Eminescu – Luceafăr

mihai-eminescu

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Din mijlocul adânc de ape
Răsare-n umbre înserarea,
În aer visele bat aripi,
Apusul înroşeşte zarea.

E noaptea visului din urmă
Sub cerul reaprins de stele
Şi iată cum destramă raze
Izvorul lor plin de mistere.

Şi iată, ochii ei clipesc,
A nemuririi crudă soartă
M-alungă, nu pot să iubesc
Destinul ce în lume poartă.

Ecou pierdut, purtat de raze,
De sus gândirea lui aude,
Ea izvorăşte clar în noapte,
Iubirea printre nori ascunde.

E steaua lui şi din înalturi,
Îşi simte lunga ei cădere,
Cum părul i se despleteşte
Şi într-o noapte-adâncă piere.

Undeva, într-o lumină
Ce străluce neajuns,
E ceva care suspină,
E ceva… a fost… s-a dus…

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: