Lilica-Buburuzica și Dodi-Licurici

de Aurelia OANCĂ

Aurelia OancaÎn Codrul Verde de pe Dealul Florilor, într-o scorbură mică a unui stejar, îşi avea căsuţa o familie de buburuze: mama, tata şi cinci buburuze mici. Patru buburuzici semănau perfect cu mama şi cu tatăl lor. A cincea şi cea mai mică dintre ele era oarecum diferită. Avea aripioarele fine, ascunse sub elitrele cu buline, mai lungi decât ale surioarelor ei. Din această cauză, zborul ei era mai greoi, rămânând mereu ultima când ieşeau la joacă sau la culesul polenului dulce din flori. Surioarele ei mai mari o tot necăjeau din această pricină sau râdeau de ea spunându-i codaşa familiei.

Într-una din zile, Lilica-Buburuzica s-a supărat foarte tare pe surioarele ei şi nu a mai vrut să iasă la joacă împreună cu ele. S-a retras într-un colţişor mai întunecat al căsuţei lor şi a început să plângă amarnic. Mama-buburuză, auzind-o, s-a dus la ea încercând să afle ce are fetiţa ei dragă.

– Ce s-a întâmplat? De ce plângi, Lilica?
– Nu mai vreau să ies cu surorile mele.
– Dar de ce, scumpa mea?
– Eu nu sunt sprintenă ca ele, din cauza aripioarelor mele.
– Nu mai fi necăjită. Aripioarele tale nu au nimic, sunt foarte frumoase.
– Foarte frumoase şi foarte lungi! se răţoi Lilica şi începu din nou să plângă.
– Ai dreptate. Sunt puţin mai lungi decât ale surioarelor tale, dar tu eşti frumoasă aşa cum eşti. Ai un farmec aparte.
– Nu te cred! O spui numai ca să mă liniştesc.
– Chiar trebuie să te linişteşti. Tu eşti fetiţa mea frumoasă şi asta este tot ce contează.

Apoi, mama o sărută pe Lilica şi îi spuse să se joace singură, dacă nu mai are chef să iasă cu surioarele ei. Lilica ieşi încetişor, îşi desfăcu aripile cu grijă şi coborî pe o floare mare, galbenă, plină cu polen. Începu să soarbă nectarul dulce al florii, apoi să ciugulească polen, potolindu-şi foamea.

– Parcă acum este mai bine, îşi spuse ea. Are dreptate mama, aripioarele mele sunt frumoase, chiar dacă sunt mai lungi.

Le studie cu mare atenţie, le ridică uşor în lumina soarelui pentru a le observa mai bine. Văzu cât sunt de frumos ajurate, parcă erau din dantelă fină. Apoi, se gândi să le studieze şi pe cele ale surorilor ei. Seara, când au revenit cele patru buburuzici, Lilica le provocă, spunându-le:

– Eu nu cred că aripile voastre sunt dantelate!
– Cum adică, dantelate, spuseră toate patru, desfăcându-şi aripioarele!
– Dantelate! Aşa ca ale mele, spuse Lilica-Buburuzica, desfăcându-şi graţios aripioarele.
– Uau!! Dar aripioarele tale sunt o minune, surioară dragă.
– Vedeţi! Am şi eu ceva frumos şi deosebit, aşa că, vă rog să nu mai râdeţi de mine de azi înainte.
– Nu vom mai râde, spuseră ele ruşinate. Mama are dreptate, fiecare are ceva frumos, ceva special.
– Aşa este, surioarele mele dragi, spuse Lilica îmbrăţişându-le.

În cealaltă parte a pădurii, locuia familia Licurici: tata, mama şi fiul lor, Dodi-Licurici. Toată familia muncea noapte de noapte, iar ziua se odihneau sau culegeau polen şi nectar dulce de la florile din împrejurimi.

Într-o seară, când au ieşit din căsuţa lor pentru a lumina pădurea, Dodi făcu două rotaţii deasupra unui boschet, după care se prăbuşi, lăsând în urma lui o dâră luminoasă, ca de steluţe strălucitoare. Când l-au văzut, mama şi tatăl său s-au întors din drum, speriaţi.

– Ce-ai păţit fiule?, întrebă tata-licurici.
– Nu ştiu ce am. De cum am început să dau din aripioare, am simţit că-mi pierd toată puterea şi nu-mi mai pot controla pulberea de lumină.
– Nu-i nimic dragul mamei, vom merge acasă toţi trei şi vom vedea care-i necazul.

S-au întors acasă cei trei licurici, l-au aşezat pe Dodi în pătucul său şi s-au gândit că ar fi bine să-l cheme pe Doctor-Licurici, ca să vadă ce are fiul lor. Doctorul a venit, l-a consultat, s-a gândit, apoi i-a scris o reţetă.

– Să bea din aceste picături, de trei ori pe zi. Dacă nu-i trece, voi veni din nou.
– Vă mulţumim doctore, spuseră părinţii lui Dodi, apoi se întoarseră la puiul lor.
– Va merge tata după picături, la farmacia „Natura”, apoi vom vedea ce va mai fi.
– Bine mamă, spuse Dodi somnoros şi adormi punându-şi capul pe o perniţă din frunze de stejar, brodate cu fir de păianjen.

După ce se trezi, Dodi-Licurici, bău din picăturile aduse de tatăl său şi se culcă din nou. Simţi că nu are nicio putere.

– Ce-o fi cu el, nu mai vrea nici să se joace cu alţi licurici, nici să mănânce, e mereu trist.
– Nu ştiu, draga mea. Ar trebui să avem răbdare câteva zile, poate îl ajută picăturile prescrise.
– Vom vedea. Acum am să-i fac ceva bun, poate îi va reveni buna dispoziţie.

Mama-Licurici, pregăti o prăjitură bună pentru puiul ei, apoi aşteptă să vadă ce va mai fi cu fiul său. Spre seară, Dodi-Licurici se trezi bine dispus, gustă din prăjitura făcută de mama, apoi ieşi la joacă împreună cu prietenii săi. Îşi luă zborul şi voi să facă lumină în jurul lui, dar pulberea de stele lăsă doar o dâră luminoasă în urma sa, apoi se prăbuşi din nou. Prietenii lui au început să râdă de neputinţa bietului Dodi, dar apoi, văzând că nu se mai poate ridica, i-au chemat pe părinţii lui, în ajutor. Mama şi tata-licurici, au venit îndată, l-au luat în braţe şi l-au dus în căsuţa lor. Dodi a început să plângă. Era trist şi furios în acelaşi timp.

– Nu voi mai fi ca prietenii mei, nu voi mai putea lumina noaptea!
– Nu mai fi trist, dragul meu, ai să te vindeci, ai să vezi.
– Ce să văd, mamă, ce să văd?! Că râd prietenii de mine?!
– Dacă râd de tine, nu-ţi sunt prieteni adevăraţi, spuse tata-licurici.
– Ai dreptate tată, dar eu vreau să mă joc cu prietenii mei, să fiu cum eram înainte!
– Vei fi, ai răbdare, dragul meu. Totul se rezolvă cu răbdare.
– Bine, tată, voi avea răbdare.

Dodi-Licurici, se culcă după ce-şi bău picăturile prescrise de doctor şi încercă să se liniştească. După câteva zile, Dodi se simţi mai bine şi se gândi să încerce din nou să zboare. Era o zi caldă, plăcută, şi totul părea perfect pentru un zbor de încercare. Ieşi încet din căsuţă, coborî pe prima floare, apoi încet, încet, din floare în floare, ajunse într-o poiană frumoasă, plină cu tot felul de flori şi gâze. Fericit, zbură dintr-o floare într-alta şi salută toate gâzele aflate în poiană. Deodată, vede o floare mare, galbenă.

– Acolo sigur voi găsi mult nectar şi polen.
Aşa că-şi luă zborul grăbit, spre acea floare.
Brusc, simţi că se izbeşte de ceva şi, ameţit, ateriză pe un clopoţel albastru.
– Ce-a fost asta? Văd doar stele verzi, spuse Dodi ameţit!
– Au!! Mă doare, spuse Lilica-Buburuzica!! Am ameţit de tot!!

Lilica se ridică de pe firul de iarbă moale, îşi scutură aripioarele şi încercă să zboare din nou pe floarea galbenă. În acel moment, îşi văzu aripioarele dantelate pline de o pulbere de stele. Erau atât de frumoase şi de uşoare, încât nu-i venea să creadă că sunt aripioarele ei.

– Ce s-a întâmplat? De unde au ajuns aceste steluţe pe aripioarele mele?
– De la mine, spuse Dodi-Licurici, ridicându-se încet şi încercând să zboare şi el pe floarea galbenă.
– Cine eşti tu?
– Eu sunt Dodi-Licurici. Dar tu?
– Lilica-Buburuzica. Dar cum ai reuşit să-mi împodobeşti aripioarele cu atâtea steluţe.
– Nu ştiu, dar cred că s-au desprins din dâra de pulbere pe care o pierd eu.
– Atunci înseamnă că ţi-am făcut un mare rău.
– S-ar putea, dar pentru moment mă simt minunat.
– Hai să ne jucăm în poiană, spuse Lilica bucuroasă.
– Vrei să fii prietena mea?
– Desigur, eşti atât de drăguţ.
– Şi tu eşti drăguţă, mai bine zis frumoasă.
– Crezi? întrebă Lilica plecându-şi ochii mari şi negri.
– Cred, spuse Dodi-Licurici, îmbujorându-se.
– De azi înainte, tu vei fi cel mai bun prieten al meu.
– Mă bucur, dragă Lilica. Din acest moment şi eu te consider cea mai bună prietenă a mea.

Lilica-Buburuzica îşi luă zborul cum nu o mai făcuse niciodată, fericită şi uşoară. Aripioarele ei străluceau în razele de soare, iar Dodi-Licurici o urmă fericit şi încântat că nu-şi mai pierdea pulberea de stele. De acum va putea lumina nopţile, împreună cu părinţii lui.

Cele două gâze au zburat fericite printre razele de soare, încântate că şi-a găsit, fiecare, cel mai bun prieten.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: