Aptitudinile secrete ale omului

Alexandru Plesea

de Alexandru PLEŞEA

Omul are totul în el pentru a deveni desăvârșit. Nu trebuie să meargă să cumpere sau să caute în lumea întreagă ceva ce deja are. Epictet spune: „Omule oriunde mergi în lumea asta, întoarce-te tot timpul înapoi la Tine”.

Omul are darul căutărilor de orice fel pentru a putea deveni complet, unitar.
„Phylo kallos” – în neogreacă înseamnă „iubirea de frumos”. Filocaliile sunt culegeri din scrierile Sfinţilor Părinţi, în care sunt expuse mai ușor de înțeles pentru om nevoințele pe care omul le are de făcut pentru a ajunge la desăvârșire.

Virtuțile trupului și sufletului au nevoie de practică și scop. Aceste două entități prezente în om nu fuzionează pentru că omul alocă mult prea mult timp și efort confortului trupesc și mai puțin virtuților sufletești.

Dovada creșterii sufletului se găsește în toate culturile și civilizațiile lumii. Ea este expusă clar în biserici, moschei, mânăstiri, alte locuri sacre, unele peșteri, statui etc. Picturile, sculptura și toată arta pe care o vedem în aceste locuri este limbajul care dăinuie peste ani pentru ca noi, îndărătnicii, să putem observa fragmente din viața celor care au înlăturat nevoințele trupești spre a dezvolta virtuțile sufletești.

În emisiunea de luni seară, 13 martie 2017, de la 6TV, „Hai pe rachetă”, am vorbit pe scurt despre condițiile pe care trupul le poate face spre a crește și a desăvârși sufletul.

Alexandru Plesea_logo

Splaiul Unirii 5
Bucureşti 030121
ROMÂNIA
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: