Culme a încercărilor – amputarea chirurgicală

„Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi, oare,
şi pe cele rele?” (Iov, 2, 10)

de Amza JUCAN

Amza JucanNe vom referi aici la înlăturarea pe cale chirurgicală a unui membru al corpului sau a unui segment de membru (dar multe sunt valabile și în cazul amputării accidentale).

Vestea despre necesitatea intervenţiei chirurgicale dărâmă psihic pacientul. Nimeni nu și-o dorește, dar, în caz extrem, amputația e salvatoare a vieții; deci, trebuie acceptată, deși omul știe bine că nu va urma nimic plăcut. Consecinţele fizice şi psihice ale amputarii sunt dramatice şi, în majoritatea cazurilor, au un impact profund asupra pacienţilor, prejudiciindu-le tot restul vieţii. Odată operația încheiată, omul este nevoit să se acomodeze şi să facă faţă senzaţiei de pierdere a membrului amputat, apoi să se adapteze pierderii funcţiei membrului amputat, dar şi să se acomodeze cu noul aspect fizic şi cu felul în care este privit de ceilalți. E vorba, prin urmare, și de o împăcare cu soarta, și de deprinderea unor noi obișnuințe, și de ignorarea sau înfruntarea unor stigmate; într-un cuvânt – de a răzbi (ceea ce nu înseamnă  ștergerea totală a suferinței).

Traseul e dificil, dar nu imposibil de parcurs. La început intră în joc negarea, în care pacientul nu poate conştientiza pierderea integrităţii corporale. Aceasta apare ca răspuns la şocul iniţial, de a fi aflat că viaţa îi este afectată în profunzimea ei. Apoi, pentru a stăpâni sentimentele de confuzie generate de întrebari precum „De ce mi s-a întâmplat tocmai mie?” sau „Voi putea face faţă acestei noi vieţi?”, individul îşi disimulează trăirile şi, astfel, ascunzându-şi față de cei din jur durerea, cade pradă depresiei, alcoolui sau drogurilor; unii, mai puternici, se refugiază în muncă, izolându-se însă de anturaj. Mai rău, din cauza neacceptării necesităţii schimbării stilului de viaţă sau din cauza sensibilității dureroase, intervine şi dorinţa de suicid.

În această situație, e obligatoriu să se apeleze la tratament suplimentar cu antidepresive și/sau la consiliere psihologică pentru a îmbunătăţi capacitatea persoanei în cauză de a trăi în noua sa situație. De asemenea, pentru ca recuperarea postoperatorie să aibă rezultatele dorite, este necesar să existe concordanţă între reprezentarea mentală a pacientului şi cea a persoanei care îl îngrijeşte, şi ambii să aibă scopuri concordante şi adaptative. De ambele părți, e nevoie de măsură. Este important, de pildă, ca persoana care îngrijeşte să nu fie nici insuficient, nici excesiv implicată în recuperarea pacientului, astfel încât să-l agaseze. Pacientul trebuie să fie încurajat să preia controlul asupra propriei vieţi, fiind învăţat proceduri de autoîngrijire zilnică. În acest sens, scopul general al oricărei intervenţi psihologice este de a oferi pacientului tehnici concrete, pe care să le poată folosi în a-şi controla mai eficient atitudinea faţă de evaluările, emoţiile şi comportamentele lui şi a reveni la un stil de viaţă productiv, cu o creştere a calităţii vieţii.

Pentru reducerea consecinţelor psihice şi, implicit, fizice ale amputării, ca modalitate de intervenţie ideală este terapia cognitiv-comportamentală. Aceasta este o combinare teoretico-metodologică fundamentată ştiinţific cu aplicaţii în patologie şi sănătate; aşadar, are, pe lângă un caracter clinic, şi un profund caracter educaţional şi preventiv. Intervenţiile psihologice de tip cognitiv-comportamental s-au dovedit a fi eficiente în multe intervenţii chirurgicale, deoarece principalii factori predictivi pentru distres şi durere sunt cei cognitivi reprezentaţi de expectanţele negative ale pacienților şi de cogniţiile lor dezadaptative. În acest context, identificarea factorilor cognitivi, comportamentali şi emoţionali constituie prima etapă în demersul psihoterapeutic, ca apoi să se treacă la analiza şi modificarea celor dezadaptativi.

Nu se fac minuni. Terapia traumei nu poate şterge amintirile celor trăite, nici evidențele prezente, însă ajută pacientul la o mai bună gestionare a situației lui, prin creşterea controlului, a încrederii în sine şi scăderea simptomelor psihice, încât individul să se poată bucura din nou de viaţă. Astfel, terapeutul concepe un program de educare a pacientului pentru un mod de viaţă sănătos, incluzând traininguri de relaxare, consiliere pe factori de risc psihosociali şi pe modalităţi de îmbunătăţire a copingului cu stresul şi anxietatea traumei. În paranteză, notăm aici că, în faţa pericolului, pacientul face o evaluare. Dacă din această evaluare pericolul rezultă a fi mai mare decât resursele lui de coping, atunci el experienţiază stresul. Copingul poate fi focalizat pe emoţie sau pe problemă. Copingul centrat pe problemă presupune eforturi de a face faţă elementelor obiective ale situaţiei, lucru care include exerciţii fizice, tehnici de respiraţie, revenirea treptată la viaţa cotidiană şi reasumarea rolurilor sociale, familiale și profesionale. Copingul centrat pe emoţie se referă la reducerea stresului şi a altor reacţii subiective. Rolul psihologului este de a-l învăța pe pacient cum poate ajunge la atitudinea pozitivă care contribuie la recuperarea fizică şi psihică nu numai prin creşterea respectului de sine, ci şi prin cucerirea independenţei – pentru că reabilitarea după o amputaţie presupune a ajuta pacientul să revină funcţional, să-şi recîştige independența şi să-şi îmbunătăţească calitatea generală a vieţii – atât fizic şi emoţional, cât şi social. Pentru a întinde o mână de ajutor în aceste situaţii, psihologul învață pacientul să-şi administreze anumite tehnici de relaxare, precum trainingul autogen, concentrarea pe respiraţie, relaxarea musculară progresivă. Un efect semnificativ în controlarea durerii fizice o are tehnica de disociere, care se folosește în stare de relaxare sau de hipnoză – pentru aceasta se dau sugestii cu scopul de a crea o barieră între pacient şi durerea lui. Tehnica hipnozei se poate utiliza şi ca sugerare directă a analgeziei – care deja şi-a dovedit eficienţa. Pe lângă acestea, mai poate fi utilizată şi tehnica de distragere a resurselor cognitive – aici, pacientul având de realizat diverse sarcini comportamentale pentru distragerea atenţiei.

Pe lângă aceste probleme, postoperator se instalează la majoritatea pacienților durerile de tip fantomă. Pentru asemenea cazuri, s-a demonstrat că aşa-numita „cutie a lui Ramachandran” dă rezultate semnificative. Această cutie este formată din două compartimente despărţite între ele de două oglinzi așezate spate în spate. Metoda foloseşte iluzia pentru îndepărtarea şi tratarea durerilor membrului-fantomă. Membrul pierdut este înțeles de creier ca fiind paralizat, nu dispărut. Durerea este semnalul firesc pe care creierul îl dă pentru a anunţa că există ceva în neregulă cu acea parte a corpului. Pentru ca durerea să dispară, trebuie transmis creierului că totul este în regulă. Concret, dacă, de exemplu, membrul dispărut este o mână, pacientul introduce atât mâna sănătoasă, cât și partea rămasă din cealaltă mână în compartimentele cutiei, ținându-le într-o poziţie similară. Apoi, este rugat să-şi privească mâna sănătoasă, şi imaginea ei reflectată în oglindă. Această reflexie pare să reprezinte mâna bolnavă. Dacă exerciţiul continuă prin câteva mişcări, cum ar fi apropierea palmelor sau răsfirarea degetelor, pacientul își întărește percepția că imaginea din oglindă este braţul lui absent. Astfel, creierul înțelege că totul este în regulă, iar durerea dispare.

E capital ca niciodată să nu deznădăjduim, să avem în vedere că oricând situația ar putea fi și mai gravă, că la orice se poate găsi o soluție, că trebuie să existe și pentru noi, prin preajmă, cineva care să ne întindă o mână. Dar și noi să-l căutăm. Și să ne angajăm, să participăm, să nu ne lăsăm, să nu stăm apatici la marginea Vitezdei. Să ne ridicăm, să ne luăm patul și să umblăm (după Ioan 5, 8) – adică să înfruntăm suferința, să ne acceptăm destinul și, în limitele lui, să facem tot ce putem.
Să fim liniștiți. Că toate sunt în buna pază a lui Dumnezeu.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: