Elegie [Supărarea mea ereditară]

Mihai Epli

de Mihai EPLI

Supărarea mea ereditară asupra prostiei m-a cancerizat
Ca Om nu înţeleg de ce lumea din juru-mi sihastru
S-a aplecat îngenuncheat spre ignoranţa ce m-a tulburat.
Acum zâmbesc cu ochii-mi măslinii creând un cerc albastru
În jurul meu şi-n concordanţa tuturora de lângă mine –
Cugetând zăresc prostia ce mă apasă noapte de noapte
Din întuneric ies abătut izgonit din solara lumină
Totuşi azi erai tristă zeiţa mea ce m-a-mbrăţişat
Plângeai atunci când îţi auzeam vocea albastră –
Atunci am renegat trecutul şi viitorul ce te-a amorezat
Singur fără tine titanicu-mi Amor s-a transformat în ură
Urând tot ce m-a divinizat, iubindu-te pe tine… sufocat

Mă simt mort cutreierând zadarnic totul
În inima-mi ce bate… mă spală potopul
Albastre lacrimi calde sugrumă speranţa
Amintirile deşarte deșertice în mine s-au uscat.
Azi, noaptea, totul e nisip ce face parte din noi
Din sufletu-mi rănit sau ochii noştri îmbibaţi în ploi
Inhalează încet lumina ce ne-a androginizat

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: