Galeria cu amintiri

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

coperta_viorel-serban_colectionarul-de-amintiriÎn galeria profesorilor ce m-au pregătit pentru marea luptă ce aveam să o dau cu viaţa la terminarea şcolii, printre cei cărora le port un deosebit respect, putând astăzi vorbi din păcate şi de o pioasă a lor amintire, figurează şi medicul balneolog Teodor Agârbiceanu, cel care m-a iniţiat, atât pe mine, cât şi pe alţii din numeroase promoţii, în tainele masajului.

Teodor Agârbiceanu a fost, alături de medicul balneolog profesor Marius Sturza, cel care a pregătit primele promoţii de masori la noi în ţară. Ambii le-au dat nevăzătorilor posibilitatea să lucreze în această frumoasă meserie, în care calitatea şi rezultatul muncii nu sunt cu nimic influenţate de lipsa vederii. Dimpotrivă, datorită simţului tactil mai dezvoltat, persoanele lipsite de vedere pot avea o mai bună prestaţie medicală, reuşind să depisteze diferite contracturi musculare ascunse, noduli şi alte iregularităţi ale organismului. Personal, am făcut parte din ultima promoţie de asistenţi medicali dusă în pregătire până la capăt de către distinsul medic. În luna ianuarie 1976, el avea să treacă în eternitate, răpus de cancer, la vârsta de 64 de ani. A fost fiul cunoscutului scriitor ardelean Ion Agârbiceanu şi fratele celebrului fizician Ion Marin Agârbiceanu, părintele laserului românesc.

La Bucureşti, ca balneolog, şi-a desfăşurat activitatea la fostul Spital Brâncovenesc, unde ne făceam practica medicală şi noi, viitorii masori. De acest celebru spital, ca şi de dascălul nostru, ne aducem aminte cu plăcere, regretându-le dispariţia. Spitalul Brâncovenesc a fost construit în 1836, de Safta Brâncoveanu, soţia unuia din descendenţii familiei domnitoare. Acest spital dispunea, prin 1970, de unsprezece secţii, fiind una din cele mai bine dotate şi complexe instituţii medicale din ţară. După ce prin 1975-1976 fusese renovat, în 1985, tăvălugul ceauşist a trecut fără milă peste el, neţinând cont de valoarea de centru de sănătate, unic în România şi de valoarea lui istorică.

De câte ori mi-aduc aminte de orele de tehnică a masajului, ce ni le preda doctorul Teodor Agârbiceanu, parcă mă văd alături de colegii mei, în sala amfiteatrului Spitalului Brâncovenesc, ascultând vocea domoală, cu inflexiuni ardeleneşti, a regretatului nostru dascăl, ori, ieşiţi cu toţii, în pauza dintre cursuri, pe hol, la o ţigară, avându-l în mijloc pe distinsul doctor. Într-un fel, lecţiile se prelungeau şi în hol, deoarece noi continuam să îi punem diferite întrebări, la care dumnealui ne răspundea cu multă amabilitate. Din întâmplările povestite de dumnealui în acele momente, am reţinut multe poveţe care ne-au fost mai târziu de folos în viaţa de masor.

Cu multă recunoştinţă îmi amintesc de orele pe care mi le preda doctorul Agârbiceanu, lunea şi vinerea după-amiază. Cu vocea lui domoală, pe lângă cele din manual, ne dădea o mulţime de poveţe despre felul cum va trebui să ne comportăm odată ajunşi cadre medicale. În acele clipe nu am înţeles valoarea a tot ce ne spunea, unele sfaturi considerându-le exagerate, dar mai târziu s-a dovedit că toate s-au întâmplat după cum ne-a spus domnia sa. Îmi vine în minte o expresie a doctorului, pe care o utiliza des, mai ales când ne dădea sfaturi pentru viitorul nostru ca masori. „Ascultaţi-mă, bine ce vă spun, că nimeni în lume nu o să vi le mai spună.” Câte din exemplele date de dumnealui, în legătură cu bolnavii, nu s-au adeverit?… Iar atunci când s-au ivit diferite greutăţi, inerente meseriei, amintindu-ne cele spuse de dascălul nostru, am reuşit să le depăşim cu bine. De ce insista el ca masorul să aibă o ţinută demnă, un fizic plăcut, să poarte îmbrăcăminte îngrijită, să nu se prezinte în faţa bolnavului mirosind a băutură, usturoi, ceapă sau alte minuni?… Nu e cazul să mai comentez, de ce, fiindcă oricine îşi va da seama. Am impresia că multe din aceste sfaturi binevenite, în graba de care am fost cuprinşi în anii din urmă, se uită a mai fi date viitorilor masori. Cum făceau acei dascăli ai noştri din trecut de aveau timp întotdeauna de toate, atât de pregătirea şcolară, cât şi de pregătirea noastră pentru viaţă, nu ştiu. Deşi cei mai mulţi din foştii mei dascăli îşi dorm obştescul somn dincolo de timp, amintirea lor persistă vie în memorie.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: