„Inteligenţă” la pătrat

coperta_viorel-serban_colectionarul-de-amintiri

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

Pe coridoarele şi prin saloanele Secţiei de neurologie a Spitalului de Recuperare, Ionică circulă cu atâta lejeritate, încât dacă îl priveşte cineva care nu îl cunoaşte, nu poate spune că nu vede.

Deoarece pacienţii cărora trebuie să le facă masaj se află internaţi în diferite saloane, el trebuie să treacă zilnic pe la paturile lor. Cea care îl anunţă în ce saloane sunt bolnavii cărora li s-a indicat de către medic procedura de masaj şi îi citeşte fişa medicală este colega de la fişierul medical. Fiind un om superficial, în general, Ionică se străduieşte să ţină minte saloanele şi numele pacienţilor, regiunea unde trebuie aplicat masajul se mulţumeşte să i-o indice ei.

În salonul 3 are doi pacienţi. Unul ce are patul în apropierea uşii, iar celălalt lângă geam. Ambilor trebuie să le maseze câte un picior.

Pacientul de lângă uşă, la fel ca în celelalte dăţi, se plânge că îl doare piciorul când i-l masează. Ionică îl încurajează să aibă răbdare că îi va trece, şi se grăbeşte să termine cât mai iute procedura. Cel de la geam, cât timp îl masează, stă liniştit şi nu zice nimic.

Terminându-şi treaba în acest salon, se îndreaptă spre uşă, o deschide şi iese în coridor. Când să închidă uşa, aude pe pacientul din apropierea ei, adresându-se revoltat celui de la geam:

– Cum, mama dracului, de tu nu te vaiţi deloc când îţi face masaj!? Pe tine chiar nu te doare?…

Curios să audă ce va răspunde pacientul de la geam, Ionică lasă uşa întredeschisă. Nu are mult de aşteptat, deoarece răspunsul soseşte prompt:

– Da’ ce, tu crezi că eu sunt prost să îi dau să îmi maseze piciorul care mă doare!?…

Răspunsul acesta e la fel de „inteligent” ca şi concluzia ce o trăsese într-o seară un miliţian, după ce reuşise să iasă, cu chiu cu vai, dintr-un canal descoperit în care căzuse: „Ce noroc că nu a fost pus capacul, că de era pus nu mai puteam să ies afară”.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: