi în apă; iar sufletul neîncetat îşi hrănea prin cuvântul lui Dumnezeu, sfătuindu-l cu dumnezeiasca vedere cea dinăuntru” (Vieţile sfinţilor pe ianuarie).

Impresionaţi de viaţa duhovnicească a Cuviosului Teodosie, monahii au început a se strânge în jurul lui. Odată, înainte de Paşti, călugării erau mâhniţi că nu mai aveau nimic de mâncat şi nu aveau nici măcar prescuri pentru slujbă. Atunci, Cuviosul Teodosie le-a spus să nu se întristeze, ci să se roage. Cuviosul Teodosie s-a rugat şi, când nimeni nu se aştepta, a venit un călător cu toate cele necesare pentru slujbă şi cu mâncare destulă.

Deoarece crescuse mult numărul monahilor, a fost nevoie să se construiască o mânăstire. Pentru a afla locul unde Dumnezeu doreşte să se construiască această mânăstire, Cuviosul Teodosie a pus într-o cădelniţă cărbuni stinşi şi peste ei a pus tămâie, apoi a umblat mult timp cădelniţând prin pustie. Şi iată că într-un loc cărbunii s-au aprins singuri şi tămâia a scos bună mireasmă. În acel loc s-a construit mânăstirea.

Cuviosul Teodosie a fost trimis în exil la adânci bătrâneţi de către împăratul Atanasie, pentru că a învăţat poporul să nu asculte de ereziile împăratului. După moartea împăratului, Cuviosul Teodosie s-a întors înapoi cu toată cinstirea.

Odată, un copil a căzut într-un puţ adânc şi toţi credeau că s-a înecat, dar când s-au dus să-i scoată trupul au găsit copilul viu deasupra apei. Când l-au întrebat cum a scăpat, el a spus că un călugăr bătrân l-a ţinut de mână deasupra apei. Umblând cu mama lui din mânăstire în mânăstire, l-a recunoscut pe Cuviosul Teodosie, spunând că el era cel ce l-a salvat.

Cuviosul Teodosie „Şi la alţi mulţi se arăta în multe locuri, aducându-le grabnic ajutor; unora în corăbii, primejduindu-se în mijlocul valurilor şi al furtunilor, altora prin pustietăţi rătăcind, şi altora, scoţându-i din gurile fiarelor sălbatice. Drept aceea, unora în vis, iar altora în vederea ochilor le sta în faţă, scoţându-i din primejdii (Vieţile sfinţilor pe ianuarie). Cuviosul Teodosie a trăit peste 105 ani şi chiar la moartea lui s-a făcut o minune: un om posedat de diavol, atingându-se de patul Cuviosului, s-a vindecat. Cuviosul Teodosie este sărbătorit în fiecare an pe 11 ianuarie.

Întrebări pentru părinţi:
  1. Le-am citit noi copiilor noştri din Biblie? I-am încurajat pe copiii noştri să citească Biblia? Probabil că nu. Sau, probabil, foarte puţin. „Sărăcuţii de ei, au atâtea lecţii la şcoală…” Ar trebui să ne luăm religia în serios. Şi aceasta cât mai repede, pentru că într-o zi va fi prea târziu.
    Îmi spunea o mamă: „Nu ştiu ce să fac: fata mea, studentă la universitate, mi-a spus că se grăbeşte să se întâlnească cu cineva care-i dă lecţii despre Coran. Am rămas uimită. Ea nici măcar Biblia nu a citit-o!” Cam aşa se întâmplă. Dacă noi nu ne ocupăm de ei să-i învăţăm religia noastră pentru că „nu au timp”, o să fim surprinşi să aflăm cât de mult timp o să aibă să umble după învăţăturile sectelor sau ale altor religii. Trebuie să ne întrebăm foarte serios: „Suntem creştini ortodocşi, sau nu suntem creştini ortodocşi?” Şi apoi imediat trebuie să ne întrebăm: „Vrem ca fiii şi fiicele noastre să rămână creştini ortodocşi?” Dacă răspunsul este „Da”, atunci nu mai e timp de pierdut. Mare sau mic, copilul trebuie să cunoască Biblia. În funcţie de vârstă, puţin câte puţin, sau mai mult deodată, trebuie să recitim Biblia odată cu copiii noştri. Nu avem de ales.
  2. Cuviosul Teodosie l-a vizitat pe Simeon Stâlpnicul, apoi a învăţat mult de la stareţul său. Încercăm să le dăm copiilor noştri posibilitatea de a sta de vorbă cu oameni de la care pot să înveţe cum să sporească sufleteşte? Dacă este o mânăstire nu prea departe de noi, am vizitat această mânăstire şi i-am încurajat pe copii să stea de vorbă cu călugării sau călugăriţele?
  3. I-am încurajat pe copii să stea de vorbă cu preotul paroh şi să-i ceară sfatul când au întrebări dificile? Avem printre prietenii noştri persoane cu o viaţă spirituală mai avansată, de la care copiii noştri să aibă ce învăţa? Copiii noştri au prieteni care ne respectă religia sau au prieteni care râd de cei ce cred în Dumnezeu şi merg la biserică? Au copiii noştri destulă încredere în ei şi destulă personalitate pentru a nu se lăsa influenţaţi de cei ce vor să le schimbe religia sau să-i facă atei? Sunt copiii noştri cinstiţi cu noi şi ne dezvăluie toate presiunile care se exercită asupra lor? Suntem noi destul de puternici sufleteşte pentru a-i putea ajuta pe copiii noştri?
  4. Cuviosul Teodosie a preferat să plece în exil, deşi era bătrân, decât să accepte ereziile împăratului. Pe noi nu ne trimite nimeni în exil. Putem noi să stăm puternici în credinţa noastră şi să-i învăţăm pe copii destulă religie pentru a putea sta puternici împotriva ereziilor?
  5. Prin rugăciunile lor, sfinţii pot face multe minuni. Ne rugăm sfinţilor să ne ajute când suntem la necaz? I-am învăţat pe copiii noştri să se roage? Nu cumva am renunţat la post pe motiv că „organismul are nevoie de mâncare multă”? Dacă este aşa, cum ne explicăm faptul că Teodosie Cuviosul a trăit mai mult de 105 ani, deşi a ţinut un post atât de aspru?

Să ne rugăm Cuviosului Teodosie să ne aibă în grija lui pe noi şi pe copiii noştri.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: