Copacul de vindecare

afis_a-monster-call

de Alexandru JURCAN

Patrick Ness s-a născut în 1971 și a studiat literatura engleză la Universitatea din California de Sud. A predat și scriere creativă la Oxford. Au apărut la Editura Trei cărțile sale Vocea pumnalului, Pe viață și pe moarte, Chemarea monstrului. Rulează acum filmul A Monster Call/Copacul cu povești, inspirat din romanul lui Patrick Ness, regizat de Juan Antonio Bayona. Joacă în film Lewis MacDougall (Conor), Felicity Jones (mama), Sigourney Weaver (bunica).

Elevul Conor nu are o viață ușoară: colegii îl bat, mama e bolnavă de cancer, bunica i se pare dură, tatăl e plecat în America. Doarme greu, bântuit de coșmaruri repetitive. Totul pare întunecat, încâlcit, până apare monstrul-copac de talie Gulliver (trucaje excelente), care-i va spune trei povești cu tâlc, urmând ca povestea a patra să fie istorisită de Conor însuși. „Acesta-i coșmarul tău: a patra poveste” – concluzionează copacul devenit marele său prieten. De ce? Pentru că a patra va trebui să conțină adevărul. Poveștile spuse apelează la animație. Un amestec fascinant de actori și desene animate, în registre diferite: real, fantastic, oniric. În povești lucrurile sunt amestecate, nu există răi și buni (maniheism exclus din start). „Cine știe ce haos pot provoca poveștile, dacă le dai frâu liber” – îi spune copacul cel înțelept, care e arborele tisa, capabil să vindece boli grave, deși preferabilă e încrederea – „credința e pe jumătate leac”. Care ar fi marele adevăr al lui Conor, cel ce provoacă dezastre în imaginația lui? Că dorea ca mama să nu mai sufere, să plece în veșnicie. Da, „ai vrut să pui capăt durerii tale”. Conor nu-și mai aparținea, simțea „nevoia să spargă lucruri”, deoarece oamenii sunt „animale complicate”. Acolo, la spital, când agonia mamei atinge apogeul, apare și copacul-prieten. Viața e o poveste cu multe coborâșuri, nu totul e roz, iar melodramaticul bântuie adesea. Copacul știe de ce a apărut: să-l vindece pe Conor.

Copiii foarte mici nu vor pricepe filmul, însă cei de 14 ani, da. Adulții vor trebui să reflecteze mult după vizionare, pentru că multe adevăruri sunt doar provocate, atinse, lăsate intenționat în suspensie. Iar dacă după ieșirea din sala de cinema oamenii vor simți nevoia să spargă lucruri, asta va fi de bine.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: