Eseu. Despre tragic la D. D. Roșca și G. Liiceanu în modelare silogistică

de Nicolae IUGA

Nicolae IugaExistă în gândirea românească reflecţii profunde despre tragic, respectiv două cărţi consacrate în mod explicit tragicului: Existenţa tragică (apărută în anul 1934) a lui D. D. Roşca[1] şi Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii (1975) a lui Gabriel Liiceanu, care este în fapt un pronunțat „mimetism intelectual” (conform aprecierii Consiliului Științific al Institutului Național de Filosofie de atunci) după unele texte mai vechi ale lui Constantin Noica[2]. Aceste două cărţi, a lui D. D. Roșca și a lui Liiceanu, sunt mult diferite în formă și stil, dar sunt înrudite în substanţa lor ideatică. Ambele cărţi, se spune, ar putea fi privite ca o introducere la o filosofie a eroicului.

Existenţa tragică probează tragismul existenţial în mod silogistic, scheletul principal al cărţii poate fi redus, în linii foarte generale, la un silogism. Experienţa, explorarea existenţei, nu poate fi totalizată, nici în sens pozitivist (i. e. empirist) şi nici în sens raţionalist, iar acest datum strecoară în cunoaştere un anumit tip de incertitudine. Tragicul este dat de această incertitudine privind destinul nostru, respectiv de certitudinea că lumea în general este ca un vârtej de forţe iresponsabile, iar destinul nostru nesigur. „Sentimentul cu adevărat tragic al vieţii – scrie D. D. Roşca – se naşte în sufletul nostru în momentul în care ne-am dat seama lucid de absoluta incertitudine de care vorbim”[3]. În concluzie, existenţa noastră, existenţa pentru noi este tragică. Tragic este să te arunci în luptă pentru o valoare anume, în condiţii de absolută incertitudine, iar sentimentul tragic sporeşte atunci când scade speranţa unei reparaţii dincolo de moarte. Aşadar, avem un silogism: (i) existenţa conduce la incertitudine, (ii) incertitudinea este dătătoare de tragic, deci (iii) existenţa este tragică. Incertitudinea este termenul mediu, existenţa şi tragicul sunt extremii.

Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii a lui Liiceanu[4] are în comun cu Existenţa tragică a lui D. D. Roşca conceperea tragicului în mod „pozitiv”, ca un positum (un ceva pus) ce înfăşoară permanent acţiunea, ca un ceva ce se află în apanajul unor acţiuni hotărâtoare de destin, cum spune D. D Roşca. În cartea lui Liiceanu, tragicul este situat în miezul fiinţei, în plinul fiinţei, inundă viaţa şi-i estompează contururile fixate tradiţional. Prin tradiţie, tragicul este definit ca pieire a valorii umane în anumite condiţii date, dar lăsând loc şi pentru contrariul său, triumful valorii umane. În schimb, în cartea lui Liiceanu tragicul este integral şi nu lasă loc pentru nimic altceva, aici omul este propulsat către tragic de către propriul său statut ontologic, în caz contrar plinătatea sa ontică fiindu-i refuzată. „Dacă-ţi depăşeşti limitele devii pacient tragic – scrie Liiceanu – dar dacă nu ţi le depăşeşti nu eşti om”[5]. Tragic înseamnă nu orice rău în genere, ci răul asumat prin înfruntarea conştientă a limitei. Deci, dreptul la tragic trebuie câştigat prin relativizarea unei limite, fie chiar o limită imposibilă, iluzorie, şi echivalează cu o autocondamnare, cu: „refuzul omului de a-şi trăi viaţa şi al umanităţii de a-şi trăi istoria”[6].  Cu tot acest exaltat eroism pus în joc, perspectiva este deosebit de sumbră. În conflictul de natură tragică pierd ambele părţi, deoarece limita rămâne implacabilă, iar conştiinţa pătimitoare rămâne ireductibilă.

Schema silogistică a cărţii lui Liiceanu ar fi: (i) orice asumare conştientă a limitei este tragică; (ii) ca să fii om trebuie să-ţi înfrunţi limita; deci (iii) omul are un statut ontologic tragic. Limita este termenul mediu, iar omul şi tragicul sunt extremii. Aici se pune în lumină asimetria dintre cele două concepţii despre tragic. La D. D. Roşca, sensul demersului este: de la constatarea incertitudinii (iraționalității, absurdului) existenţei, la angajarea tragică şi eroică în acţiune. La Liiceanu se începe cu acţiunea, cu înfruntarea limitei şi se sfârşeşte cu incertitudinea victoriei.

În primul caz, în Existența tragică, conceptul tragicului este un fundament metafizic pentru acţiune, pentru acţiuni hotărâtoare de destin. În al doilea caz, în cartea lui Liiceanu acţiunea fizică, opera sau fapta, este fundament pentru tragic, în calitate de perspectivă metafizică. Existenţa tragică este critică şi deconstructivă (D. D. Roşca face „procesul cunoaşterii ştiinţifice” a spus G. Călinescu[7]), aceasta respinge deopotrivă pozitivismul şi „mitul” raţionalităţii integrale a lumii. Tragicul… lui Liiceanu este – dimpotrivă – constructiv, este un demers în scopul acreditării unui tragic integral, ca dat esenţial al condiţiei umane. Gabriel Liiceanu, deosebit de temeinic informat în temă, consideră că există doar doi autori care concep tragicul nu ca pe o simplă dispoziţie regională, ci ca un prilej pentru viziune metafizică totalizatoare, anume pe D. D. Roşca şi pe M. Unamuno. Amândouă cărţile sunt nişte ample silogisme. În ambele silogisme, termenii extremi sunt omul şi tragismul existenţei sale. Diferă însă ceea ce îi uneşte, termenul mediu. La D. D. Roşca termenul mediu este incertitudinea experienţei, iar la Gabriel Liiceanu este certitudinea limitei[8].

__________________________
[1] D. D. Roșca, Existența tragică. Încercare de sinteză filosofică, București, Ed. Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1934.
[2] Dora Mezdrea, Constantin Noica în arhivele Securității,  Ed. Humanitas, București,  2009, p. 123. Vezi și http://www.cotidianul.ro/liiceanu-l-a-plagiat-pe-noica-sau-i-a-furat-textul-despre-nostos-188128/
[3] D. D. Roșca, op. cit., p. 25.
[4] Gabriel Liiceanu, Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii,  Ed. Univers, București, 1975.
[5] Ibidem, p. 48.
[6] Ibidem, p. 50.
[7] G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1941, p. 868.
[8] Nicolae Iuga, Despre tragic, pe românește, în rev. „Mișcarea literară”, nr. 3-4/2005, p. 81.
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: