Cu Eminescu

mihai-eminescu

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Şi Eminescu ne priveşte iară,
Zâmbeşte trist şi fără de pereche,
Mai e cu el şi dragostea de ţară
Şi la români aceasta e străveche.

Neliniştea românilor îl face
Mai treaz la ale traiului hotare
Şi Teiul lui ar murmura în pace,
Dar floarea risipită azi îl doare.

Şi-ar mai dori în dulcea Românie
Să-şi ducă omul viaţa în dreptate
Şi tot românul fericit să fie,
Moldova să se-ntoarcă în Cetate.

Cum Milcovul putut-a să se soarbă,
Că neamul de român doar unul este,
Aşa şi Prutul, curgerea lui oarbă
Să o trezim, s-ajungă o poveste.

Eminule, nu îţi găseşti odihna,
E umedă simţirea-n tot ce vezi,
În debara spun unii că ai tihna
Şi ca şi noi, nu ştii ce să mai crezi.

Nu se găseşte drumul înainte,
Minciuna e la rang de adevăr,
Cei ce conduc aleşi sunt pe cuvinte,
Şi Parlamentul e un tras de păr.

Aşa te mai gândeşti la Veronica
Şi inima tresaltă sub zăpadă,
Toţi să iubim, că nu costă nimica,
Să fim români, că Ţara nu e pradă.

Cu Eminescu să-nvăţăm iar dorul,
Că preafrumoasă este Ţara noastră,
Să-i fim iar aripi, să-şi găsească zborul,
În inimi s-avem Floarea lui albastră.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: