Ad tuam statuam (poetului Publius Ovidius Naso)

de Gabriela Gențiana GROZA

Ce cauți tu aice, străin din altă lume?
Ai poposit la Tomis, plutind pe mări în spume?
De ce tocmai pe țărmul ce vitregă primire
Oferă celui care-i zvârlit spre chinuire?
Căci malul Mării Negre nu-i pentru ospeție…
O, da, tocmai de-aceea ți-a fost hărăzit ție,
Să ispășești greșeală de dușmani născocită,
Să porți în piept durere de viață chinuită…

Să râdă hâd la Roma dușmanii tăi de moarte,
C-a reușit exilul la Tomis să te poarte.
Să-și soarbă-n tihnă cupa cu izul răutății,
Ca vipera vărsându-și otrava nedreptății.
Și totuși tu, același străin și gânditor,
Rămas-ai pe-al tău soclu de om înnoitor
Și-ai străbătut prin veacuri, strivind în lumea veche,
Tot valul plin de ură, grozav, fără pereche!

Dar azi, o lume nouă în amintiri bogată,
La opera ta scumpă cu toată cinstea cată
Și-nțelegând durerea din pieptu-ți de maestru,
Cu inima frățească la soclul tău terestru
Se pleacă și admiră tot ce o lume stearpă
Urât-a cu cruzime și lângă a ta harpă
Se simt în lumea păcii purtați de versuri line,
C-au înfruntat durerea și-au fost loviți ca tine.

Și-acum, după milenii de aspră nepăsare,
Ca un gigant figura-ți în față ne apare
Și-un nume scump, Ovidiu, ne ești azi tuturor,
Un nume ce-amintește parfumul crinilor.

Am compus poemul închinat poetului exilat la țărmul Mării Negre după ce am cunoscut viața și opera lui, pe când eram în clasele de liceu, în anul 1960. Bunicii mei locuiau în Constanța, unde petreceam vacanțele de vară alături de cele trei surori și de fratele meu. Treceam pe lângă statuia lui Ovidius (45 îHr.-17 d. Hr) din piața care îi poartă numele și scandam cu emoție versurile de pe soclu: „Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum / Ingenio perii, Naso poeta meo / At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti, / Dicere: Nasonis molliter ossa cubent” ‒ în traducerea lui Theodor Naum: „Sub această piatră zace Ovidiu cântărețul / Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent / O, tu ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată, / Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.” Epitaful de pe soclul statuii îi aparține poetului și face parte din poemele din ciclul Tristia, versuri sub forma unei scrisori către soția lui de la Roma.
Anul acesta se împlinesc 2000 de ani de la moartea poetului latin exilat pe pământul nostru de către împăratul Octavianus Augustus pentru motive morale sau politice, „carmen et error” (poezia și o greșeală), așa cum Ovidius însuși scria în opera sa. În poemele sale aflăm descrierea vieții locuitorilor de la Pontul Euxin precum și dificultatea de a suporta clima aspră de aici în comparație cu a locului său natal. Ovidiu a fost înmormântat în pământ românesc, iar o localitate din Dobrogea îi poartă numele.