Cel mai puternic INSTRUMENT UMAN

alexandru-pleseade Alexandru PLEŞEA

Dovada cunoașterii stă în memorie.
Dovada înțelegerii între semeni stă în armonie.
Dovada dragostei stă în acceptare.
Dovada curajului stă în încredere.
Dovada voinței stă în continuitate.
Dovada virtuților stă în acțiuni pozitive.
Dovada încrederii stă în asumare.
Dovada bunătății stă în blândețe.
Dovada evoluției stă în comportament.
Dovada sufletului stă în respirație.
Dovada fericirii stă în energie.
Dovada împlinirii stă în spirit senin.
Dovada abundenței stă în liniște.

Toate atributele de la finalul propozițiilor de mai sus, sunt rezultatele unei munci interioare, în special a Minții umane și a modului său de funcționare.

Aparent, condiția minții umane este văzută ca instrument de calcul și transformare, însă ea, prin puterile ce i-au fost date, poate acumula mai mult decât știm că face.
De exemplu, am fost acolo, îmi permit să expun, cei care au fost în moarte clinică sau în experiențe apropiate de moarte, pot relata cum, preț de câteva secunde, le-au fost dezvăluite în fața ochilor imagini și trăiri aleatorii, dar cu multă încărcătură sentimentală, din viața lor. Lucru pe care omul, într-o zi senină de martie, nu-l poate contempla și nici rememora.

Mintea umană este receptorul și procesatorul Universului.
Ea primește și oferă semnale, pe care noi le observăm în gânduri, ulterior vorbe și acțiuni.

Naturalețea minții este seninătatea ei, și nicidecum grijile și preocupările ei.
Omul nu poate ajunge la seninătate decât dacă află din întâmplare cum este, și ulterior începe un proces de remodelare mentală interioară bazată pe o rețetă simplă, cea mai ieftină pe care o poate cumpăra vreodată. Ea se numește Prezență sau Deținerea momentului.

Grijile și preocupările consumerismului sunt căutările minții de a obține sau a face mai mult decât are deja. Această continuă căutare are loc pe tot parcursul vieții umane. Astfel, omul apucă pe cărări mlăștinoase, în care va fi nevoit, prin eforturi uriașe, să iasă dintr-o întâmplare grea căutând, fără să știe, alta.

Dovezile scrise mai sus, sunt modurile de testare pentru ca omul nu să creadă, ci să facă. Ele ajută experiența individuală să ajungă la înțelegere. Astfel omul poate face ce înțelege. El nu poate face ce nu înțelege, decât prin imitare sau mecanicitate.

În luna iulie 2017, o serie de cursuri și seminarii despre cunoașterea omului, în special a minții sale, vor avea loc în opt orașe din România. Experiența duce la cunoaștere, iar cunoașterea la înțelegere. Astfel omul devine capabil să facă și să creeze, nu să urmeze sau imite.

Alexandru Plesea_logo

Splaiul Unirii 5
Bucureşti 030121
ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: