Sublime acorduri de Strauss

Gentiana_Cristina_Teodor Groza_1

Gabriela Genţiana, Cristina, Teodor Groza

de Gabriela Genţiana GROZA

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena are pentru mine și soțul meu o semnificație aparte. Ne-am cunoscut în București, când eram studenți, la 1 februarie 1964, și ne-am căsătorit după câteva luni, pe 21 mai, în zi sfântă. Anul acesta am împlinit 53 de ani de când suntem împreună. În această perioadă fiii noștri s-au căsătorit și are fiecare câte un urmaș. Ajunși la vârsta senectuții trăim printre semenii noștri cu credința că e vremea celor tineri să fie pe scena deschisă a vieții. E timpul ca noi să dăm mai mare atenție semnalelor trupului și să Gentiana_Cristina_Teodor Groza_2acordăm sporită grijă sufletului. Propunerea soțului meu de a aniversa căsătoria la Viena, cu nepoata noastră Cristina, studentă în anul al doilea la medicină, mi-a părut interesantă. Cu ani în urmă, vizitând orașul, m-a impresionat măreția clădirilor și civilizația de secole din fostul imperiu și scriam în poemul Trecător prin Viena:

Celebre statui, creionând un trecut,
Veghează de-aproape palate
Grăiesc de-întâmplări ce s-au petrecut
Creneluri de vremi patinate.

Am avut șansa ca să călătorim pe o vreme frumoasă, la sfârșitul unei săptămâni din florar. Ne-am cazat la hotelul Baron Am Schottentor, o clădire impunătoare din centru, unde te poți simți ca și cum ai locui într-o casă veche a Vienei. Am făcut turul orașului în autobuze etajate, destinate acestui scop, vizitând obiectivele care ne-au atras în mod Gentiana_Cristina_Teodor Groza_2special atenția. În ziua aniversării mariajului nostru de peste o jumătate de secol, am fost la slujba religioasă din Catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Viena, Stephansdom (Sfântul Ștefan), simbol al orașului, impunătoare clădire în stil gotic.

Și clopotul Domului sună la fel
Chemând credincioșii spre seară,
Duioase arpegii plutesc dinspre el,
Sfânt glas precum odinioară.

Cristina, draga noastră nepoată studioasă, și-a făcut vreme să ne fie alături, fiind în acele zile în proximitatea hotelului, la Biblioteca Centrală. Ne-am plimbat împreună prin parcul din fața Primăriei, ne-am dus la apartamentul închiriat pe timpul studiului ei și, se înțelege, am serbat cu drag evenimentul nostru, la restaurantul de vizavi de hotel. Dacă veți fi acolo în una dintre călătoriile dumneavoastră, stimați cititori ai rândurilor de față, veți vedea:

De epocă straie ca-n zile de vis
Pătrund tacticos în Rathaus,
Se-alintă-n văzduh, ca în Paradis,
Sublime acorduri de Strauss…

Gentiana_Cristina_Teodor Groza_2

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: