de Gabriela Genţiana GROZA
La Colegiul Național „George Coșbuc”, sfera instructiv-educațională cuprinde, printre activitățile specifice obligatorii unei instituții bilingve de acest fel, o seamă de preocupări menite să dezvolte talentele unor elevi care simt că se pot afirma în domeniul literar. Cenaclul „Poesis” are deja elevi premiați ai unor concursuri naționale sau internaționale de haiku.
M-am întâlnit cu cenacliștii care au intrat de curând în tainele compunerii poemului de sorginte niponă. La vârsta lor, când transformările biologice sunt în floare, am apreciat strădania cu care încearcă să compună poemul haiku, a cărui formă fixă te încorsetează oarecum, dacă nu ești pregătit să îi descoperi valențele.
Am aflat cu satisfacție de existența talentului pentru eseu filosofic al unuia dintre elevi, Șerban Pop, aptitudine care se va dezvolta desigur, în continuare.
În spațiul liniștit din incinta Colegiului, am conversat cu elevii despre clipa haiku, despre elementele naturii pe care le pot surprinde în diferitele anotimpuri de la noi. I-am invitat apoi în spațiul din curtea școlii să surprindă un moment haiku, într-o zi a lui făurar, cu soare primăvăratic, așa cum l-au simțit sufletele lor pline de energie, dar și de splendidă candoare adolescentină.