Cu şi fără

constantin-mindruta

de Constantin MÎNDRUŢĂ

A fost o altfel de-nviere,
Iisus, în fiecare an
Învie-n mine o durere:
Să nu găsesc pe drum un han.

Că sunt ca nimeni şi iubesc
Când se mai pune o casetă,
Eu ziua noaptea o iubesc
De parcă stau într-o cuşetă.

Nu voi putea al tău să fiu,
Că tot n-ai fost a nimănuia,
E lângă tine mortul viu
Care şi-a pus sub el statuia.

Nu mai sulfa în lumânări,
Că viaţa noastră se tot duce
Şi-ntre atâtea amânări
Nici toamna n-o să mai apuce.

Cine trăieşte pe pământ
Nu simte de ce-a fost lăsat,
Nu ştie de-nceput cuvânt
Care ne-a binecuvântat.

De mult nu mai trăim în noi,
Suntem deşert şi neputinţă,
În Cina care este joi
Numai Iisus este fiinţă.

Aş vrea să mor, însă nu pot,
Nu am mormânt în lumea asta,
Cât mă mai doare încă-n cot,
Eu te iubesc, cu asta, basta!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: