Romanii şi românii

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

coperta_viorel-serban_colectionarul-de-amintiriÎntr-o seară plăcută de vară, stam la o masă de pe terasa restaurantului Agrementul şi savuram aroma unui vin de pe Târnave, alături de soţie şi de prietenii Nico şi Radu.

Staţiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi, o adevărată oază de verdeaţă, ne răsfăţa cu răcoarea ei plăcută, după o zi toridă. De la nişte difuzoare, muzica se auzea discret, în aşa fel că ne puteam depăna amintirile în voie.

Ca de obicei, cel care întreţinea şi anima conversaţia era Radu. După bancuri şi întâmplări de tot felul, nu mai ştiu prin ce împrejurare, discuţia a ajuns la bătăliile de cucerire a Daciei de către romani, mai precis la cea de la Tapae din Banat.

La un moment dat, Radu s-a întrebat, mai mult în glumă, dacă romanii se vor fi dus, după bătălie, să facă băi la Herculane, cunoscându-se importanţa ce o dădeau ei băilor. Eu, străduindu-mă să afişez o mutră cât mai serioasă, deoarece în minte începuse să îşi scoată capul, de după un colţ, o întâmplare haioasă, am spus că eram convins de acest lucru. „Cred că au făcut şi masaj, am mai adăugat, însă, mă întreb dacă romanii, pe atunci, obişnuiau să dea bacşiş…” La această întrebare năstruşnică au izbucnit cu toţii în râs.

În acest timp, acea întâmplare, în creier prinsese contur deplin. Bineînţeles că m-am grăbit să le-o istorisesc şi lor. Dar iată despre ce era vorba.

Un coleg de la Herculane, care făcuse masaj unui pacient. Acesta, după ce se îmbrăcă, îi mulţumi şi spunându-i cât de bine se simte după procedură, trece pe lângă el şi bagă tacticos mâna în buzunarul halatului, semn că ar vrea să îi lase ceva bacşiş. După ce pacientul respectiv iese din cabinet, masorul şi-a vârât şi el mâna în acel buzunar, desigur, ca să vadă cât bacşiş îi lăsase. În buzunar mai avusese vreo 25 de lei. Spre marea lui uimire, buzunarul era gol. Nu numai că nu îi dăduse nimic, dar îi luase şi ce avusese.

Prietenii au izbucnit în râs şi într-un glas m-au întrebat: „Tu, chiar eşti convins că aşa a fost?…”

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: