Calitatea vieţii noastre vine din relaţiile noastre

foto_Alexandru Plesea

de Alexandru PLEŞEA

Felul în care omul comunică este legat de interesul și atenția lui.
Interesul este scopul comunicării: ce vrea să obțină din ce vorbește. Iar atenția este efortul pe care îl are omul de făcut în timpul comunicării pentru a-și exercita simultan funcțiile intelectuale și emoționale, încât limbajul său să fie coerent, clar și energic.
Cei mai tari zmei din lume la ora actuală aruncă idei care, aparent, par greu de făcut, despre cum să ne șlefuim limbajul și modul de comunicare. Intenția este evoluția individuală spre a se ajunge la o armonie între oameni.

Limbajul este unitatea de exprimare a interiorului uman.
El leagă ce nu se vede de ce se vede și se aude și face delimitarea între categoriile sociale, în special în Occident.
Lumea de azi are nevoie de comunicare intențională și nu de obișnuințe de limbaj.
Comunicarea intențională este atenția la ce și la cum spui, în același timp.

Obișnuințele de limbaj sunt tiparele pe care le folosește omul întruna, fără să știe că o face, până când i se atrage atenția.

Unul din trainerii care alocă resurse eficiente comunicării corecte este actrița și solista Jassmine Cristina Glodeanu, aducând pe Cursdictie.ro o serie de seminarii pregătite să corecteze și să ajute modul de exprimare uman. Felul în care ne exprimăm este la fel de important cu ceea ce exprimăm. Cursurile ei măresc șansele omului spre a-și corecta neajunsurile comunicării, spre a le face clare și directe. Înscrierea se poate face acum și este cu locuri limitate.

Omul, indiferent de clasa socială din care face parte, are discernământ complet în ce priveşte modul de exprimare. Este ca un radio care își setează singur frecvența pentru a emite clar un sunet. Astfel devine ascultat de oameni.

Uneori, observăm oameni care, deși spun lucruri importante și de larg interes pentru ascultători, nu și-au reglat pe deplin frecvența. Ei nu pot fi ascultați un timp mai îndelungat pentru că frecvența lor nu este la fel cu cea a ascultătorilor, astfel, se produce bruiajul, care nu rezistă mult. În acest fel, ascultătorii încep să caște, pierd firul discuției, își deschid telefoanele sau pur și simplu, nu mai pot sta atenți.

Doritorii de excelență și eficiență în comunicare pot înțelege avantajele pe care le pot obține în urma dobândirii acestor aptitudini și, cu siguranță, efortul lor va fi răsplătit prin urechile ciulite ale ascultătorului, chiar dacă afară plouă. Astfel, frecvența vorbitorului tot timpul va fi setată direct pe frecvența ascultătorului până acolo unde cel din urmă va percepe clar, corect și ferm, mesajul.

Alexandru Plesea_logo

Splaiul Unirii 5
Bucureşti 030121
ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: