Slăbim prin autohipnoză

Eugen Popa

Eugen Popa

COMUNICAT DE PRESĂ – Eugen Popa ; Plus Communication

Pentru mulţi dintre noi, kilogramele în plus sunt o adevărată bătaie de cap şi, oricât de mult ne-am strădui să le dăm jos, eforturile sunt în zadar. Încercăm, de exemplu, să facem sport, dar, când ajungem acasă, ne apucă pofta de mâncare. La fel se întâmplă cu dietele alimentare, care, inevitabil, la un moment dat, ne vor face să renunțăm şi să revenim la vechile obiceiuri alimentare.

Hipnoterapeutul Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, spune că totul pleacă din mintea noastră, și acolo se petrec cele mai multe bătălii, nu în stomacul nostru. „Stomacul stochează cât îi dăm şi ştie să se autogospodărească, dar mintea este cea care controlează întreg corpul. Mintea îţi spune că eşti slab, când tu în realitate ai 10-15 kilograme în plus, tot mintea îţi spune să mănânci peste măsură când eşti stresat, aceeaşi minte îţi spune că e mai bine să stai în fotoliu toată ziua şi să te uiti la TV şi că sportul este un efort inutil. Totul pleacă din creier, unde ne programăm cine suntem şi cine vrem să devenim. Dacă vom reuşi să ne programăm mintea, atunci inclusiv slăbitul nu o să mai fie o problemă pentru noi”, explică specialistul.

Una dintre metodele pe care le aplică hipnoterapeutul clienţilor, care s-a dovedit a fi una eficientă, este autohipnoza. Ca să demitizăm toate credinţele populare despre hipnoză şi să pornim cu o înţelegere corectă, precizăm că hipnoza, respectiv autohipnoza, nu sunt stări de somn, ci persoana este perfect conştientă de ceea ce se întâmplă în jurul său. „Atunci când experimentăm autohipnoza, suntem în tot acel timp în control, însă diferenţa este că atenţia noastră se focalizează pe un punct sau stimul. În acea fază, mintea subconştientă este mult mai receptivă la sugestiile pe care vrem să i le transmitem. Este ca atunci când ne conştientizăm respiraţia. Noi respirăm tot timpul, însă nu tot timpul suntem conştienţi de asta”, declară Eugen Popa.

Care sunt paşii pentru a slăbi prin autohipnoză?

  • Pornește cu o idee clară: cum vrei să arăți. Nu câte kilograme vrei să ai, sau câte vrei să dai jos, ci cum vrei să arăți.
  • Stabilește cum vrei să te simți când vei avea forma și dimensiunile dorite.
  • Inspiră și expiră lent, profund, de 5 ori, de fiecare dată inspirând relaxare şi expirând stres şi tensiune. Cu fiecare repetare, relaxează-te tot mai adânc şi mai natural.
  • Repetă mintal imaginile cu tine aşa cum îţi doreşti să arăţi şi să te simţi.
Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei, s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală occidentale (hipnoză, NLP, mindset, habits, psihologie pozitivă) cât și orientale (meditație, yoga, spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshopuri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.
Persoană de contact
Eugen Popa
preşedinte
0741.044.701
contact@prosuccesstraining.ro
Transmite
dr. Tănase Tasenţe
director general
Plus Communication
0725.465.508
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: