Carte din exil în tiparul matricii stilistice blagiene

Theodor Damian, „Stihiri cu stânjenei”,
Iaşi, Tipografia Moldova, 2007. 88 p.

theodor-damian_stihiri-cu-stanjenei

de Octavian D. CURPAȘ
Phoenix, Arizona

Ca de fiecare dată în poeziile sale, Theodor Damian ne uimeşte cu ineditul exprimărilor pline de substanţă şi de încărcătură spirituală, care ne aduc înaintea ochilor principiile cugetării creştine faţă în faţă cu neantul lumii cotidiene. Astfel, el ne oferă o oază, un spaţiu în care să ne simţim liberi de orice fel de constrângeri în ce priveşte existenţa, liberi în a ne exprima gândurile înaintea unui univers tăcut şi mut: „Cartea mea e ţara stânjeneilor / E mult spaţiu în ţara stânjeneilor / Pentru toate rasele, minorităţi, majorităţi, nu contează / Sunt toţi stânjenei”.

Theodor Damian – profesor şi scriitor

pr-theodor-damianTheodor Damian şi-a luat licenţa în teologie la Institutul Teologic Bucureşti, în 1975 (teologie pastorală). După un masterat în teologie la Princeton Theological Seminary, Princeton, New Jersey, în 1990 (teologie – spiritualitate), obţine doctoratul în teologie la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie, 1999 (teologie sistematică, etică), dar şi la Fordham University, New York, 1993 (teologie sistematică, istoria bisericii). Theodor Damian este profesor la Metropolitan College of New York (Audrey Cohen College, School for Human Services) unde predă filosofie, etică şi sociologie, din 1992. De asemenea, din 1996, scriitorul este şi directorul revistei trimestriale de spiritualitate şi cultură românească „Lumină lină” – „Gracious Light” şi director al Centrului de Învăţământ la Distanţă New York al Universităţii „Spiru Haret”, Bucureşti, din 2005, precum şi profesor la Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, la Catedra de filosofie şi literatură, Facultatea de Jurnalism, începând cu anul 2008.
Printre cărţile semnate Theodor Damian, se numără Introducere în istoria creştinismului. Primul mileniu (2008), Filosofie şi literatură: o hermeneutică a provocării metafizice (2008), Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005).

„Stânjenelul arzând”

Metafora stânjeneilor din titlul acestei cărţi ascunde – de fapt relevă identitatea fiecărui om prins în hora acestei lumi, în mijlocul nisipurilor mişcătoare ale prezentului ce trece şi ne marchează cu fiecare clipă. Suspendat între două tărâmuri – cel al patriei lăsate în urmă şi cel al noii lumi, în care trăieşte în momentul de faţă –, Theodor Damian surprinde tensiunea dintre cele două lumi, paradoxul existenţial dintre două moduri de a trăi care se contrazic, se întretaie, dar se şi întrepătrund, formând o nouă identitate, a celui care deşi trăieşte în străinătate, continuă, cu spiritul, să fie ataşat valorilor ancestrale ale neamului românesc.
În acest joc al atitudinilor ce se contrazic, alteori se contrapun, apare imaginea „Stânjenelului arzând”, o explozie iminentă a acestei tensiuni existenţiale între cel care ai fost şi cel care eşti şi cel care vei fi. „Toate încep cu Big-Bang-ul / Cu întunericul acela rotund / Mângâiat de ochiul lacom şi crud // Toate încep cu stânjenelul / În flăcări arzând / Fără mistuire / Cu o mireasă gata de nuntă oricând / Dar fără de mire.”
Ne putem gândi la această mireasă fără de mire ca la un destin care îşi caută încă sensul, fără să îl găsească, asemenea unei dorinţe care îşi caută împlinirea, dar nu reuşeşte decât să îşi descopere şi mai profund setea de a fi, de a ajunge sau de a deveni.

„Aşa ne trecem viaţa / Ca-ntr-o poză suprapusă”

Se prea poate ca impresiile sosirii în Ţara Făgăduinţei să fi fost alterate de mercantilismul unor meleaguri pe care noi le credeam sublime, privindu-le de departe. Se prea poate ca în acest ținut de adopţie să descoperi că totul nu este altceva decât o sforărie, un loc în care „Uneori nu mai vezi obiectele din cauza sforilor”. De aceea, Theodor Damian afirmă: „Aşa ne trecem viaţa / Ca-ntr-o poză suprapusă / Sau ca-n hala veche / Din Omaha, Nebraska / Cu pantofii-n vitrină şi cu / Vitrina-n pantofi // American Express, Visa şi Discover / Sunt singurele carduri / Acceptate pe moment // Tot ce este în hală / Se ţine suspendat de sfori / Totul e sforărie / Unele sunt mai scurte / Altele mai lungi / Mai subţiri şi mai groase / Depinde de ce spânzură ele / Uneori nu mai vezi obiectele din cauza sforilor.”

„Miere şi lapte”

Peisajul complex al realităţii americane se împleteşte însă cu impresiile pământului natal, cu chemarea tărâmului în care te-ai născut, care încă mai trăieşte în tine, care nu-ţi dă pace, îţi dă fiori, te împresoară şi nu te lasă, chiar şi la mii de kilometri distanţă, aşa cum reiese din poezia „O, cum te cheamă ispita”: „Şade monstrul / Peste munţii Carpaţi / Din rana lui / Curge miere şi lapte / Se-nghesuie lumea / Stă la coadă, fiecare cu cartelă”.
Aceste impresii ce se ridică din adâncul memoriei sunt deopotrivă fascinante, dar şi monstruoase. Imaginea plină de rezonanţă a Munţilor Carpaţi se întretaie cu tipologia monstrului care oferă miere şi lapte pe cartelă. Se poate să fie un ecou al timpului când monstrul comunismului promitea lapte şi miere, dar pe o cartelă care devenea tot mai greu de procurat şi tot mai dificil de convertit în alimente.

„Când spintecarea mi-e locuinţa”

Dar, pentru a nu rămâne cu o imagine prea tristă asupra existenţei cu care ne luptăm, autorul ne arată „Singurul mod în care existăm”: „Şi totuşi oamenii merg spre iubire / Orbeşte / Noroc că iubirea nu doare / Poate să şi doară / Atunci când ploaia întregului cer / Cade pe puntea unui singur / Vapor / Acela ce îmi spintecă visul / Când spintecarea mi-e locuinţa / Ea singura felie de real / Cufundat într-o mare de vis”.
Prin urmare, „Starea de spintecare” ce descrie prima parte a acestor „Stihiri cu stânjenei” nu reprezintă altceva decât disecarea trăirilor celui care, deşi este departe de pământul în care s-a născut, continuă să trăiască, să existe, să fiinţeze în lumea valorilor pământului românesc, să fie în continuare tributar „matricii stilistice” a spiritualităţii româneşti, fiind un exemplu de trăire autentică a unui român al cărui suflet rămâne cald şi viu la atingerea valorilor străbune ce i-au marcat devenirea.

Theodor Damian – om al gliei româneşti

Şi astfel, chiar şi pe tărâm american, unde totul se topeşte într-o cultură de masă, unde fierbe atât de pătimaş dorinţa după înavuţire, după trăirea momentului şi după ceea ce este, uitându-se ce a fost sau ce va fi, Theodor Damian reuşeşte să rămână cu ancora prinsă de pământul iubit, de ţara natală, de locul în care s-a născut şi de spaţiul de care el aparţine cu totul, ca om al gliei româneşti. Versurile sale merită a fi cititie, iar „Stihiri cu stânjenei” merită a fi înţelese de fiecare om în ale cărui vine mai curge încă sânge românesc.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: