DEZECHILIBRUL apare din LIPSA DE CONTROL

foto_Alexandru Plesea

de Alexandru PLEŞEA

Acum două seri, reveneam glorios acasă, iar în faţa mea o fetiţă de trei ani, pe o bicicletă la fel de mică ca şi ea, plângea în timp ce pedala. M-am dus lângă ea, i-am pus mâna pe cap să o întreb unde-i sunt părinţii şi de ce plânge. Mi-a spus că părinţii erau mai în faţă şi că tata nu o lasă pe mama să stea lângă ea. A plecat de lângă mine, s-a dus la ei şi, în dreptul lor, fetiţa era din nou respinsă de către el.

Mi s-au înmuiat genunchii. Era o simplă observaţie asupra făpturilor umane şi a modului în care ele funcţionează. Dacă am şti cantitatea de gânduri, comportamente şi acţiuni greşite pe care le-am făcut şi le facem, ne-am apuca cu străduinţă să lucrăm cu noi înşine. Dar pentru că nu le vedem, nu lucrăm, stăm şi ne lamentăm, ne plângem şi ne îmbolnăvim.

Structura omului este o compoziţie matematică formată din ce a învăţat, ce îşi doreşte, ce îi place şi ce îi face bine. O astfel de structură este deseori fragilă şi supusă căutării continue de mai bine.

Fragilitatea omului vine de la lipsa de unitate. Pentru că unitatea este promisiunea interioară pentru exterior. Lipsa de unitate se manifestă în toate domeniile vieţii prin ce vreau versus ce îmi iese. Cu alte cuvinte, una zici că vrei, alta faci sau îţi iese. Lipsa de unitate este abaterea de la un drum în favoarea altuia. Lipsa de unitate apare când gândurile, sentimentele şi mişcările corpului sunt diferite, în loc să fie echilibrate spre scop. Oamenii au lipsă de unitate pentru că una simt şi alta zic, sau una gândesc şi alta vorbesc. Sau pentru că într-un fel își mişcă corpul, și altceva zic cu gura. Şi tot aşa.

Lipsa de unitate sau de control este ceea ce a pierdut omul în copilărie. Copiii acţionează cu toate aceste funcţii echilibrate în ei. Aceste funcţii se dezechilibrează odată cu vârsta şi cu trecerea la personalitate. Personalitatea este ceea ce nu aparţine omului, este împrumutată. Aici apare lipsa de unitate. Deviaţiile.

Unitatea este sârguinţa, echilibrul, direcţia, armonia, scopul unui om în orice acţiune, este balansul perfect între ceea ce un om gândeşte, simte şi felul în care acţionează fizic. Nicio discrepanță, de niciun nivel, nu apare când există unitate.

Povestea cu care am început este exemplul cu care şi noi ne-am identificat în anumite situaţii când eram mici. Fără să ştim. Iar acum trăim în această lipsa de unitate, în care gândul rareori este la fel cu emoţia sau cu mişcarea. O extrem de simplă observaţie asupra noastră face să arate modul greşit de funcţionare:

– Ne mişcăm membrele din inerţie, gravitaţie, impulsuri şi reacţii interioare. Nu ştim să ne controlăm mişcările şi nici viteza cu care le facem.
– Ne gândim la ceva ce nu putem atinge, vedea, gusta. Gândim „tâmpenii” în cea mai mare parte a timpului. Cu alte cuvinte, gândim ceva în timp ce facem ALTCEVA.
– Simţim anapoda. Simţurile ne controlează că nişte stăpâni, şi pentru că nu avem cunoaşterea şi înţelegerea necesară, ne lăsăm duşi de ele. Cu alte cuvinte, suntem sclavii emoţiilor obişnuinţelor noastre.

Omul are nevoie de Unitate pentru a fi Om. Altfel, este doar o serie de mecanisme, reacţii şi obişnuinţe, mare parte preluate şi învăţate fără rost, pentru a servi oricărui alt scop în afara sufletului său.

Alexandru Plesea_logo

Splaiul Unirii 5
Bucureşti 030121
ROMÂNIA
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: