Ieşirea la propovăduire

Pogorararea Sfantului Duh

Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le
în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. (Matei 28, 19)

de pr. prof. univ. dr. Theodor DAMIAN

Mântuitorul Hristos a lăsat ucenicilor Săi mai multe porunci cu caracter de testament, adică oarecum obligatoriu, deci pentru a fi îndeplinite.

Una dintre ele este tocmai aceasta pe care am menţionat-o deja, legată de momentul când Iisus îi trimite pe apostoli în lume zicându-le: „Mergând, învăţaţi toate neamurile” şi cerându-le să le boteze în numele Sfintei Treimi.

Mai sunt porunci testament ca aceasta, una dintre ele fiind foarte cunoscută tuturor, pentru că este vehiculată fără întrerupere la fiecare Sfântă Liturghie care se săvârşeşte în bisericile noastre ortodoxe. Este vorba de îndemnul Mântuitorului Hristos ca să ne împărtăşim din trupul şi sângele Său potrivit ritualului de la Cina cea de Taină, atunci când El le porunceşte Sfinţilor Apostoli: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, care se varsă pentru voi şi pentru mulţi spre iertarea păcatelor”, după care le porunceşte: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20).

Iisus, pe lângă învăţătura Sa generală de mântuire, despre viaţa veşnică, despre Împărăţia cerurilor, le dă sarcini precise Sfinţilor Apostoli; ca în cazul ritualului Cinei când le spune clar, fără putinţă de interpretare: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”. Scurt şi simplu.

Tot aşa de scurt şi simplu, le-a spus despre plecarea în lume la propovăduire: „Mergând, învăţaţi toate neamurile şi botezaţi-le”.

Există un amănunt interesant aici, în formula pe care Mântuitorul o foloseşte pentru a porunci Sfinţilor Apostoli să răspândească învăţătura Sa în lume. Le spune să facă aceasta „mergând”. El putea să formuleze altfel porunca, însă a avut grijă să precizeze că ei trebuie să meargă din loc în loc, nu să stea acasă. Iisus se va fi gândit la cât de înclinaţi suntem noi în a interpreta lucrurile aşa cum ne convine nouă. Ştim că Sfinţii Apostoli aveau familii, aveau meseriile lor, aveau casele lor, vecinii, rudeniile lor şi nu este uşor să te desprinzi de familia ta, de copiii tăi, de meseria, de casa pe care ai făcut-o cu sacrificii mari, uneori, de rude şi vecini, de locurile unde ai copilărit şi să mergi în neştiinţă, undeva unde nu ai fost niciodată şi nici nu ai visat vreodată să ajungi.

Aşa s-a întâmplat şi cu Avraam când a fost scos de Dumnezeu din Urul Caldeii şi când Domnul i-a spus: „Scoală-te, pleacă din ţara ta, din familia şi casa tatălui tău şi du-te în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu” (Facere 12, 1). Este vorba de pământul Canaanului, pământul făgăduinţei. Deci lui Avraam i se cere să lase totul în urmă şi să se ducă şi, în mod cu totul neobişnuit, Avraam a ascultat orbeşte de porunca aceasta, de care putea foarte bine să se îndoiască.

Mulţi dintre noi auzim pe alţii care spun că au avut noaptea o vedenie, o revelaţie, că au auzit voci, glasuri. Care este reacţia noastră? Le spunem ba că au visat, sau au fost obosiţi, sau poate că au băut un pahar mai mult, sau altceva asemănător, dar, în tot cazul, ne cam îndoim atunci când ni se spun astfel de lucruri; ba chiar când ni se întâmplă nouă înşine avem o oarecare rezervă faţă de ceea ce ni s-a întâmplat şi ne gândim la aceleaşi lucruri: că am visat, sau am fost obosiţi, sau poate că ceva nu a fost în ordine. Cu alte cuvinte, nu dăm importanţa totală unor astfel de revelaţii, de trimiteri mistice, misterioase.

Avraam, care de fapt anticipează din Vechiul Testament pe Sfinţii Apostoli, reprezintă o paralelă între Vechiul Testament şi Noul Testament cu privire la trimiterea în lume a unor mari bărbaţi, pentru a împlini acelaşi lucru: a pregăti lumea pentru un anumit eveniment: Avraam şi poporul ales pentru venirea lui Mesia, Apostolii după aceea şi urmaşii lor până în ziua de astăzi, pentru a doua venire a lui Mesia.

Această paralelă arată pe de o parte cât de dificil ne este nouă să înţelegem astfel de revelaţii şi pe de altă parte, cât de ciudat este atunci când ne supunem glasului şi fără crâcnire, fără îndoială, fără rezervă ne aruncăm într-o aventură necunoscută, fie ca în cazul lui Avraam, fie ca în cazul Sfinţilor Apostoli.

Pornisem de la ideea de a merge din loc în loc şi spuneam că dacă Sfinţii Apostoli nu ar fi primit porunca aceasta cu specificaţia: „Mergând, învăţaţi toate neamurile”, puteau să stea acasă, să interpreteze lucrurile cum interpretăm toţi ceea ce auzim aşa cum ne convine, adică puteau să spună – da, oraşul e plin de străini, căci Ierusalimul era cam ceea ce este astăzi America, mai ales New Yorkul, un oraş multicultural, din cauza pelerinajului la locurile sfinte, căci acolo era templul lui Solomon unde chiar şi regii din alte părţi veneau să se închine, templu căruia i se dusese vestea; deci Ierusalimul era un oraş extraordinar de comercial, aşa cum este până în ziua de astăzi. Aşadar erau tot felul de neamuri acolo şi dacă ucenicii ar fi interpretat porunca aceasta, adică să înveţe mai multe neamuri, puteau gândi că da, stau acasă cu familiile lor, în locul unde s-au născut şi îi învaţă pe toţi străinii care vin pe acolo, ca atunci când pleacă înapoi la locurile de unde au venit, să ducă cu ei cuvântul Mântuitorului Hristos.

Or, Iisus le-a spus: „Mergând propovăduiţi”; ceea ce înseamnă că nu trebuiau să stea acasă. Trebuiau să iasă din casă aşa cum Avraam a ieşit din casa părinţilor, moşilor şi strămoşilor săi şi a plecat în locuri necunoscute. Aceasta arată că propovăduirea Mântuitorului Hristos are un caracter dinamic, nu un caracter static, adică nu trebuie să stai pe loc şi să povesteşti ceea ce ai văzut, ceea ce ai auzit, ceea ce ţi s-a revelat, ci trebuie să faci efortul să te desprinzi de lucrurile de care eşti legat şi să te legi de altceva, de obiectul propovăduirii tale. Căci aşa a făcut şi Avraam şi aşa au făcut şi Sfinţii Apostoli. Au trebuit să lase casă şi familie şi tot, să se desprindă de lucrurile pământeşti şi să plece într-o aventură necunoscută.

Într-adevăr, când eşti static, poţi să propovăduieşti stând pe loc, cum ni se întâmplă nouă; poţi să faci orice alt lucru pentru Dumnezeu şi pentru tine însuţi; dar când lucrul este făcut static, atunci, de obicei, te legi de lucrurile pământeşti, acumulezi. Îţi faci o casă, îţi cumperi o maşină, faci copii, te legi de vecini şi cunoştinţe şi prieteni, acumulezi în casa ta tot felul de lucruri mai mult sau mai puţin necesare, mai cumperi şi o grădină, mai cumperi şi o casă pe la ţară; în felul acesta te legi tot mai mult, cu tot felul de fire de lucrurile materiale.

Or, ce se întâmplă când trăieşti mergând? Când trăieşti mergând, cât poţi să iei cu tine? Nu prea poţi să iei multe, că atunci eşti în pelerinaj. Când eşti în pelerinaj, ce iei? Traista, cum spune o expresie frumoasă, un cuvânt al Mântuitorului Hristos către Apostoli când ei au fost întrebaţi: „Până acum când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus lipsă de ceva? Şi ei au spus: De nimic. Acum, cel ce are pungă să o ia, tot aşa şi traistă” (Luca 22, 35-36). Aşa le-a spus Iisus făcând aluzie la această poruncă pe care le-o va da mai târziu: „Mergând, învăţaţi toate neamurile”.

Aşadar când eşti acasă şi eşti static, eşti localnic; de multe ori există riscul ca misiunea ce ţi s-a încredinţat să fie umbrită, diminuată, înecată în grijile mărunte ale vieţii de zi cu zi. Şi atunci se întâmplă că îţi uiţi misiunea, pierzi din importanţa ei şi până la urmă, aceea nu mai este misiune. Acesta este riscul statului pe loc. În consecinţă, Mântuitorul vrea ca propovăduirea Cuvântului să aibă un caracter dinamic, de pelerinaj, de aceea le spune apostolilor mergeţi! Porniţi în drum! Într-adevăr, numai aşa te poţi desprinde de toate, numai aşa te poţi concentra pe ideea misiunii, pe sarcina care ţi s-a încredinţat, să o faci să strălucească, să te sacrifici pentru ea, cum Sfinţii Apostoli au şi făcut. Când ţelul suprem nu este făcut în mod sacrificial, atunci el nu mai este suprem, sau poate nici chiar ţel.

Sfinţii Apostoli, după înălţarea Domnului la cer, se adunau în casele prietenilor lor şi se ascundeau acolo de frică, pentru că nu ştiau ce atitudine trebuie să ia faţă de ceea ce se întâmplase cu Mântuitorul Hristos. Atunci, după răstignire, se temeau că şi ei vor fi prinşi, persecutaţi, poate chiar omorâţi.

Au stat zece zile într-o casă, şi, desigur, stând toţi laolaltă, pe lângă rugăciuni, nu puteau decât să-şi amintească de Mântuitorul Hristos, de învăţătura Sa, să reitereze cuvintele pe care le-au auzit de la El, poruncile, şi probabil, printre toate, şi porunca aceasta: „Mergând, învăţaţi toate neamurile”. Toate neamurile! Deci să meargă de la un popor la altul, din ţară-n ţară: probabil că reiterând această poruncă în mintea lor şi vorbind unii cu alţii, s-au întrebat: Dar cum este posibil să facem noi asta? Oare ce a vrut să spună Învăţătorul când ne-a trimis pe la neamuri? Cum să propovăduim noi învăţătura Sa la oameni pe care nu-i înţelegem pentru că nu le ştim limba?

Iată, într-adevăr o mare problemă. Pe de o parte, vrei să îndeplineşti porunca învăţătorului tău, a maestrului tău, şi eşti conştient că misiunea ta este să-L urmezi şi să-I împlineşti poruncile, iar pe de altă parte te afli în incapacitatea pur omenească de a îndeplinii porunca, pentru că mergând pe la alte neamuri, nu poţi să le propovăduieşti decât dacă le cunoşti limba. Or, Sfinţii Apostoli erau oameni simpli, nu făcuseră nici un fel de şcoli superioare şi nu se înţelegeau decât în limba lor. Şi atunci, problema lor era o problemă fundamentală, practică. Cum să împlineşti cuvântul Mântuitorului când, iată, din punct de vedere omenesc este imposibil. Oare a ştiut Mântuitorul ce a vrut, oare a greşit această poruncă, oare nu au înţeles ei bine ce a vrut să le spună Iisus, oare trebuie să interpreteze ei altcumva porunca aceasta?

Iată câte posibile întrebări, câtă frământare vor fi avut în acele zece zile cât au stat împreună, zece zile în care stai şi te temi şi te uiţi pe la geamuri şi tragi cu urechea să vezi dacă nu se aud ostaşii venind, sau larmă de farisei şi cărturari. Ei au analizat pe toate feţele poruncile Mântuitorului Hristos, dar mai cu seamă pe aceasta. De ce? Pentru că era una dintre ultimele porunci date de Iisus şi fiind una din ultimele, era mai proaspătă în memoria lor şi în afară de aceasta era şi una mai dificilă, pentru că una este să spui: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu”, cu toată importanţa mandatului, şi este cu totul altceva când spui: Lăsaţi totul în urma voastră şi duceţi-vă în lumea largă, şi răspândiţi cuvântul pe care Eu l-am propovăduit în aceşti trei ani şi jumătate. Deci această poruncă îi va fi preocupat foarte mult. Încercăm să-i vizualizăm pe Sfinţii Apostoli, toţi laolaltă, nedumeriţi, întrebându-se ce au de făcut şi cum, în casa unde stăteau, când deodată, după zece zile să realizeze că ceva se întâmplă cu ei, Duhul Sfânt coborându-se peste ei într-un chip misterios.

Ei ştiau că va veni Duhul Sfânt; Mântuitorul le-a spus că le va trimite pe „Mângâietorul, Duhul Adevărului” (Ioan 15, 26). Iar ei aşteptau, dar nu ştiau cum va veni Duhul Sfânt. Şi dintr-o dată, cum stăteau împreună, s-au uitat unii la ceilalţi şi au văzut ca un fel de flacără coborându-se peste creştetul fiecăruia dintre ei, în timp ce în cameră se făcuse ca un fel de suflare de vânt, de parcă erau geamurile deschise şi era curent; era un zgomot pe care nu-l puteau înţelege; ei şi aşa erau îngrijoraţi şi nedumeriţi şi într-o oarecare stare de tulburare, la toate acestea adăugându-se şi evenimentul acesta misterios; se uitau unii la alţii şi nu le venea să-şi creadă ochilor. Probabil că se vor fi întrebat ce se întâmplă. Dacă are fiecare deasupra creştetului lui ceea ce are celălalt; bineînţeles că-şi vor fi confirmat fiecare şi au înţeles că acesta este semnul trimiterii Duhului Sfânt de către Mântuitorul, deci semnul împlinirii promisiunii. Şi cum erau nedumeriţi şi martori la un lucru pe care nu-l puteau înţelege, dintr-o dată au început să vorbească, deci o transformare radicală s-a petrecut cu ei în aceeaşi clipă, dar nu numai cu unul sau cu doi dintre ei, ci cu toţi odată; de aceea erau surprinşi, probabil în panică şi confuzie, pentru că au început să vorbească limbi străine pe care ei nu le-au vorbit niciodată, şi mai ales realizând între ei că vorbeau astfel. Se uitau unul la altul şi parcă nu se puteau reţine să nu vorbească; deci vorbeau pur şi simplu ca şi cum pentru a se auzi pe ei înşişi, pentru a se dumiri.

Şi atunci, ca prinşi de vântul care adia în încăperea în care se aflau, au ieşit afară din casă şi bineînţeles, vorbeau unii cu ceilalţi şi erau atât de exaltaţi, încât, probabil că făceau foarte multă gălăgie, pe de o parte bucuroşi că se întâmplase cu ei evenimentul promis de Mântuitorul, pe de altă parte, încă nedumeriţi, şi aşa se îndreptau spre piaţa publică a oraşului. Făcând zarva aceasta, pentru că erau mulţi, oamenii se vor fi luat după ei, pentru că era multă lume, aşa cum este de obicei prin pieţele publice şi bineînţeles ei au început să vorbească şi atât de mare a fost confuzia printre ceilalţi oameni, cum poate era şi normal, încât aceştia i-au considerat pe Apostoli beţi.

Când au fost ironizaţi şi luaţi în băşcălie de cei din jur, Sfântul Apostol Petru şi-a venit în fire şi a început să organizeze pe ucenici; le-a spus să tacă, să se oprească din exaltarea lor şi luând cuvântul, cu toţi Apostolii în jurul lui, s-a adresat mulţimii dintr-un punct din care îi vedea pe toţi şi a început să le povestească ce s-a întâmplat cu ei, cum le-a promis Iisus că le va trimite pe Duhul Sfânt, cum au fost martorii multor minuni pe care le-a făcut Mântuitorul Hristos. Sf. Petru a început să le aducă aminte de acestea căci mulţi dintre cei prezenţi acolo au văzut minuni făcute de Iisus şi atunci, era necesar ca Sfinţii Apostoli să le facă credibilă lor şi minunea care tocmai se întâmplase cu ei. În felul acesta, Sfântul Apostol Petru a câştigat, a captivat mulţimile în aşa fel, încât la sfârşitul predicii sale 3.000 de oameni s-au botezat.

Acum să ne gândim puţin statistic. Dacă la sfârşitul cuvântării Sfântului Petru s-au botezat 3.000 de oameni, câte mii de oameni se vor fi aflat în piaţa aceea publică unde predicau ei? Probabil că trebuie să fi fost cel puţin zece – cincisprezece mii de oameni, pentru că nu botezi 3.000 din 3.500, mai ales că erau acolo şi fariseii, cărturarii, şi alţii care nici nu voiau să audă de Apostoli, de Mântuitorul Hristos, care aveau reticenţa pe care o ştim şi atunci, deci ei s-au adresat unei mulţimi absolut impresionante. Este posibil ca după ce Sf. Petru a început să vorbească, Sfinţii Apostoli să fi început şi ei să se răspândească în diferite colţuri ale pieţei şi să se adreseze mulţimilor, fiecare străin auzindu-i şi înţelegându-i în propria sa limbă.

Acesta a fost evenimentul Cincizecimii, pe scurt.

Sfântul Serafim de Sarov, un mare sfânt al Bisericii ortodoxe, aproape de timpurile noastre, a avut o vorbă cu care a rămas celebru. El vorbea mai tot timpul despre Duhul Sfânt şi spunea: „Achiziţionaţi-L, dobândiţi-L, căutaţi-L pe Duhul Sfânt, umpleţi-vă de Duhul Sfânt”. Acesta era îndemnul lui permanent. Acum ne întrebăm: dacă ar fi să aplicăm îndemnul Sfântului Serafim, cum să-L dobândim, unde, în ce mod, cum să ne pregătim pentru a „achiziţiona” pe Duhul Sfânt? Răspunsul la care ne putem gândi este acesta: locul unde îl putem dobândi pe Duhul Sfânt, unde ne umplem de Duhul Sfânt, este Biserica. Pentru că aici este locul cel mai sfânt de pe faţa pământului, mai sfânt decât casa noastră, mai sfânt decât toate locurile pe unde umblăm. Ştiind că Duhul Sfânt şi Mântuitorul sunt nedespărţiţi, sunt una, de aceea, Mântuitorul este cel care-L trimite pe Duhul Sfânt, cum însuşi s-a pronunţat, ştiind că Biserica s-a întemeiat pe învăţăturile Mântuitorului, că El este capul Bisericii, înţelegem că Duhul Sfânt nu poate fi decât în Biserică. Deci aici este locul unde venim să ne rugăm ca să primim Duhul Sfânt, să ne sfinţim persoana, viaţa, faptele noastre.

Aici este locul unde venim ca să-I dăm lui Dumnezeu inima noastră şi unde Dumnezeu ne dă în schimb cerul, ne deschide porţile Împărăţiei. În felul acesta ne întărim în comuniunea cu Dumnezeu, iar în acelaşi timp ne facem urmaşi ai Sfinţilor Apostoli. De ce? Pentru că dacă am venit la Biserică, Biserica este una, este apostolească, sobornicească şi sfântă şi dacă este apostolească, înseamnă că, precum Apostolii, după ce am luat Duhul Sfânt de aici, plecăm pe la casele noastre şi mergând la casa noastră, la casa vecinului, a rudei noastre, la serviciu, spunem şi noi celorlalţi ceea ce ni s-a întâmplat la Biserică, căci nouă când venim aici, ni se întâmplă ceva. Nu venim în calitate de spectatori, ci venim în calitate de participanţi. Dacă ai primit Duhul Sfânt, nu se poate să nu simţi că L-ai primit, nu se poate, dacă într-adevăr trăieşti momentul liturgic, şi participi activ, să pleci cum ai venit. Nu mai pleci cum ai venit. Aşa cum Apostolii au ieşit din casa în care erau adunaţi, altfel decât au intrat, şi noi plecăm transformaţi şi simţim liniştea sufletească, pacea, asigurarea interioară, stabilitatea pe care le dobândim prin participarea activă la Sfânta Liturghie. Şi atunci, darurile pe care le câştigăm prin această participare le răspândim celorlalţi care nu au avut ocazia să vină la slujbă.

Astfel îndemnul „Mergând, învăţaţi toate neamurile”, ni se aplică şi nouă şi prin aceasta devenim şi noi, în felul nostru, apostoli ai Mântuitorului Hristos, împlinind dumnezeiasca poruncă: „Mergând, învăţaţi toate neamurile”.

mcny-eduTheodor Damian, PhD
Professor of Philosophy and Ethics
Metropolitan College of New York
School for Human Services and Education
60 West Street, New York, NY 10006
tel.: 212.343.1234 x 2401
e-mail: tdamian@mcny.edu
www.mcny.edu
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: