Prietenii

coperta_Viorel Serban_Bazarul cu amintiri

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

Parcă mai ieri eram tânăr, tânăr de tot, şi parcurgeam viaţa alături de prietenii mei, lipsiţi de griji majore. Când s-au dus toţi aceşti ani?… Ştiu bine că i-am trăit pe toţi. Revăd, adesea, cum erau odată acei ani, cu toate speranţele şi visele lor.

Acum, când trăiesc iarna vieţii mele, parcă sunt luat prin surprindere şi mă întreb când am ajuns aici şi cum de am ajuns atât de repede!… Unde s-au dus atâţia ani şi unde s-a dus tinereţea?…

Există lucruri pe care acum mi-aş dori să nu le fi făcut sau lucruri pe care ar fi trebuit să le fac, dar, într-adevăr, sunt şi multe lucruri de care mă bucur că le-am făcut. Este bine ştiut că în viaţă nu trebuie să aştepţi momentul potrivit, ci să cauţi să îţi creezi tu momentul oportun, renunţând la amânări. Dar hai să încerc a nu mai regreta trecutul şi să mă bucur de clipa prezentă, căci ea nu va mai fi trăită a doua oră. A trecut mult timp de atunci, de la primele noastre întâlniri. Am petrecut mulţi ani împreună cu prietenii mei în şcoala clujeană, ani ce pentru mine nu şi-au pierdut nimic din importanţa şi bucuria cu care parcurgeam, pe atunci, firul vieţii noastre tinere. Pentru prietenii mei, ajunşi azi personalităţi importante, acele clipe îndepărtate poate par naivităţi ale copilăriei. Eu, însă, când mă gândesc la ele, le văd derulându-se ca pe o peliculă cinematografică, aşa cum au fost.

Primul dintre cei doi buni prieteni, pe care l-am întâlnit şi ne-am împrietenit încă de atunci, a fost Radu. Revăd acea după-amiază de iarnă a primei noastre întâlniri, şi acum, destul de clar. Eu eram în clasa a III-a. Venisem doar din toamnă la şcoala de nevăzători din Cluj, după ce petrecusem un an într-o şcoală similară din Târgu Frumos.

Pe coridorul pe care ne plimbam, în pauzele dintre orele de clasă şi în timpul liber, a apărut un băiat mic de statură, vioi şi vorbăreţ, împreună cu altul mai înalt, pe nume Stelian, pe care îl cunoşteam, fiindcă era din acelaşi colţ de ţară din care veneam şi eu. Apropiindu-se de mine, Stelian mi l-a prezentat pe Radu, băiatul cel vioi şi vorbăreţ. După aceea, m-au rugat să le împrumut o carte de poveşti, pe care mi-o făcuse, nu mai ştiu cine, cadou. Clasei mele tocmai ne-o terminase de citit doamna educatoare Olivia Popa, trecută acum de mult la odihna veșnică. Le-am împrumutat-o. Îmi amintesc bine că era vorba de cartea de poveşti „Roman Năzdrăvan” a scriitorului Nicolae Filimon, autorul romanului „Ciocoii vechi şi noi”. După câteva zile, cartea mi-a fost adusă de Radu. Plăcându-i şi lui povestea celor trei fraţi olteni, „dintre care unul era năzdrăvan”, am început să discutăm cu multă pasiune despre întâmplările povestite în acea carte. Îmi mai amintesc că el mi-a explicat – pe atunci Radu mai avea un rest bunicel de vedere – că pe coperta cărţii era desenat un tânăr călare pe un cal înaripat, desigur Roman Năzdrăvan, care călărea calul răpit de la zmeu. Acea carte a făcut ca să ne apropiem unul de altul, iar după aceea am simţit amândoi nevoia de a ne împărtăşi bucuriile şi necazurile specifice acelei vârste, odată cu acestea observând cum creşte şi sentimentul de prietenie între noi.

Cu Nelu, al doilea bun prieten, m-am împrietenit puţin mai târziu, tot în acelaşi an şcolar, spre primăvară. Aici nu a mai fost la mijloc o carte, ci o scrisoare adresată părinţilor lui, pe care el mă rugase să le-o scriu. Tocmai învăţasem scrierea Klein, scriere pe care o foloseau, pe atunci, nevăzătorii pentru a putea coresponda cu persoanele văzătoare. Scrierea se învăţa de către elevi începând cu clasa a III-a. Acea scriere inventată de institutorul austriac pe la începutul secolului XIX am folosit-o destul de puţin, aproximativ vreo doi ani.

După acea scrisoare am început să ne căutăm din ce în ce mai des, împărtăşindu-ne gândurile şi trăirile ce le aveam amândoi, pe atunci, în anii frumoşi ai copilăriei. Au urmat, apoi, şi cărţile.

Au venit anii de liceu, cu intense preocupări literare. Parcă văd şi acum cum ne adunam toţi trei, mai ales după cină, şi prezentam fiecare ce reuşiserăm să scriem. Am învăţat şi ne-am învăţat unul pe altul ce e literatura, scriind, pe atunci, nu ca să publicăm, însă citindu-ne unul altuia aproape tot ce reuşeam să creăm, comentând şi dându-ne sfaturi, atâta cât ne pricepeam la acea vârstă. Nelu, încă de pe atunci, se remarcase în ceea ce privea critica şi analiza literară.

De mare folos ne-au fost poeziile transcrise în braille de domnul profesor Petre Mereuţă, trecut de mult timp în lumea fără dor, cel care mi-a predat limba română, începând cu clasa a V-a, până la terminarea liceului. Acele poezii, domnia sa le împrumuta celor dornici să cunoască literatura. Am transcris şi noi din diferiţi autori, pe atunci existând foarte puţină poezie tipărită în braille. Prin anul doi sau trei de liceu, eu transcrisesem în braille „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare” în traducere imaginară de Vasile Voiculescu.

Atât în timpul anilor de şcoală, cât şi după aceea, corespondenţa noastră, a celor trei prieteni, a conţinut atât păreri despre ceea ce citeam, cât şi una sau mai multe poezii din creaţia proprie. Regret mult că nu am păstrat măcar o parte din acea corespondenţă. Al doilea regret pe care îl am este faptul că, la terminarea şcolilor, fiecare ne-am stabilit în altă localitate, la sute de kilometri depărtare unul de altul. Mă consolez, însă, cu ideea că prietenii adevăraţi nu sunt aceia aflați tot timpul lângă noi când ne este bine şi suntem fericiţi, ci cei care ne sunt alături când ne este cel mai greu. Astfel ne-am convins că prietenia adevărată continuă să existe şi la distanţă.

De-a lungul anilor au existat multe cărţi pe care le-am analizat împreună, sute de scrisori pe care ni le-am scris, însă cele care au pus bazele prieteniei noastre, prietenie care îşi păstrează peste timp căldura şi sinceritatea, rămân acea carte cu călăreţul şi calul său înaripat pe copertă şi acea scrisoare în Klein scrisă de mine părinţilor lui Nelu.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: