Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 343 (1-l5 februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Scrisoare lui Eminescu (X)
Bădie Mihai!
iarna-in-sat_foto_livia-grigorE miez de iarnă, e frig și ninge liniștit. Stratul de zăpadă crește încetișor. E liniște peste sat, o liniște de mormânt. Ici-colo fumul iese pe câte un horn, arătând că acolo mai locuiește cineva. Sunt trist și parcă ceva mă apasă pe inimă, pe creier. Privesc în zare și drumul satului e pustiu. Rar mai trece câte o mașină sau câte un om. Aripa amintirii mă atinge din nou peste față și ochii-mi lăcrimează. Revăd satul de acum mai bine de o jumătate de veac. Era puhoi de lume pe drum la ceas de iarnă. Nu-i înspăimântau frigul, viscolul, omătul. Treceau cu vitele la apă, la fântână și clopotele băteau voioase la gâtul dobitoacelor. Ciucurii roșii le împodobeau capul, ca „să nu se deoache”. Care mai de care se mândrea că are vite mai bune, mai grase, mai lăptoase. Flăcăii pocneau din bici pe lângă boi, câte un taur răgea prelung, făcându-și simțită prezența. Fete și femei treceau cu gălețile-n cobelcă la fântână să ia apă, altele se duceau cu rufele să le spele acolo. Câte un car, o căruță sau o sanie cu zurgălăi treceau încărcate cu fân, cu lucernă, ori cu saci la moară în Colibași. Pe la Gore era centrul lumii. Acolo era derdelușul. Sute de copii și zeci de tragacii străpungeau gerul fără teamă, trecând ca ghiulelele. Era acolo o larmă de nedescris. Fiecare vorbea ce vrea, fiecare spunea ce-i venea în gură, căci nimeni nu avea timp să-l asculte. Țipetele erau la ele acasă. Copiii se înghesuiau pe sănii în diferite poziții, cel mai isteț asigura cârma și o porneau la vale. Numai Dumnezeu îi mai putea apăra de accidente la viteza cu care alunecau. Și chiar că Dumnezeu sau îngerii Lui erau acolo și dirijau traficul, fiindcă n-am auzit niciodată ca vreun „viteaz” să-și fi rupt mâinile, picioarele, să-și spart capul. Totul se derula cu precizie de ceasornic.
Venea seara, și începeau alte jocuri pe zăpadă. Până alergătura și aerul tare ne istovea ultima vlagă, nu renunțam la fericirea de a ne juca prin omăt. Cei vârstnici și bătrânii se adunau la câte o poartă, câte 30-40, bărbați și femei, și discutau până târziu în noapte câte toate. Peste sat plutea aproape toată ziua miros de pâine proaspătă, scoasă atunci din cuptor, miros de mâncare. Satul fierbea ca un stup în plină activitate.
Nimic din toate astea nu mai este azi, bădie Mihai! Nu mai sunt copii! Altădată aveam și familii cu câte zece copii și chiar mai mulți, acum nu mai avem nici copii, nici familii tinere. Aveam școală și învățător în sat, au fost și șapte clase cândva. În comună erau șapte școli cu câteva sute de copii. Erau și clase paralele. Acum mai sunt două școli în satul de centru al comunei, amenințate și acelea cu desființarea din lipsă de copii. În sat, majoritatea locuitorilor sunt bătrâni, oameni care-și așteaptă ceasul să plece. Avem acum drumuri asfaltate, apă la robinet, telefoane, curent electric, mașini care adună gunoiul, magazine, cârciumi. În curând se va face și canalizare, dar nu mai avem… oameni, nu mai avem copii, nu mai avem animale, iar viitorul este tot mai confuz!
Au fost aici în sat, bădie, peste 150 de perechi de boi și tot pe atâtea care, pluguri, grape și alte atelaje, fără să mai vorbim de cai, de vaci, de oi, de capre. Erau livezi de pomi și de vii, femeile satului se duceau la piață zi de zi cu tot felul de produse, aveam fierari, zidari, tâmplari, dogari, tinichigii, pantofari și lăutari. Aveam câmpul lucrat până la ultima palmă de pământ, gemând sub holdele de grâu, de porumb, de ovăz, de floarea-soarelui și de multe altele. Parcă Dumnezeu revărsase binecuvântarea Sa asupra plaiurilor noastre. Astăzi hotarul satului este pustiu. Rar mai vezi câte o fâșie de loc lucrată, cu niște plante anemice, arse precum și solul ars de chimicale. Aveam hore în duminici și sărbători în centrul satului și lumea se ducea, cu mic cu mare, să joace, să se întâlnească, să vorbească, să se bucure. Cântau lăutarii noștri din sat, iar din când în când, câte un flăcău aducea pârlăgenii, care cântau până către dimineața, de li se înroșeau clarinetele. Sărbătorile erau sărbători și biserica era plină de lume. Când Părintele Ionică slujea la Bobaița, în satul vecin, plecam cârduri-cârduri din Bârda și umpleam biserica de acolo. Fetele și femeile erau îmbrăcate frumos, în costume populare, confecționate de ele în nopțile târzii de iarnă, ori vara, când pășteau vitele.
malovatNimic din toate astea, bădie Mihai! Tinerii ne-au plecat peste mări și țări, copii nu mai sunt. Se aude că în alte locuri au venit străinii și au cumpărat aproape tot hotarul satului respectiv. Câmpiile Bărăganului, ale Banatului și ale Bihorului sunt luate deja de italieni, de unguri, de chinezi. Pădurile ni le taie cei care pot și exportă lemnul, bogățiile subsolului le-am dat pe nimic. Pentru pământul acesta, Bădie Mihai, pentru bogățiile solului și subsolului, pentru apa și aerul din țara noastră s-au luptat și au murit moșii și strămoșii noștri. Au vrut să ne lase o țară mare, frumoasă, bogată și liberă, nouă, urmașilor și urmașilor urmașilor noștri până la sfârșitul veacurilor. Satul a fost întotdeauna rezervorul din care au izvorât mii de tineri, care au apărat cu brațul și cu viața lor hotarele, care au cercetat cu mintea lor tainele lumii, care au creat opere artistice nemuritoare. Datorită satului, liftele păgâne s-au întors cu coada între picioare în pustele din care au venit; datorită satului, politica sistematică de deznaționalizare dusă de ruși, de unguri, de austrieci și de alții n-a dat roade; datorită satului, propaganda ateistă a rămas neputincioasă și religia creștină a triumfat; datorită satului, statul a supraviețuit la vremuri de cumpănă și în vremuri de pace; datorită satului, ne mândrim astăzi în lume cu limba românească, cu muzica noastră populară, cu portul românesc, cu meșteșugurile tradiționale, cu obiceiurile și tradițiile noastre, care ne fac unici în lume, care ne apără de contopirea cu alte nații.
Mii de ani, Bădie, bătrânul acesta, lovit, jefuit, nedreptățit, ciopârțit, ars, înecat, zdrențuit a ținut țara pe umerii săi, cu conștiința că slujește urmașilor și lui Dumnezeu. Astăzi e singur, bolnav, flămând, inutil. Din când în când, îi mai vine câte un fiu de departe să-l mai vadă, să-i mai aducă o pâine, un sicriu, o floare, o lumânare. Mare comoară a fost satul pentru neamul nostru! Astăzi este muribund și pe nimeni nu mai interesează. Se zvârcolesc în morminte străbunii când văd și aud câte se petrec în lume și în țară, când văd stolurile de corbi cum ne dau târcoale pe la hotare, când aud zăngănit de arme și miros de praf de pușcă. Avem aliați, avem arme sofisticate, avem tratate, dar nu mai avem țăranul român și dragostea lui pătimașă de glie, de țară, de familie, de credință, de limbă, de casă, de biserică și de morminte. Aceasta era cea mai puternică armă, cea mai puternică armată, pe care hoardele lumii n-au putut s-o înfrângă mii de ani din exterior. Tocmai de aceea, cu viclenie satanică, încearcă s-o distrugă din interior, s-o decimeze, s-o scoată din luptă, pentru că astfel victoria le este asigurată.
Du-te, Bădie, până la Dumnezeu, dacă e nevoie, și roagă-te și tu pentru neamul românesc, pentru țara noastră, pentru sat și pentru țăranul român. Fără ele suntem orice altceva, dar nu mai suntem noi înșine, suntem doar robi pe moșiile altora. Fă să nu fie, Bade!
Cu bine, pe curând, Bădie!

*

Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, mai spicuim:

cararea-imparatiei-pr-arsenie-bocaCÂRMA DIN ZARE. Oare, de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte dreptul printre dânşii şi că ei nu bagă de seamă? Răspunsul e următorul: drepţii sunt uneltele lui Dumnezeu, prin care sfătuieşte neamurile şi, prin rostul lor, face cu putinţă milostivirea Sa peste oameni; pe când dacă nu-i are, oamenii vor da peste urgia dreptăţii Sale, după faptele lor. Familia, cu roadele ei împovărate de fărădelegi, îl aduce pe Dumnezeu la impas; drept aceea oamenii sunt traşi la răspundere şi se află în aceeaşi primejdie ca smochinul fără roadă. „Căutat-am printre ei, să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate înaintea feţei Mele pentru ţara aceasta, ca să nu o pierd, şi n-am găsit.” Primul drept care a stat înaintea lui Dumnezeu pentru alţii a fost Avraam. Altul a fost Moise, care chiar a strâmtorat pe Dumnezeu, ca să ierte norodul care făcuse păcat mare, închinându-se la viţelul de aur. Şi Dumnezeu ascultă de om. Alt drept, Isus Navi, urmaşul lui Moise, intrând în pământul făgăduinţei, la o luptă cu Amoreii, s-a rugat să stea soarele şi s-a oprit soarele, până ce i-a făcut Dumnezeu izbândă asupra vrăjmaşilor. „Şi n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi, în care Domnul să asculte aşa glasul omului”, mărturiseşte Scriptura.
De obicei, oamenii stârnesc cu faptele lor anumite furtuni nevăzute; acestea lor în capul lor se întorc, dar în chipul cel mai văzut cu putinţă. Dumnezeu, ştiind de mai-nainte sfârşitul tuturora, rânduieşte fiecăruia ispăşiri în lumea aceasta. „Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă, însă nimic nu face fără să arate taina Sa slujitorilor Săi.” Iată dreptul ca vestitor al voinţei lui Dumnezeu, ca văzător înainte, dincolo de zarea dimensiunii a patra, timpul. Sfânta Scriptură ar fi o copie de pe nevăzuta Carte de la cârma lumii. Dreptul ajunge la obârşia Scripturii. Astfel, Dumnezeu ţine sfat cu oştirea cerească, rânduind sfârşit cu pedeapsă regelui Ahav şi arată taina Sa proorocului Miheia. Aspra îndreptare a împăratului din Babilon, care făcuse abuz de putere şi se suise la mândrie mare, „se sprijină pe vrerea îngerilor şi pe porunca sfinţilor”. Taina o înţelege Daniil, care-i „dă trufaşului împărat sfatul răscumpărării păcatelor sale”. Împăratul, însă, nedeprins să asculte, n-a vrut de bunăvoie să-şi ispăşească păcatele, după calea milostivirii, de aceea 1-a ajuns din urmă legea dreptăţii, a ispăşirii fără de voie. N-a vrut să se îndrepte după minte, de aceea i s-a luat mintea şi a fost izgonit dintre oameni, şapte ani păscând cu boii. Ca rânduit de Dumnezeu cu slujba de împărat al Babilonului, el nu trebuia să se semeţească şi să ceară poporului să i se închine lui, ispitire care e mai presus de putere, şi a fost întinsă şi asupra poporului evreu, pe care i-l dăduse Dumnezeu în robie, iar nu în rătăcire. Pe lângă asta, era un tiran înfricoşat, încât tocise umerii ostaşilor săi şi de osteneala zidirii marii cetăţi a Tirului. Era dator să se poarte ca o slugă a lui Dumnezeu şi nu ca un tiran, făcând atâta tulburare în zidirea lui Dumnezeu. Urgia, pe care a dezlănţuit-o asupră-şi, a stins fărădelegile sale, încât, după trecerea vremii de pedeapsă, şi-a văzut rostul şi atârnarea sa de Dumnezeu. La plinirea vremii prezise, când evreii s-au întors din Egipt, alte taine din Cartea ispăşirii vede Solomon, privind îndărătul timpului.
În vreme ce miluia Dumnezeu pe unii, prăpădea pe alţii, căci li se împlineau măsurile fărădelegilor. Iar ca cei miluiţi să ia aminte, alte taine din Cartea ocârmuirii neamurilor se descoperă lui Moise, în vreme ce poporul se apropia de pământul făgăduinţei. Iată că pe locuitorii cu o viaţă stricată, când îi sorteşte Dumnezeu pedepsirii, nu-i apără nici o graniţă şi nici o armă, dar pentru o viaţă curată îi apără Dumnezeu, cum nu-i apără nimic pe lume. Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu, când îl trădează, să se gătească de pedeapsă. Nărăviţi cum erau cu păcatele, n-au ascultat; de aceea mai multă urgie şi-au îngrămădit peste cap, adăugând a face rele, până când, prin Ieremia proorocul, Dumnezeu le dă de ştire dărâmarea Ierusalimului şi ducerea în robie. E interesant momentul acesta istoric, în care proorocul se luptă cu regele ca să-l înduplece să se predea fără rezistenţă, ca să scape cu viaţă, dar regele – în temeiul datoriei de rege –, preferă să moară, dar să se predea, ba […].
Oare de ce s-a ostenit Dumnezeu 1500 de ani cu ucigaşii drepţilor, trimiţându-le pe toţi vestitorii Săi, în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, adică la o vreme când se mai putea înlătura osânda ce le atârna peste creştet şi se mai putea abate urgia, care se pogora ca focul, peste fărădelegile lor?

*

maria-butaciu

Firule, măi fir de iarbă. Cunoscuta interpretă de muzică populară Doamna Maria Butaciu are un cântec superb cu acest titlu. Ascultându-l sau citindu-l, cu siguranță că mulți din cititorii noștri se vor recunoaște în el. Iată-l:

– Firule, măi fir de iarbă,
Pe tine cine te-ntreabă,
De ți-e teamă, de te doare,
Când ești călcat în picioare?
– De mi-e teamă, de mă doare,
Știe numai sfântul soare
Și mai știe și pământul,
Ploaia, arșița și vântul!
– Bradule din stâncă neagră,
Pe tine cine te-ntreabă,
Ars de ger și ars de soare,
De ți-e teamă, de te doare?
– De mi-e teamă, de mă doare,
Eu rămân tot în picioare
Și prin fir de rădăcină
Aud piatra cum suspină!
– Dar pe tine, om de treabă,
Pe tine cine te-ntreabă,
Când pe drum de piatră arsă
Inima lacrimi îți varsă?
– Nu mă-ntreabă, c-așa-i omul,
Ce-l bate vântul și dorul!
Vântul bate că-i pe drum,
Dorul bate că-i nebun!

*

File de jurnal – 8 nov. 1981 (V). După spectacol, ne-am dus, cei de la istorie cu cei de la muzică, la restaurantul partidului „Severin”, unde a avut loc banchetul. Masa a durat până la 2.30 noaptea. Am stat alături de Dl. prof. Marius Popescu, fostul meu profesor de filozofie de la liceu, fratele lui Eleodor Popescu, președintele Comitetului de Cultură Mehedinți. Am discutat despre multe lucruri cu dumnealui. Mi-a spus peste 1.000 de versuri, mai ales din Eminescu. Poezia „Strigoii” a recitat-o în întregime. A rostit poezii din diverși poeți, multe epigrame, anecdote, întâmplări citite sau auzite de aiurea.
Radulescu-MotruÎn afară de acestea, am discutat despre Constantin Rădulescu-Motru. Vrea să se ocupe în mod serios de această personalitate, să-i cunoască și să-i interpreteze opera, să-i publice unele documente și manuscrise. I-am sugerat ca prin fratele său să obțină xerografierea arhivelor lui Rădulescu-Motru și să formeze un fond la Severin. De asemenea, să încerce organizarea unei case memoriale la Butoiești, satul de origine al lui Rădulescu-Motru. E un tip foarte inteligent, cu o memorie cum încă n-am întâlnit. A făcut liceul și două-trei facultăți la seral sau fără frecvență. Păcat că nu are mai mult spirit de inițiativă, ca să se impună pe plan cultural.
La banchet, pe lângă participanții la simpozionul de istorie și la festivalul „Cântec nou”, au participat Dl. Ludovic Paceag, D-na Ecaterina Țăranu, D-na Angelica Stoican, mulți reprezentanți ai Institutului de Etnografie și Folclor din București […].
Se spune că un îndrăgostit de opera lui Mircea Eliade s-a dus la Consiliul Culturii ca să obțină aprobare pentru reeditarea uneia dintre lucrările acestuia. A nimerit la D-na Suzana Gâdea, „patroana” consiliului. I-a spus despre ce e vorba. Aceasta l-a întrebat: „Da’ cine mai e și ăsta, mă rog?” „Tovarășa, e un savant!” „Savant, ai? Noi n-avem savanți, tovarășe! Ia să-i spui să vină la mine cu secretarul de partid, să văd eu despre ce e vorba!” „Știți, dânsul e în străinătate…!” „A…, păi de ce nu spui așa, dom’le? Ei bine, atunci îl publicăm, dar alegeți numai ceea ce e foarte-foarte important din carte! […]”.
Azi veni vestea la noi că în Strehaia un cetățean și-a tăiat porcul. Imediat a venit primarul orașului cu un milițian și i-a cerut omului să ducă toată carnea la Consiliul Popular, iar acolo să i se dea și lui o parte, iar restul să fie vândută prin măcelăriile din oraș. Omul a refuzat să se supună. A urmat un schimb de vorbe din ce în ce mai dure. Când tensiunea crescuse destul de mult, primarul a vrut să pună mâna pe carne. Cetățeanul i-a dat cu cuțitul în piept și primarul a căzut mort. Milițianul a tras în cetățean cu pistolul. Copilul gospodarului, în vârstă de 16 ani, când și-a văzut tatăl căzând, s-a repezit cu cuțitul și l-a tăiat mortal pe milițian. Acum urmează anchetele.

*

Piranda. Noul meu prieten este patronul unui magazin de mărunțișuri. În vremurile lui bune a fost inginer respectat de colegi, de șefi și de subalterni într-o mare întreprindere. Acum încearcă să supraviețuiască. Într-o zi, trecând pe la magazinul său, a trebuit să zăbovesc un ceas și să-i ascult o destăinuire despre oameni și fapte de demult…
doctorita„Părinte, eu am crescut cu țiganii. Vecinii noștri erau țigani. Aveau o droaie de copii. Am învățat țigănește, cum și ei învățaseră românește. Veneau copiii la noi, mă duceam la ei, mâncam de multe ori împreună, fie la mine, fie la ei. Tatăl lor era om bogat. De multe ori arunca un butur întreg pe cărbuni, aștepta să se rumenească bine, îl scotea, îl împărțea în ciosvârte mari și ne îndemna să mâncăm. Între țigănușii cu care am crescut era și o țigăncușă. Era frumoasă, bat-o s-o bată! Se purta curat și se vedea că are stofă fină în sufletul ei. Toți îi spuneam Piranda și așa i-a rămas numele până a plecat din oraș. Era de vârsta mea. Am fost cu ea coleg de clasă până am terminat liceul. De multe ori tatăl ei a vrut s-o retragă de la școală și s-o mărite, dar tata s-a opus și, cu chiu cu vai, a reușit să-l convingă pe țigan s-o lase să termine școala. Eram bun prieten cu ea. O iubeam, și ea zicea că mă iubește. Cred că tata se gândea s-o facă noră. După ce-am terminat bacalaureatul, în fața noastră era marele monstru al examenului de admitere la facultate. Eu vream să urmez mecanica. Piranda voia să dea la medicină. Taică-său nici nu vrea să audă. Îi găsise ginerică, se tocmise cu părinții acestuia, ajunseseră la înțelegere și în vară urma să facă nunta. I-a spus fetei să se pregătească, fiindcă nunta îi bate la ușă. Toate rugămințile fetei de-a lăsa-o să se pregătească pentru examen au răsunat în van. A încercat și tata să vorbească cu țiganul, dar degeaba. Nuntă, și mai mult nimic. A doua zi, dimineața, Piranda nu-i! Dispăruse. Au căutat-o peste tot. Degeaba. Au anunțat miliția, procuratura. Au început căutările. Către seară, tata l-a chemat pe țigan și i-a spus: «Fii liniștit, că fata e bine! Eu am primit-o la mine și se pregătește de examen!» Atât i-a trebuit țiganului. L-a reclamat până la București pe tata pentru răpire și sechestrare de persoană. Știa legile. Au venit de la miliție, de la procuratură, de la securitate, de la protecția copilului. Tata îi primea pe toți cu bunăvoință și o chema pe Piranda să vorbească cu ei. Sigură pe sine, hotărâtă să-și împlinească idealul cu orice preț, Piranda dădea declarații peste declarații: «sunt majoră, vreau la facultate, ci nu să mă mărit, așa cum vrea tata; nu sunt răpită, nu sunt sechestrată; oamenii aceștia mi-au întins o mână de ajutor și-mi sunt mai mari binefăcători decât părinții mei!» Anchetatorii o priveau uimiți de frumusețea ei și de fermitatea cu care își urmărea idealul. În final, încheiau un proces-verbal și spuneau că e cel mai frumos caz pe care l-au avut de rezolvat în cariera lor. Piranda a dat la medicină în București și a reușit. Eu am reușit la Cluj. Eram un derbedeu. Vream să mă însor. I-am spus Pirandei și am cerut-o de nevastă. Mi-a spus că ar vrea, dar numai după ce termină facultatea. Să fie sănătoasă! Eu m-am însurat, ea a continuat studiile. Au ajutat-o părinții ei, dar a ajutat-o și tata cât a putut, poate mai mult decât pe mine. Parcă era copilul lui. A fost printre șefii de promoție. A fost repartizată la un spital central din București. A ajuns Piranda profesor universitar și medic de renume. A participat la congrese în străinătate. Când venea în Severin, prima dată venea la noi. Îmi iubea părinții mai mult decât pe părinții ei. În urmă cu câțiva ani, când a murit tata, am anunțat-o și pe ea. Așa-mi spusese ea. A venit imediat. Nimeni nu l-a plâns pe tata cum l-a plâns fata asta. Spunea tuturor, în hohote de plâns, că dacă tata nu ar fi ajutat-o, azi ar fi fost o țigancă oarecare pe marginea străzii. Datorită lui a ajuns cineva în lume. Acum și părinții ei sunt mândri și nu le vine a crede că fata lor a ajuns acolo sus!”

*

Vremea lui „De ce?” (I).
fumatul-poate-ucide_foto_amza-jucan
„Tataie, fumezi?” „Nu, Bogdănele!” „Văd țigara acolo!” „Este un pix alb, tataie!” „Să văd! Mda! De ce nu fumezi?” „Fiindcă țigările îmbolnăvesc oamenii. Care fumează face bubă la stomac, la ficat, la plămâni, la creieri! Țigările sunt otrăvitoare, tataie, și oamenii care fumează mor tineri!” „Da’ tata de ce fumează?” „Fiindcă nu vrea să înțeleagă, tataie! Toți îl rugăm să nu mai fumeze, dar nu ne ascultă! Roagă-l și tu!” „Ce să-i spun?” „Spune-i așa: Tată, te rog, nu mai fuma, ca să trăiești, să fii sănătos, să mă poți crește și pe mine!” „Cum să mă crească?” „Să muncească, să-ți aducă mâncare, îmbrăcăminte, încălțăminte, lemne pentru foc, să te țină la școală…!” „Îmi dai tu și buni!” „Tataie, noi îți dăm, dar noi vom pleca și tu trebuie să rămâi cu părinții tăi!” „Unde plecați?” „Ne cheamă Doamne-Doamne! Are treabă cu noi!” „Și când vă întoarceți?” „Niciodată nu ne mai întoarcem, Bogdănele!” „Niciodată?! Îmi pare rău de buni, mă!” „Te cred! Dar de tataie nu-ți pare rău?” „Ba da! Și de tine îmi pare rău!”

*

Publicații.
Datina
În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Între Malovăț și Mătăsari, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXVII (2017), nr. 6.819 (7 febr.), p. 5 și nr. 6.820 (8 febr.), p. 5; „Scrisoare pastorală” – 341, în „Armonii culturale”, Adjud, 2017, 9 febr., ediție și on-line (http://armoniiculturale.ro); Scrisoare către Eminescu (IX), în „Omniscop”, Craiova, 2017, 11 febr., ediție on-line (http://www.omniscop. ro); Rugă pentru neamul românesc, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXVII (2017), nr. 6.824 (1 febr.), p. 1; Carul de la Caracal, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXVII (2017), nr. 6.829 (21 febr.), p. 1.

*

Parohia noastră a publicat ediția a II-a din cartea Părintelui Simion Dezrobitu Dumnezeu. Îngeri și demoni (100 pag.). Autorul și-a cumpărat întregul tiraj.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit o serie de ajutoare și donații, astfel: Domnul Paulețu Iancu din Balotești (MH), fiu al satului Malovăț: 100 de lei; Doamna Dinu Valeria din Turnu Severin, fiică a satului Malovăț, Domnul ing. Bălu Constantin din Turnu Severin, fiu al satului Bârda, Domnul Ceaușu Ion din Râmnicu Vâlcea: câte 50 de lei.
Domnul Mănescu Constantin din Malovăț și Domnul Ivașcu Vasile din Bârda au achitat pentru contribuția de cult câte 100 de lei; Doamna Haidamac Miroana din Malovăț a mai achitat 50 de lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 70 de lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

pr. Sebastian-Catalin Hogea

Părintele Sebastian-Cătălin Hogea din Albacete (Spania) și enoriașii parohiei sale au donat parohiei noastre 30 kg lapte praf și 60 kg cereale pentru copiii de 1-6 ani. Rugăm pe cei care au copii cuprinși în această categorie de vârstă să vină la biserică să le oferim din aceste ajutoare.
Mulțumim cordial Părintelui Hogea și enoriașilor săi pentru ajutorul dat!

*

Zâmbete.
☺ În mulțime, la intrarea într-o mânăstire, se aude un strigăt: „Fraților, merg! Eu merg din nou pe picioarele mele!” „Spune, cum s-a produs minunea?” „Mi-au furat mașina!”
☺ Soția își întreabă soțul: „Dragule, ai fi dorit să mă mărit cu altul?” „Nu, scumpo, eu nu doresc răul nimănui!”
☺ Un poliţist opreşte o şoferiţă şi îi zice: „Doamnă, aţi întrecut orice măsură. În săptămâna asta aţi călcat deja cinci pietoni!” „Şi câţi am voie?”
rosii_foto_amza-jucan☺ „Cum se numeşte înmormântarea unui electrician?” „Împământare!
☺Merg trei babe la votare, două moarte, una vie. Câte voturi or să fie?
☺ La Radio Erevan un ascultător întreabă: „E adevărat că după accidentul nuclear de la Cernobîl, oamenilor le-au căzut dinții?” Răspuns: „Da, dar nu tuturor, ci numai acelora care nu și-au ținut gura…!”
☺ „Nu vă supărați, roșiile sunt românești?” „Da’ ce, domnu’, vreți să vorbiți cu ele?”

*

Excursii.
Manastirea Sfanta Ana_Orsova
La începutul lunii aprilie, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț – Motru – Târgu Jiu (muzeul) – Mânăstirea Lainici – Petroșani – Hațeg – Mânăstirea Prislop (mânăstirea, mormântul Părintelui Arsenie Boca) – Caransebeș (Mânăstirea Teiuș) – Mânăstirea Sf. Nectarie – Mânăstirea Piatra Scrisă – Orșova – Severin – Malovăț – Bârda. Costul e de 45 lei/pers. Primim înscrieri.

*

Apel. Rugăm pe toți enoriașii parohiei noastre, tineri sau vârstnici, ca și pe oricare dintre credincioșii din afara parohiei care au acces la internet și o adresă de e-mail, să ne comunice acea adresă și vor primi „Scrisoarea pastorală” și multe alte materiale ziditoare de suflet și de conștiință creștinească și românească. Totul e gratuit.

*

Program. În cursul lunii martie, avem următorul program de slujbe: 1 mart. (dimineața, sfințirea apei și semințelor la Bârda; spovedit și grijit în Bârda, la biserică și în sat; seara, de la ora 16, slujbă la Bârda); 2 mart. (dimineața, sfințirea apei și semințelor la Malovăț; spovedit și grijit în Malovăț, la biserică și în sat; seara, de la ora 16, slujbă la Malovăț); 3 mart. (slujbă seara la Bârda); 4 mart. (dimineața pomenirea paresimilor la Bârda și Malovăț, alte servicii; seara, slujbă la Malovăț); 5 mart. (Bârda); 11 mart. (pomenirea paresimilor la Bârda și Malovăț; alte servicii); 12 mart. (Malovăț); 18 mart. (pomenirea paresimilor la Bârda și Malovăț; alte servicii); 19 mart. (Bârda); 24 mart. (slujbă seara, de la ora 16, la Malovăț); 25 mart. (dimineața, pomenirea paresimilor la Bârda; slujbă la Malovăț cu pomenirea paresimilor); 26 mart. (Malovăț).
În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: