Sarmalele

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

Viorel Serban_prezentare_Bazarul cu amintiriSeara a intrat pe deplin în drepturi. Întunericul şi-a întins în totalitate vălul înnegurat peste faţa celei de-a douăzeci şi cincea zi a lunii noiembrie, dând cale liberă nopţii, care, la rândul ei, va fi şi ea înghiţită de zorii zilei următoare, confirmând astfel sintagma ce spune că în orice sfârşit germinează un nou început.

După ce urcă scârţâind şi pufăind din greu serpentinele drumului ce duce în staţiunea balneoclimaterică La Feredeie, autobuzul mai parcurse vreo două sute de metri şi se opri în staţia din centrul localităţii, ultima de pe acel traseu. Din autobuz, printre numeroşii călători, coboară şi doi bărbaţi ce par să aibă în jur de treizeci şi cinci de ani. Unul, blond şi gras, celălalt şaten şi mai slab, cam de aceeaşi înălţime.

Tot timpul cât durase călătoria de la Oraşul Alb până aici, blondul îi împuiase capul şatenului cu fel de fel de aprecieri şi laude, referitoare la talentul de mare bucătăreasă al soţiei. Chiar pentru acea seară, spunea el, urma să pregătească nişte sarmale delicioase, „de îţi vine să-ţi lingi şi degetele când le mănânci”.

Ajunşi pe trotuar, cei doi o iau la stânga şi pornesc în paşi vioi spre cartierul de locuinţe situat la vreo jumătate de kilometru de staţia de autobuz. Locuiesc în acelaşi bloc, unul la etajul întâi, iar celălalt la al patrulea, de vreo doi ani.

Deşi până să ajungă acasă mai e de parcurs o bună bucată de drum, bărbatul cel blond exclamă, adulmecând prelung aerul din jur:
– Parcă simt miros de sarmale! De-abia aştept să ajung acasă, să înfulec vreo patru…

Mulţumit de sine, se întoarce apoi spre cel şaten:
– Te invit şi pe tine la sarmale. Te rog să nu mă refuzi… Ai timp să ajungi şi acasă, mai ales că spuneai că soţia ţi-e plecată la părinţi. Ai să vezi ce sarmale grozave a făcut soţia mea.

Şatenul, pe moment, nu spune nimic. Pare a se gândi la ceva. Până însă să dea un răspuns la invitaţie, cel blond mai adaugă:
– Am făcut rost, de curând, şi de un vin… Aşa ceva nu ai băut de când eşti. O să meargă grozav de bine la sarmale.

După ce mai merg un timp, fără să mai spună nimic, şatenul acceptă invitaţia amicului.

Prin copacii de pe marginea drumului, arbori bătrâni ce au văzut şi au îndurat multe la viaţa lor, vântul se zburleşte furios prin crengile desfrunzite, aducând miros de zăpadă.

Iată-i, în sfârşit, pe cei doi, la etajul întâi al blocului în care locuiesc. În faţa uşii cu numărul şapte, se opresc. Blondul scoate cheile, o deschide şi, după ce aprinde becul, îl pofteşte pe şaten să intre. Intră şi el şi închide grăbit uşa. În apartament e linişte deplină. Cu paşi mari şi repezi porneşte spre bucătărie. În prag se opreşte şi priveşte mirat înăuntru, uşa fiind deschisă. Pe masă, două căpăţâni de varză stau nepăsătoare în cratiţa în care le lăsase înainte de a pleca spre Oraşul Alb, răspândind în jur mirosul lor specific după ce au fost scoase de la murat. Dezamăgit de ce văzuse în bucătărie, se întoarce la dreapta, aruncă o privire jenată spre amicul care nu se mişcase de lângă uşa de la intrare şi, cu paşi şovăielnici, porneşte spre dormitor. Deschide încet uşa dormitorului şi întreabă în şoaptă:
– Ce faci? Dormi?

Dinăuntru o voce feminină răspunde furioasă:
– Bineînţeles! Ce ai vrea să fac la ora asta?

Cu timiditate, blondul mai adaugă:
– Credeam că ai făcut sarmalele… Aşa doar ne înţeleseserăm.

Agasată, consoarta răspunde:
– Dacă ai vrut să mănânci sarmale, trebuia să le fi pregătit înainte de a pleca în Oraşul Alb. De fiert, le fierbeam eu. Aşa, poţi să îţi pui pofta în cui.

Oftând, blondul închide uşa dormitorului şi se întoarce spre amic. Acesta a deschis uşa de la intrare şi părăseşte apartamentul. Fusese destul de mirat când îl auzise pe amic lăudându-se cu talentul soţiei, de mare bucătăreasă. De cele mai multe ori, când îi vizita, cel ce trebăluia prin bucătărie era amicul şi nu soţia sa.

Amintirile închipuite sunt atât de convingătoare, încât uneori iau locul realităţii. La fel cum realitatea trăită poate fi uitată, tot aşa, trăirea închipuită poate dăinui în închipuire.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: