Gențiana Groza despre aroma florilor

Gabriela Gentiana Groza cu palarie de paie

Gabriela Gențiana Groza

de Mircea Ioan CASIMCEA

Haikuul, ori poemul în stil nipon, este de fapt un tristih, cu sau fără metaforă, în care predomină starea emoțională a autorului, înfiorată întotdeauna de perspicacitate. Această formă fixă de poezie are tot mai mulți adepți în lirica românească, unii cu rezultate remarcabile. Printre ei se situează scriitoarea Gențiana Gabriela Groza (Trige), membră a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, autoarea cărții intitulate Aroma florilor în zori, tipărită recent (2017) la Editura Ecou Transilvan. Consider că mă situez printre admiratorii acestei scriitoare, nu doar fiindcă scrie străbătând câteva genuri și specii literare, ci și fiindcă are atât puterea creativă să edifice un limpede lirism, cât și dreaptă satiră în epigrame.

Poemele în stil nipon din cartea amintită sunt orânduite în zece cicluri, cu ajutorul cărora cititorul traversează, însoțit de fermecătoare miresme, cele patru anotimpuri ale anului autohton. Mirosul florilor oferit în zori simbolizează de fapt trezirea naturii la viață: Murmurul sevei în măr – / imnul naturii / cântat în Prier. Tot acum apare întâiul mărțișor: un zglobiu gângurit de copil. Anotimpurile se succedă, aroma florilor se intensifică, încât acest balsam se scurge împreună cu ploaia, într-un haiku: Fulger departe – / ploaia de vară s-a scurs / într-un haiku.

coperta_1_gabriela-gentiana-grozaPoeta se află lângă cititor mai departe. Odată cu mugurii pomilor, înfloresc mugurii dragostei: Sărutul iubitei – / pe o floare de piersic / un fluture alb. Învierea naturii, însă, anunță și se contopește în cele din urmă cu Sfânta Înviere: Case curate – / clopotul bisericii / de Înviere. Iată că norii se adună, cad picături, plouă liniștit, iar liniștea ploii în liniștea parcului, a casei și a lui Florar se adună. Brusc, zorile se strecoară prin ferestre, întocmai unei dantele uitate în necuprinsul nopții. Liniștea verii sosește negrabnic pe aripi de libelulă, și în această liniște mirifică se așterne Gustar cu roadele lui. Înșiși greierii îl omagiază pe acest harnic și darnic gospodar: În miez de Gustar – / concertul de greieri / fără dirijor… Apoi e vară târzie, berzele pleacă, astfel că în cuiburi goale rămân paiele și pene.

Sub Clipiri de stele (titlul celui de-al cincilea ciclu) poeta risipește, în formă de confeti, fantezie, tandrețe, nostalgie. Așa că în femeia bătrână, ca și în oglinda bătrână (ciobul de oglindă) rămâne puțină lumină, doar bastonul luminează: Câțiva licurici – / bastonul bunicului / sprijinit de zid. Autoarea elaborează cumpătat această ambianță de blând regret pentru implacabila scurgere a timpului. Trecerea liniștită prin anotimpurile înmiresmate continuă. Dacă în luna lui Gustar florile de caprifoi – albe, gălbui, roșietice – emană parfum și desfată ochiul cu petalele plăcut colorate, tot o floare – crizantema – vestește apropierea toamnei: Raze de toamnă – / fetița pictează / crizanteme aurii. Fenomene și întâmplările abia sesizabile se încarcă în următorul tristih cu sensuri metaforice și simboluri relevante: Chenare de fum – / vitralii de toamnă / sub pașii ariciului, însă Clopotul mănăstirii – / alungă pe deal / urme de ceață.

Inspirată și tenace, poeta descoperă iarna și, convingătoare, conduce lectorul către mirajul anotimpului alb. Acoperișurile sunt albe, apoi din troiene apar oameni de zăpadă (O vrăbiuță / ciugulește nasul / omului de zăpadă), iar în timpul nopții ninsoarea se metamorfozează în roi de fluturi de nea, precum Steluțe la geam – / omătul luminează / umbrele lunii. Întocmai anotimpului în care ne bucurăm de Învierea Naturii și a Domnului Hristos, de data aceasta Pământul și Universul aduc împreună vestea Nașterii Mântuitorului: Podoabe în brad – / stelele cerului / vestind Nașterea.

Un tren fantastic, care își ondulează vagoanele, încheie ciclul anotimpurilor și aduce aroma florilor în absolut, pentru a face loc viitoarelor miresme florale: Tren șerpuind – / privind pe fereastră… Așadar aroma din zori a florilor s-a revărsat peste cele 12 luni ale anului, cu nădejdea să reapară anul următor. Fiecare haiku din carte, toate aceste tristihuri transmit, în liniște, delicatețe, nădejde, izbândă.

coperta_4_gabriela-gentiana-grozaPe cititorul încântat de tristihurile Gențianei Groza îl întâmpină un scurt text intitulat Haikuul, veșnic tânăr, în care autoarea face un elogiu poemului liric nipon și reproduce câteva relevante mostre de definiție a haikuului, dar și câte un haiku semnat de autori străini și români, preluate din antologia 366 lecții de haiku, tipărită de Florin Grigoriu în anul 2009. În finalul cărții sale, Gențiana Gabriela Groza semnează autoprezentarea Lirica niponă în scrierile mele, de unde încă aflăm momente relevante din creația poetei, culminând cu obținerea unor premii în țară, iar în anul 2000 devenind posesoarea premiului al doilea la Concursul Internațional de haiku „Kusamakura” din Japonia. Iată ce mai află cititorul perseverent: Am publicat haiku, tanka, renga și haibun. Încă mai poate afla multe reușite ale acestei scriitoare, cu o floare așezată în locul primului prenume, a cărei culoare de rubin lucește în carte!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: