„Eu nu mai contenesc să sorb culoare. / O strună-aprinsă sunt lăsat să fiu”

ION GEORGESCU-MUSCEL
Câteva repere biobibliografice

Ion Georgescu-Muscel

Au dispărut, în urma colectivizării, livezi şi grădini de tradiţie, a dispărut o pădure
de legendă, Rugeanca, în urma unor ample decopertări în căutarea cărbunelui,
dar toate dăinuiesc încă, virtual, în sufletul meu. Sunt o Geografie ambulantă.
A-mi lua cineva cu forţa din suflet potecile şi cărările copilăriei este cum
i s-ar lua busuiocului mirosul. Poate de aceea nu mai contenesc să
mă minunez în faţa tufei de măcieş, a trandafirului de câmp.
(Ion Georgescu-Muscel)

de Angela-Monica JUCAN

Data şi locul naşterii

Profesorul, poetul, pictorul muscelean-maramureşean Ion Georgescu-Muscel s-a născut la 20 ianuarie 1947, în pitoreasca localitate submontană Godeni (pe atunci, în plasa Râurile, judeţul Muscel; astăzi, judeţul Argeş). Ne putem închipui ce alb, ce albastru, ce limpezimi, ce onduleuri i-au atins privirea încă din prima zi.

„Mă trag dintr-o familie modestă de la ţară, înconjurat însă de grija şi tandreţea mamei mele – o femeie frumoasă şi distinsă”, „Şi numele ei mi s-a amestecat / prin toate vârstele…”; „[…] ascultam cu luare-aminte pitpalaci prin ierburi / Şi îmi târam privirea lipită de cireşii / Dintr-o grădină-nchisă cu gard de mărăcini”. „Am avut urechea bine «lipită» la povestirile bătrânilor pensionari care păşteau şi ei câte o vacă, printre copii. M-am jucat poate toate jocurile copilăreşti prin zăvoiul satului”; iar „Godeniul «nu era un sat ca toate satele», era «oraşul copilăriei mele»”.

Profesorul şi artistul Ion Georgescu-Muscel este, probabil, a treia personalitate însemnată a comunei, după mai devreme născuţii aici Eugeniu Gh. Proca (1927) şi Ileana Mălăncioiu (1940).

Fantana de la Rugeanca_Ion Georgescu-Muscel

„Fântâna de la Rugeanca” (Ion Georgescu-Muscel)

Studii şi stagiul militar

La început, a fost… cuvântul Mamei. Şcoala părinţilor, în cadrul unui învăţământ tradiţional-sigur informativ, practic, experimental, intuitiv. În ultima parte a celor „şapte ani de-acasă”, grădiniţa. Clasele primare şi gimnaziale le face la Şcoala elementară de 7 ani din satul natal (1955-1962), unde, între cadrele didactice, a avut dascăli de vocaţie şi de dăruire, despre care nu uită să spună că i-au rămas la suflet. Dar a avut şi „instituţii” superioare în sat:

Copil „la coada vacii” fiind, toată copilăria mea, am beneficiat, pe lângă şcoala obişnuită, de „Universitatea de Iarbă Verde” a câmpului, de „Academia de Crânguri şi Păduri”, sădindu-mi în suflet astfel poezia luminii şi a umbrei, curiozitatea şi mirarea în faţa măreţiei şi a frumosului.
salcia-copilariei_3_ion-georgescu-muscel

„Salcia copilăriei” (Ion Georgescu-Muscel)

Va fi apoi elev (1962-1966) al Liceului „Dinicu Golescu” din Câmpulung (fost liceu de băieţi) – la 12 km de casă –, oraşul cu simpaticul bulevard Pardon şi parcul de pension Mersi (merçi), oraşul lui Constantin Baraschi, al lui Theodor Aman, Ion Negulici, Dimitrie Ionescu-Berechet, Tudor Muşatescu, oraş de care se va ataşa şi pe care îl va evoca în scrierile sale.

M-am trezit pe această lume bolnav de „faptele şi suferinţele luminii”, adică de culoare, adică de pictură. Încă de la grădiniţă, apoi din şcoala elementară, am fost remarcat de colegi şi de dascăli pentru uşurinţa cu care desenam. Mai târziu, simpaticii colegi de liceu de la Câmpulung mi se adresau şugubăţ cu apelativul „Maestre” ştiind că pictez sau chiar văzându-mi unele lucrări. […] / Mai târziu, de la o vreme, aveam să-mi semnez tablourile cu numele meu de pretins artist: Ion Georgescu-Godeni […].

Îndreptăţit de talent şi urmând chemarea penelului, după absolvirea liceului, în acelaşi an, 1966, se prezintă la concursul de admitere la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, nereuşind, din păcate, să se claseze printre admişi, aspiranţii fiind foarte mulţi, şi locurile la „pictură pură” doar cinci.
Astfel, este încorporat şi va efectua serviciul militar obligatoriu în perioada 1966-1968 – experienţă pe care nu o regretă şi despre care spune: „Armata de un an şi patru luni mi-a permis să cunosc «geografii» noi, «istorii» şi «caractere»”.
În anul lăsării la vatră, reuşeşte la examenul de admitere la Institutul Pedagogic de trei ani din Suceava, pe care îl va urma în forma de învăţământ „fără frecvenţă”, lucrând concomitent ca suplinitor de cadru didactic, disciplina limba română, în satul ucrainean Valea Vişeului (comuna Bistra), de sub hotarul de sus al Ţării. Era în anii 1968-1970. La Şcoala cu clasele I-VIII din Valea Vişeului, între colegi s-a întâmplat să fie şi Ancuţa, educatoare, cu care se va împrieteni imediat şi, puţin mai târziu, îi va deveni soţie. Și se va numi, de-acum, Nelian.

Ancu_Ion Georgescu-Muscel

„Ancu” (Ion Georgescu-Muscel)

În 1970, deja căsătoriţi, se transferă amândoi la şcoala din Lucăceşti, mai aproape de localitatea natală a Ancuţei. Pregătirea profesională nu este încheiată, dar nici cea etică:

Mă însurasem cu „o fată de plugar”, intrasem într-o familie tipic ardelenească, cu o mamă soacră rugătoare şi sensibilizată prin credinţa statornică în Domnul. Aceasta a fost pentru mine şcoala din umbră a omeniei.

În perioada 1972-1976, Ion Georgescu va fi student, tot la fără frecvenţă, la Facultatea de Filologie (Secţia limba şi literatura română – limba şi literatura franceză) a Universităţii din Timişoara şi va susţine examenul de diplomă (licenţa) în anul 1977.

Activitatea profesională

Am intrat în învăţământ pentru că mi-a fost la îndemână, dar stau şi mă gândesc că nu putea să-mi fie locul în altă parte, eu însumi simţindu-mă un copil perpetuu, coleg cu toate generaţiile, neevadând niciodată din tărâmul mirării şi al emoţiei adolescentine.
Atelierul de reparat fluturi-2_Ion Georgescu-Muscel

„Atelierul de reparat fluturi II” (Ion Georgescu-Muscel)

1970-2009 sânt anii în care va fi profesor de limba română şi limba franceză la Şcoala cu clasele I-VIII din Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, obţinând toate gradele didactice din învăţământul preuniversitar, iar din 1980, până în 2009 (când, îndurerat după moartea soţiei, se pensionează), va fi şi directorul acestei şcoli (29 de ani, în două regimuri politice), asumându-şi, inevitabil, şi atribuţii de coordonare, administrativ-financiare, organizatorice, justiţiar-interne, pe lângă cele de învăţământ propriu-zis. Sună sec această trecere în revistă, înghiţind în câteva cuvinte 39 de ani de carieră şi nespunând nimic despre suflet, despre pasiune, despre grija faţă de copiii altora, ca şi faţă de colegi, despre bucurii, despre amărăciuni, despre consumul nervos – fie el provenit din stres sau din eustres. Au rămas însă ştanţate în inima copiilor de atunci, în mândria lor de pe pisc, în nedezertarea de sub povară, în memoria vechii poveţe, în sentimentul de prietenie cu un om mare – în doi termeni proprii –, în recursul, peste ani, la cunoştinţele transmise de dascăl/acumulate de elev, în cuvântul care trezeşte un univers, care aduce acum, aici, o clipă dragă, de demult. Au rămas în calificativul de Om, netrecut în catalog, carnete sau pe diplomele generaţiilor de elevi pe care i-a făcut Oameni.
Am fost unul dintre elevii Domnului profesor Ion Georgescu […] m-a încurajat în a scrie poezie, în a descoperi oameni, omenia, demnitatea, iubirea nemărginită faţă de locurile natale şi de propria ţară. Însemnările Domniei sale le păstrez cu sfinţenie şi mare respect. A ştiut să fie un pedagog desăvârşit. Ne-a învăţat să iubim cuvântul limbii române, natura şi pe semenii noştri, dar punând accent mereu pe dragostea de neam şi ţară” (Gelu Dragoş).

Viaţa familială

Ca o regină ce şi-a pierdut
coroana
Mi-a apărut ea
mi-a zâmbit
Şi mi-a spus că o cheamă
Ana

În 1969, în Valea Vişeului încă, se căsătoreşte cu Ancuţa, iar în 1973, stabiliţi deja de trei ani în Lucăceşti, li se nasc gemenii Crina şi Narcis. O poveste de dragoste dusă până la altar şi mai departe, mai departe chiar de moartea primului plecat. O familie creştină, frumoasă, trainică, echilibrată, fundată pe iubire, respect, încredere, împreunălucrare.

Flori pentru Ancuta_Ion Georgescu-Muscel

„Flori pentru Ancuţa” (Ion Georgescu-Muscel)

Întâlnirea cu cea care avea să-mi fie „jumătatea dulce a sufletului meu” avea să-mi adauge statornicie în destinul de dascăl: ea educatoare, şi eu profesor. / Cum ne-au venit pe lume copiii noştri gemeni, băiat şi fată, cărora le-am pus nume de flori: Narcis şi Crina – e tot opera destinului.

Destin cu bucurii şi cu tristeţi… Devreme, în anul 2008, Ancuţa Georgescu se stinge din viaţă, iar un an mai târziu, după pensionarea anticipată, nemaisuportând singurătatea, prof. Ion Georgescu se mută în Canada, în localitatea Baden din provincia Ontario, la fiul său, Narcis, ocupându-se aici mult de educaţia nepoţilor (George Antoniu, Julia Maria, David Paul, Sara), dar găseşte timp şi pentru scris şi pictură. Revine însă periodic în Ţară – la Lucăceşti, în Muscel, la Ploieşti, unde este stabilită fiica sa, Crina.

2009… Şi în urmă-i, cel mai greu an…

Se lăfăie cireşul cu toată-ncărcătura
Şi-mi cheamă amintirea cu tine-n ’69:
Student fiind, citeam pierdut în umbra dulce
A mândrului cireş de lângă gară –
Tu ai venit prin spate, tip-til şi fără veste
Şi ochii mi-ai cuprins cu palmele-amândouă…
Abia de te-am ghicit, căci era prima dată
Când se-ntâmpla cu mine-aşa minune…
Şi azi e primăvară, şi azi cireş cu flori:
Minunile nu se petrec de două ori…
o-zi-fericita-1_ion-georgescu-muscel

„O zi fericită” (Ion Georgescu-Muscel)

Activitatea creatoare

Am „ciugulit” din viaţă şi clipe înălţătoare: vizitarea muzeelor de artă din Capitală şi din toate oraşele ţării prin care am umblat, întâlnirea cu oameni ce mi-au marcat oarecum destinul – scriitorul Vasile Andru, ce mi-a dat curaj în a mă specializa în limba franceză, Nicolae Steinhardt, cu care m-am întreţinut într-o discuţie de o oră despre literatură şi artă, în biblioteca Mănăstirii de la Rohia. Sau întâlnirea cu operele marilor maeştri: am pipăit cu degetul pânzele cu pădurile lui Şişkin de la „Tretiakov”, sau pe cele ale lui Claude Monet, întâlnite într-o expoziţie itinerantă la Muzeul Regal de Artă din Toronto.

Prof. Ion Georgescu a fost dintotdeauna atras de pictură şi poezie, este dăruit cu har pentru amândouă, manifestându-se cu înaltă măiestrie în ambele arii artistice. Personalitate exigentă şi retractilă (din câte înţeleg) însă, nu şi-a expus picturile şi nu a publicat decât foarte târziu, şi atunci doar cedând la insistenţele mai multor oameni de cultură băimăreni. Aşa se face că debutul editorial s-a produs la coperta_atelierul-de-reparat-fluturi_ion-georgescu-muscelvârsta de 62 de ani – cu volumul Atelierul de reparat fluturi (Baia Mare, Eurotip, 2009). Deşi „ieşirea din anonimat [îi] pare o banalitate”, se lasă iar convins şi publică după un an al doilea volum – Urcând dealul (Cluj-Napoca, Grinta, 2010), apoi Învaţă-mă iubirea (Baia Mare, Eurotip, 2013). Toate trei conţin poezie şi pictură.

Atelierul de reparat fluturi este o antologie de autor, cu versuri scrise de-a lungul multor ani, grupate în cinci secţiuni – tematice, primele două (cu preferinţă pentru timpuri paradiziace în Cărări de smarald, cu orientare spre orizonturi de maturitate în Mesteceni albi), şi votive, ultimele trei (Flori pentru Ancuţa şi Anotimpuri repetate dedicate soţiei, Ipostaze pe cărarea vieţii reunind lirică dedicată fiicei, Crina, fiului, Narcis, nepoatei Julia, mamei), dar urmând, poate, şi o cronologie a redactării (în carte, textele nu sânt nici datate, nici localizate). Pe 24 de pagini sânt reproduse 39 de picturi. Care liniştesc ochiul cu o culoare stăpânită, cu o linie uşoară, rareori explicită – mai degrabă forme decât contururi, şi, mai aproape de adevăr, esenţe. O sugestie de mister, trăgând privitorul într-o poveste pe care e tentat să o descifreze, să o continue sau să o creeze.
coperta_urcand-dealul_ion-georgescu-muscelPoemele din Urcând dealul sânt compuse în anii 2009 şi 2010,  în Canada (la Baden și la Southampton), însă, nu toate au indicate locul şi data. Materialul poetic nu este împărţit în capitole; intrarea în volum este în ordinea alfabetică a titlurilor. Un mediu străin tulbură dorul şi poate de aceea, în cartea aceasta, ca factură, toate poemele sânt meditative, filosofice sau religios-filosofice, multe încheiate aforistic. Impune expresia epică, rezultând o poezie mai sobră, dar cu farmec al unei gândiri extrem de profunde şi insolite. Partea iconografică ocupă 48 de pagini, cu 56 de picturi: interesante compoziţii, parfumate peisaje, naturi statice, în unde de umbră şi lumină. Lucrări ale propriei imaginaţii şi două-trei copii – într-o discretă interpretare personală.
Învaţă-mă iubirea proclamă credinţa creştină, iubirea faţă de coperta_invata-ma-iubirea_ion-georgescu-muscelDumnezeu, iubirea creaţiei Sale. Este, în cuvintele autorului, „poezia suferinţei, a răbdării, a recunoştinţei, a loialităţii, a generozităţii” şi „aceasta e adevărata poezie – un urcuş perpetuu spre sfinţenie şi adevăr”. Şi aici poemele urmează ordinea de la A, la Z. Sânt puse pe hârtie în anii 2010-2013, la Baden, Lucăceşti, Ploieşti, Baia Mare. Picturi – 67. Pagini de album de artă – 46 şi una cu fotografia pictorului în faţa atelierului său din Baden şi a unei opere plastice reprezentative. Pagini cu stanţe de culoare, tuşă, cadru şi fereastră. În care găsim idee narativă, şoaptă, sinceritate. Drapaje de răsărit şi apus, seninuri polarizate, tainiţe şi proeminenţe, portrete-cumul de valori afective.

Din anul 2009, susţine în revista electronică „Alternativa” (cu sediul în Toronto, editor: Alexandru Tomescu) rubrica permanentă de poezie Povară poetică la purtător.

Fiii, Crina şi Narcis, i-au creat pe internet un site cu poezie şi pictură, cu referinţe critice şi articole din presă.

2011 a fost un an fast, în care, deşi nu a apărut cu ceva nou în spaţiul editorial, prof. Ion Georgescu a fost în centrul câtorva evenimente importante, între care, tocmai întâmplarea care a decis alăturarea la numele său a particulei de nobleţe Muscel, cu care va semna de atunci încoace (istoria este că: a apărut pe prima pagină a gazetei culturale „Timpul muscelenilor” din „oraşul adolescenţei sale”, Câmpulung, cu o pictură definitorie pentru arta sa plastică şi cu o poezie la care redacţia a pus cu de la sine citire semnătura Ion Georgescu MUSCEL; totul s-a publicat, fără ştirea autorului, şi pe internet, surpriza fiind astfel şi mai mare; adaosul toponimic la numele oficial i-a plăcut şi a adoptat definitiv acest nume literar-artistic). La televiziunea din acelaşi oraş, i-a fost luat un interviu despre devenirea sa artistică. La o televiziune particulară din Ploieşti, a dat un amplu interviu sub genericul „Profil de artist”. În Baia Mare, în Salonul artelor al Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, a deschis prima sa expoziţie oficială de pictură, având şi girul omului de artă Ioan Marchiş, care a fost moderatorul vernisajului.

rapsodie-romaneasca_2_ion-georgescu-muscel

„Rapsodie românească 2” (Ion Georgescu-Muscel)

În anul 2012, a avut o altă expoziţie oficială de ulei pe pânză, găzduită în Canada, la Castelul Kilbride din Baden, Ontario.

Este inclus cu poezie în antologia Paşi împreună, realizată de Florica Bud şi Augustin Cozmuţa (Baia Mare, Gutinul, 2013).

De la sfârşitul anului 2014, are o colaborare constantă la revista-blog „e-Bibliotheca septentrionalis” (editată de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare), în care apare frecvent la rubricile Literatură şi Arte, cu versuri ilustrate cu propriile picturi.

În august 2015, în Republica Moldova, este între laureaţii Festivalului-concurs de poezie religioasă „Credo” de la Lăpuşna (raionul Hînceşti), câştigând premiul al III-lea, ex aequo, la secţiunea grupaje-manuscris.

În august 2016, se lansează filmuleţul artistic „Lilu” realizat de Teodor Ghiţă, cu opere plastice de Ion Georgescu-Muscel şi coloana sonoră de Laurenţiu Cazan.

În decembrie 2016, organizează o nouă expoziţie la Baden.

Damb cu maci_Ion Georgescu-Muscel

„Dâmb cu maci” (Ion Georgescu-Muscel)

Ca referenţi principali ai poeziei sale, îi consideră pe Dumitru Fânăţeanu (prefaţatorul celor trei volume pe care le-a tipărit până acum), pe regretatul Ion Burnar, pe Alexandru Tomescu şi pe Constantin Teodorescu din Canada. La promovarea artei sale literare şi plastice, o contribuţie însemnată are fostul său elev din Lucăceşti Gelu Dragoş, actualmente profesor şi el, la aceeaşi şcoală, scriitor, publicist, editor al revistei-blog „Moara lui Gelu”.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: